Interviu cu Mirel Banica
Cand l-am intrebat pe Mirel, daca ar vrea sa raspunda intrebarilor mele, mi-a spus prompt: “Se rezolva, trimite-le pe e-mail.” I le-am trimis, intr-o seara, tarziu. A doua zi ma astepta urmatorul mesaj: “Stii, alea nu sunt intrebari la care sa raspunzi pe e-mail. Da-mi adresa ta, ti-am scris o scrisoare.” Cred ca ultima scrisoare pe care am primit-o era o felicitare de Craciun a Irinei. Asta s-a intamplat acum vreo doi ani, asa ca am fost foarte impresionata de mesajul lui Mirel si am asteptat misiva cu sufletul la gura…
Cum a intrat vinul in viata ta ?
Dificila intrebare si alunecoasa. Cred ca mai degraba am intrat eu in “viata lui”. Pentru ca vinul are viata proprie, ea e distribuita apoi in vieti mai mici, in fiecare sticla de vin.
Care e vinul tau preferat ? Spune-ne povestea lui.
Sunt vinurile din regiunea “La Cote”, de pe malul lacului Leman. Vita se coace in soare pe terase abrupte, calcaroase, stranse intre apa lacului si masivul Jura. Acolo se cultiva vita de vie de pe vremea romanilor si se cultiva cu responsabilitate. Vinurile AOC La Cote sunt albe-aurii, petilante, usor de baut. Incep ca o gluma, sfarsesc ca o ploaie de vara grea. Se potrivesc bine cu bucataria chinezeasca, dar si cu peste, daca este gatit inteligent. Sunt vinuri ce pot fi baute si in aperitiv (apero) sau degustate pe viata lunga, cu amicii. Imi mai place modestia lor, asemanatoare cu cea a poporului helvet: impecabil lucrate, corecte si niciodata impertinente.
Consideri ca oamenii isi doresc sa se priceapa la vin pentru ca exista o doza de coolness in treaba asta, sau e un demers hedonisto-egoist legat de bunastarea proprie ?
Depinde in ce context plasezi intrebarea. In Occident (citeste Franta) nu te “pricepi” la vin, pentru ca nu-i nimic de priceput. Acolo cresti in cultura vinului asa cum sasii de altadata din Brasov, cresteau in cultura cartofului. Vinul e o stare sufleteasca. In Romania, popor tanar, naravas si iubitor de mode, am ajuns “sa ne pricepem” la vin asa cum ne pricepem la anvelope de iarna, preparat mititei si alimentatie ecologica. Ceea ce este insa trist si grav, in opinia mea, este ca “moda vinului” a intrat prin filiera americana”, adica usor kitsch, rezervata “oamenilor cu bani” si atmosfera de restaurant de prost gust, dar de New-York. Am uitat si “priceperea” de bun-simt si fara fason a lui Mitica din gradina bucuresteana de altadata si gustul educat al boierului. Educat, unde trebuie, sa ne intelegem.
Care e criteriul dupa care alegi vinul ?
Aleg vinul dupa ce vreau sa mananc, dupa acompaniament, cu alte cuvinte. Aleg vinul in functie de raportul calitate/pret. Vinurile romanesti ofera prea putina calitate la 5 euro, suma fetis, pragul de la care incepe respectabilitatea unui vin in Occident. Suma minima, ce-i drept. Aleg vinul fugind cat pot de “Dealurile Chimiei”, localizate, mai mult in Moldova. Stau si ma gandesc de altfel, daca se mai poate bea un vin moldovenesc astazi. Hanul Ancutei nu ar mai fi existat astazi, toti povestitorii de acolo ai lui Sadoveanu ar fi lucrat poate ca ingineri chimisti in zona Cotnari-Cotesti-Odobesti.
Cat de importanta e pentru tine eticheta ? Cumperi o sticla de vin si pentru ca iti place eticheta ?
Eticheta este fundamentala. Evident, daca o sticla are o eticheta minuscula cat frunza Evei, dar pe ea scrie “Chateau Angelus – Saint Emilion”, nu mai stau pe ganduri, eticheta nu conteaza in acest caz. Ma enerveaza etichetele marlanesti, grobiene, cu aluzii sexuale groase, gen “Sapte pacate” sau “Bucuria Miresei”. Gasesc ca este vorba de un mare pericol la adresa culturii vinului din Romania. Dar la fel de mult imi displac etichetele “soft”, epurate. Nu stiu daca vand parfum, medicamente sau vin. Sunt pentru moderatie si buna cuviinta in toate. Vinul si cultura sa este oglinda unei societati la un moment dat.
Exista “un feng-shui” al vinului ? E mai bun vinul baut in compania prietenilor ?
In barurile, braseriile si restaurantele din Elvetia exista un spatiu sacru. El se numeste “la table d’amis”- masa prietenilor. Trebuie sa meriti ceva special – recunostinta locului – pentru a intra in acel cerc al prietenilor, acolo unde totul curge altfel. Inclusiv vinul.
Cat de importanta e povestea in meseria pe care o practici ?
Eu nu practic doar o “meserie”, ci meserii. Daca ar fi sa ma refer doar la cea de profesor, un profesor care nu stie sa povesteasca (si mai este si constient de acest fapt), ar trebui sa se reprofileze pe loc !
Spune-ne o poveste despre tine.
M-am nascut in 1971, in Ianca, judetul Braila. O regiune anti-viticola prin definitie, unde se aplica, din pacate, dictonul popular “bautura sa fie”. Experientele profesionale variate din timpul studiilor de doctorat in Franta si Elvetia mi-au deschis gustul catre vin si alte culturi (nu doar viticole). Nu recomand exercitiul auto-didact in cultura vinului, a cunoasterii viticole. Duce fie la autosuficienta, fie la betie. Ambele la fel de grave.
In luna mai, Mirel Banica si-a publicat la editura Institutul European din Iasi, un jurnal in care povesteste experiente si intamplari din perioada studiilor in Europa si Canada. Ce e remarcabil in acest lucru ? In primul rand, faptul ca dupa un doctorat la Geneva, Mirel a ales sa se intoarca in Romania. Ii respect curajul, il admir. Motivele sale se intrezaresc in aceasta carte minunata.
Cartea va fi lansata pe 3 iunie, ora 19, la Verdecafe. Imi mai aduc aminte si ca prin februarie, cand m-a invitat la lectura in avanpremiera a Jurnalului, la Fundatia Calea Victoriei, l-am intrebat, mai in gluma, mai in serios, ce imi ofera cartea lui ca sa ma deplasez pana acolo. Mi-a raspuns : “Am sa te fac sa razi si sa plangi.” Si s-a tinut de cuvant…
