Monthly Archives: May 2014

În sfârşit, feteasca

Deşi în orice pagină de internet citeşti numai cuvinte de laudă despre acest vechi soi românesc, în călătoriile mele pe la crame am auzit destui specialişti bombănind pe marginea ei. Principalul lucru care îi este reproşat  feteştii albe este profilul aromatic discret, atât de discret încât mulţi producători au simţit nevoia să îi sporească aroma printr-un mic adaos de 5-10% de muscat ottonel sau sauvignon blanc. Având în vedere moda actuală  a vinurilor foarte aromate, menite să ne seducă din prima, poate nici nu e de mirare…

De curând, am avut ocazia să descopăr o fetească albă bine făcută, unul dintre cele mai reuşite vinuri din acest soi pe care le-am băut pănă acum: Fetească albă, Terra Romana 2013, S.E.R.V.E

feteasca-web

Vinul este parfumat, cu note delicate de flori albe şi tonuri mai intense de petale de trandafir alb. Gustativ, vinul este echilibrat, cu structură, amplitudine şi cu un final lung dominat de arome de piersici albe şi citrice. Viile din care e făcut acest vin au fost plantate în 1967, au deci 47 de ani, iar 20% din vin a fost fementat in butoi de stejar folosit. De aici provine, probabil, extraordinara structură gustativă a acestui vin.

Am considerat că acest vin merge foarte bine cu preparate onctuoase şi mai corpolente, şi în aşteptarea felului meu favorit –  salata de vinete –  l-am asociat cu salată de sfeclă nouă şi sparanghel.

Dar, aştept cu nerăbdare vinetele şi vacanţa…

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate

ABC-ul vinului bun

Întâlnirile lunare cu producători din zone viticole ale Ungariei, organizate de Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti,  îmi amintesc de fiecare dată expresia consacrată potrivit căreia vinul este oglinda celui care îl face, iar ultima întâlnire, din luna mai, a fost poate cea mai sugestivă. Am descoperit în producătorul Karner Gábor din zona viticolă Mátra un pasionat dedicat total meseriei, cu un discurs lipsit de orice fel de volute publicitare. Iar vinurile au fost surprinzătoare.

birtokbor-web

Ca suprafaţă, Mátra este a doua zonă producătoare de vin din Ungaria, situată pe versanţii sudici ai Munţilor Mátra, între râurile Tarna şi Zagyva, pe o fâşie de 15-20 km lăţime. În mod tradiţional, până la filoxeră, zona era cunoscută pentru cadarcă. Apoi s-au plantat majoritar soiuri albe: Riesling italian, Chardonnay, Rizlingszilváni, Leányka, Muscat Ottonel. Deşi a fost mult timp privită ca zonă dedicată vinurilor albe, parfumate şi uşoare, astăzi îşi redescoperă potenţialul pentru vinurile roşii, unul dintre cel mai plantate soiuri fiind Kékfrankos / Blaufrankisch.

Pe modelul Burgundiei, Karner Gábor îşi doreşte să lucreze doar cu două soiuri de strugure, cu tradiţie în zonă: rielsing italian şi kékfrankos. Filosofia sa se rezumă în câteva cuvinte: producţie redusă la hectar şi prelucrare cât mai naturală a strugurilor, fară drojdii selecţionate şi fară alte substanţe adăugate.

De altfel, ne-a spus că pentru producerea unui vin bun, nu este nevoie decât să respecţi, ceea ce în limba maghiară se cheamă, „cei cinci T”:

Termöhely
Terméskorlátozás
Természetesseg
Tisztaság
Tisztesség

Iar în limba română, i-am putea traduce – un pic forţat – printr-un ABC:

Arealul, zona de productie, solul
Cantitate mică pe butuc
Bio, prelucrare cât mai naturală
Curăţenie în cramă
Cinstea, adică să nu ascunzi nimic consumatorului

De altfel, Karner Gábor consideră că, dacă terroir-ul e bun nu mai trebuie să faci nimic decât să ai grijă de vie, iar dacă nu e, mai bine să nu plantezi.

Vinurile sale atât cele albe, cât şi cele roşii, reflectă destul de bine caracteristicile zonei Mátra. Solul de origine vulcanică imprimă vinurilor mineralitate şi aciditate caracteristică. În plus, au structură bună şi o fructozitate debordantă. Deşi nu beau prea des Blaufrankisch, un soi mai rar în România, vinurile lui Karner Gábor, parfumate, minerale şi suculente mi-au plăcut foarte mult.

Am degustat:

Olaszrizling

Kékfrankos Birtokbor 2012

Kékfrankos Tavasszal a föld 2012

Kékfrankos Vitézföld 2013 – probă

Kékfrankos Vitézföld 2011- probă

Kékfrankos Boróka (Vitézföldi Kékfrankos 2009)

Foarte interesantă a fost degustarea comparativă a celor cinci vinuri din Kékfrankos, din plaiuri diferite, unele din vii vechi de 50 de ani şi altele din vii de 10 ani, vinurile fiind prezentate în diverse etape de evoluţie (probă de cisternă, probă de butoi) şi vin învechit în sticlă.

În ceea ce priveşte consumatorul, Karner Gábor consideră că toată lumea ar trebui să meargă la cramă şi să guste vinul în toate etapele lui, dar să-l judece abia după ce a băut cel puţin 12 sticle din aceeaşi producţie. De asemenea, a spus că nu prea înţelege rostul concursurilor de vinuri, la care nu participă pentru că ştie că vinurile sale naturale, artizanale, se deschid mai greu şi sunt dezavantajate în acest concurs în care juratul are foarte puţin timp la dispoziţie pentru a evalua vinul.

În încheiere, ar mai trebui spus că vinurile lui Karner Gábor se găsesc listate în cele două restaurante cu o stea Michelin din Budapesta şi pot fi achizitionate în magazinele din Ungaria la preţuri între 30 de lei – Kékfrankos Birtokbor 2012 şi 110 lei – Boróka 2009.

4 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

O cramă de gânduri, informaţii, poveşti

– interviu cu David Oprea –

De fiecare dată când celebra zicală românească “Cu o floare nu se face primavară” mă descurajează, obişnuiesc să îmi recit poezioara lui Emily Dickinson, „To make a prairie” (1755):

„To make a prairie it takes a clover and one bee,

One clover and a bee.

And revery.

The revery alone will do,

If bees are few.”[1]

Îmi place să cred că blogul poate fi şi un mod de a întreţine speranţa sau o cărjă pe care se sprijină demonstraţia că albinele nu sunt pe cale de dispariţie şi chestionez adesea motivaţiile altor autori de bloguri. Pe David Oprea l-am cunoscut în lumea vinului şi apoi am descoperit că e şi el autor de blog.

De profesie avocat, David a studiat în străinătate şi s-a întors acasă ca să contribuie la ceea ce el numeşte „victoria revoluţiei normalului în România”. Mi-a făcut plăcere să-l provoc la o discuţie despre vin si blog.

david

Citesc cu plăcere Devotat. Care e povestea lui ?

Pasiunea mea cea mai mare, mai mare chiar decât vinul, e…istoria. Am vrut să-mi creez un loc în care să-mi păstrez poveştile din istorie care m-au impresionat cel mai mult şi să le împărtăşesc şi altora. Dacă tot stă discuţia noastră sub semnul vinului, am vrut să-mi fac un fel de…cramă de gânduri, informaţii, poveşti. Vinurile sunt foarte tinere, am început să scriu în 2009.

Îţi conferă scrisul pe blog senzaţia că ai schimbat ceva, că ai urnit o pietricică care va face valuri în balta comunitară ? Ce tip de satisfacţie îţi oferă blogul?

Să fiu sincer, tipul acela de satisfacţie clasică scriitoricească nu îl am decât de vreo două ori pe an, când scriu ceva de care sunt cu adevărat mulţumit. Nu am nimic de demonstrat pe blog, nici mie nici altora, preiau din aer, din cărţi sau din călătorii câte o idee sau o poveste şi o ţintuiesc acolo.

În ceea ce priveşte schimbarea lucrurilor, fiecare ar trebui să se implice cum ştie mai bine: scriind manifeste pe blog, votând, luptându-se cu autosuficienţa şi cu lipsa de educaţie, iesind în stradă pentru Roşia Montana, încercând să creeze un vehicul politic nou, cum am încercat şi eu împreună cu alţi…entuziaşti în 2012-2013, etc. Mai puţin stând confortabil în fotoliu sau în faţa facebook-ului şi înjurând de zor că lucrurile merg prost în ţara asta, dar fără a face nimic, decât eventual a-i critica pe alţii care încearcă să facă…

De unde pasiunea pentru vin?

Mai ţin minte doar că eram copil de 7-8 ani şi în vacanţele pe care le făceam la ţară, la bunici, pe valea Râmnicului Sărat, la mese toata lumea avea în faţă un pahar de vin şi eu aveam un pahar mic, de ţuică, din care beam vitejeşte vin alături de ceilalţi comeseni. Probabil de acolo. Dar, încercările mai serioase de a-mi face o cultură generală în domeniu au demarat acum vreo 5-6 ani.

Vinurile preferate, povestea favorită?

Nu le mai ştiu : câte o Rioja, un Chasse Spleen, un Graves alb, un Cloudy Bay, o Fetească Neagră Davino, un Negru de Drăgăşani Stirbey 2008… Cel mai interesant vin a fost cel degustat la un concert de muzica fado în Portugalia, la Coimbra, într-o capela transformată în sală de concerte. Nici măcar nu mai ştiu dacă era Ribeira de Douro sau din regiunea Dao. Mai am mult de lucrat la consolidarea culturii generale oenologice, nu stăpânesc (sper eu) decât Romania, dar îţi promit că o să mă ţin serios de proiect.

Asemeni discuţiilor despre fotbal, poveştile despre vin pot fi un excelent preambul în orice discuţie de business. Consideri că oamenii îşi doresc să se priceapă la vin pentru că există o doză de coolness în treaba asta sau pentru ca vor un set de cunoştinte menite să îmbunătaţească calitatea vieţii ?

Excelentă întrebare. Ce coolness, poţi să-i spui de-a dreptul fiţă… În lumea de business, ca şi în cea a avocaţilor de business, există încă o doză mare de “coolness”, ca în orice domeniu care este în faza de început, de stabilire/restabilire a reperelor.

Da, vinul a devenit unul dintre subiectele accesorii preferate în cadrul discuţiilor de business. Contează mai puţin dacă se întâmplă din convingere sau din “coolness “, atâta timp cât singurul criteriu de alegere al vinurilor de calitate nu este preţul cât mai ridicat.

Participă promovarea vinului la ”victoria revoluţiei normalului” în România?

Unii observatori ai pieţei vinului ar putea zice că ne îndreptăm spre o victorie a anormalului, judecând după preţuri…

Glumeam. Da, povestea vinului din ultimii 10-15 ani din România e una de succes, e o frumoasă evoluţie întru normal, e unul din puţinele domenii în care românii (cu ajutorul unor străini, desigur, în primul rând al Uniunii Europene) au ştiut să valorifice resursele pe care le-a aruncat Dumnezeu pe aici în drumul lui cu Sfântul Petru la facerea lumii. E un domeniu dinamic, cu inovaţii anuale şi reconstituiri, cu peisajele şi personajele lui, cu ale sale conflicte de orgolii demne de cauze mult mai bune. E un business, da, dar cred că ceea ce îi uneşte pe toți cei implicaţi, de la patron la divizia de vânzări, e dragostea pentru produs ca atare; nu cred că există prea mulţi angajaţi ai producătorilor de vin cărora să nu le placă să bea vin şi să petreacă puţin timp încercând să-l înţeleagă. Refuz să cred că poţi să vinzi vin la fel cum ai vinde rulmenţi. Poate asta este şi unul din secretele succesului „ramurii”.

Cât de importantă e pentru tine eticheta ? Ai cumpăra o sticlă de vin doar pentru că îţi place eticheta ?

Da, aş cumpăra fără nicio ezitare. Eticheta e parte din poveste, e promisiunea reveriei, nu ?

 

[1] În traducerea lui Iordan Chimet

“Să faci o poiană,

s-ar cere un trifoi şi-o singură albină.

Un trifoi, o albină, şi-o visare.

Dar şi cu o simplă visare se poate,

Când albinele sunt numărate.“

6 Comments

Filed under generaţia mea şi vinul: interviuri