Tag Archives: vinuri din Germania

De pe Saar la București

„Vinul trebuie să cadă într-un stomac plin și să se ridice din nou sub forma discursului”, susținea abatele Gilbey în cartea lui Roger Scruton, „Beau deci exist” și, din punctul meu de vedere există câteva tipuri de vinuri menite să producă limbuție, chiar și celui mai taciturn dintre băutori. Desigur, vinul în sine, oricât ar fi de bun, nu poate să suplinească, lipsa de idee a partenerului său uman, dar dintre toate vinurile lumii, rieslingul îmi pare vinul cel mai propice discursului.

von o

Deși rieslingurile de la von Othegraven sunt printre favoritele mele, nu am apucat să povestesc despre ele. Unul din motive a fost și faptul că nu am făcut poze în vizita noastră în crama de pe Saar. Crama este proprietatea unei vedete din Germania și am fost rugați să nu facem poze în sala de degustare. Așa că fără poze, am tot băut în tăcere aceste vinuri cu mineralitate accentuată, pietroase parcă și cu aciditate mare – Saar produce unele dintre cele mai acide vinuri ale zonei Mosel-Saar-Ruwer – pe care bătrânețea le înveșmântează cu dulceața mierii și cu parfum de lychee și de iasomie.

doggy

Păstrez, totuși o singură poză facută la von Othegraven, înainte să aflăm despre interdicția fotografică. Acest câine de la intrare mi-a făcut nostalgic cu ochiul aducându-mi aminte de suporturile de tacâmuri folosite în copilăria mea la mesele ceremonioase de Crăciun și de Paște. În copilărie, motivele lor animaliere mă intrigau, în aceeasi măsură în care mă fascina bogăția conversațiilor bunicilor și mătusilor care irupeau parcă din irealitate. Și în mod foarte ciudat, această călătorie în Mosel despre care am tot scris, mi-a oferit multiple ocazii de a evoca amintiri din copilărie, mult mai multe decât m-aș fi așteptat eu de la o Germanie pe care o imaginăm adesea – nu știu de ce- mult mai modernă, înveșmântată în oțel și sticlă.

3voni

De atunci încoace degust rieslingul din Mosel cu aceeași plăcere de a fi surprinsă de inepuizabila complexitate aromatică a acestui vin, ca și pe vremea meselor festive din copilărie când așteptam cu încântare felurile de mâncare favorite. Iar în cazul von Othegraven, aciditatea mare a zonei Saar susține în perfect echilibru cantități însemnate de zaharuri capabile să se disimuleze într-un vin, chiar și după 20 de ani, cu miros și gust limpede, proaspăt și radios ca o amintire din copilărie.

Leave a Comment

Filed under în imperiul bunicilor, Riesling din lumea largă

Germania pe Dealul Olt

Frédérique Dard obişnuia să spună că, dacă momentele de linişte care urmează după ce s-a cântat Mozart sunt, într-un fel, tot Mozart, atunci şi clipa suspendată care se naşte în urma degustării de Yquem e tot Yquem. Aşa am simţit şi noi la sfârşitul degustării CellarTalles XII având drept temă vinurile din Germania. Râsetele şi momentele de reverie din vârful dealului au fost tot riesling, riesling însufleţit din Nahe şi Rheingau oglindit în apele Oltului.

Când e vorba despre riesling, nimic nu este mai profitabil decât o degustare comparativă, şi din acest punct de vedere întâlnirea organizată de Raluca şi Oliver Bauer şi găzduită de Via Sandu, a fost exemplară. După călătoria în Mosel, a fost o bună ocazie de a încerca riesling de Rhin şi spätburgunder şi din alte zone ale Germaniei: Rheingau, Nahe, Rheinhessen, Baden.

Am început cu rieslinguri din Rheingau, jocuri de arome şi culoare atât de seducătoare şi după mai bine de 25 de ani încât fac evaluarea critică  tributară mai ales gustului propriu.

Flight I – 2010, Riesling Wallufer Walkenberg Kabinett trocken, J.B. Becker versus 2001, Riesling Wallufer Walkenberg Spätlese trocken, J.B. Becker

Flight II – 1983, Rauenthaler Baiken Riesling Spätlese, Freiherr Langwerth von Simmern versus 1986, Ruedesheimer Berg Schlossberg Riesling Spätlese, Schloss Schönborn.

Flight III –2009, Riesling Kirchspiel GG trocken, Wittmann versus 2009, Riesling Hubacker GG trocken, Keller

Flight IV –2007, Oberhäuser Brücke Riesling Spätlese, Dönnhoff, Nahe versus 2007, Wiltingen Gottesfuss, Alte Reben Erste Lage, Van Volxem, Saar.

Dacă rieslingurile din Nahe şi Saar au avut caracteristicile la care mă aşteptam, o mare surpriză au fost vinurile din Rheinhessen. Cu o amprentă aromatică asemănătoare mai degrabă unui sauvignon blanc, m-ar fi păcălit cu siguranţă la o degustare în orb. De altfel, pe masură ce beau tot mai mult realizez că certitudinile în domeniul vinului sunt rezervate doar nebăutorilor.

Berbecuţul la ceaun a strălucit alături de 4 pinot noir-uri:

2006, Assmanhäuser Höllenberg, Spätburgunder trocken, Magnum

2007, Ziereisen, Spätburgunder Tschuppen trocken

2008, Spätburgunder ***R, trocken Alexander Laible

2004, Wallufer Walkenberg Spätburgunder Spätlese trocken, “Alte Reben”, J.B.Becker.

După Prowein, unde am băut pentru prima dată Wallufer Walkenberg Spätburgunder, m-am tot întrebat în ce constă caracterul special al vinurilor de la J.B. Becker. De cele mai multe ori, atunci când degustăm vinuri avem tendinţa să le disecăm pe componente – arome, corp, tanini – şi să le savurăm oarecum disociat. Mi se pare că Becker prin pinot noir-ul lui a găsit acel punct faimos de echilibru în care vinul e armonie şi reuşeşte să se impună nu prin senzaţii fragmentate, ci tocmai prin formidabila unitate realizată de această armonie. Puterea de seducţie a vinurilor J.B Becker stă tocmai în faptul că pot actualiza de la prima înghiţitură “acea clipă de linişte care urmează după ce s-a cântat Mozart şi care e tot Mozart”.

Notele de degustare ale vinurilor le găsiţi pe Cellertales şi pe blogul lui Mihai.

3 Comments

Filed under drinking in good company, Riesling din lumea largă

Markus Molitor, 500 de ani de experienţă cu riesling

Cel mai uimitor lucru pe care îl poate trăi în Mosel, un băutor de vin din România – o ţară unde podgoriile se numără cu suta de hectare şi vinurile (ca şi berile) cam seamănă între ele – e senzaţia stranie a diversităţii unor vinuri făcute din acelaşi soi de strugure. De fapt, în Mosel, ca şi în Alsacia, nu am văzut alt tip de vin decât cel făcut dintr-un singur soi de strugure şi niciun riesling din cele degustate la cele 8 crame vizitate nu semăna cu cel al vecinilor. Lecţia pe care oricine o poate învăţa în Mosel – cum să ajungi la diversitatea maximă prin simplitatea extremă – am înţeles-o, culmea, abia când am vizitat poate, una dintre cele mai comerciale crame din partea locului:  Markus Molitor.

Când doamna Markus Molitor, cea care ne-a prezentat vinurile cramei, ne-a povestit că sunt cea mai mare cramă de pe Mosel cu cele aproape 42 de hectare pe care le deţin, am catadicsit-o cu o privire plină de neîncredere. După ce a adăugat că  Markus Molitor produce 50 de etichete diferite într-un an, din 95% riesling şi restul de 5% Pinot noir (Spätburgunder) şi Pinot blanc (Weissburgunder) am început să caut în ochii ei scânteia nebuniei. Noroc că prejudecăţile mele au fost repede înecate în vinul de deschidere, un excelent Pinot Noir 2007 Graacher Himmelreich, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai bune vinuri pe care Markus Molitor le face.

Au urmat vreo 13 rieslinguri, din ani diferiţi, secetoşi sau ploioşi, ani cu fermentaţie spontană perfectă şi ani cu drojdii selecţionate. Ni s-au povestit caracteristicile fiecărui an şi cum au influenţat acestea fiecare producţie în parte. De exemplu, 2003 a fost un an foarte cald şi secetos, cu rieslinguri lipsite de aciditate, în schimb 2007 a fost un an cu o fermentaţie spontană perfectă şi reislinguri extrem de bune. Iar 2010 e considerat unul din cei mai buni ani din ultimii zeci de ani, cu vinuri, ni s-a spus, cu capacitate de îmbătrânire de 30 de ani.

Am avut ocazia să degustăm şi un auslese din 2002, deschis de 3 săptămâni, care se prezenta impecabil. Am ştiut acest lucru pentru că peste tot pe unde am fost în Mosel, am văzut că se obişnuieşte să se scrie pe etichetă data când sticla de la degustare a fost deschisă. Am întrebat dacă e adevarat că aşa cum arată data de pe etichetă vinul e deschis în urmă cu 3 săptămâni, şi ni s-a spus că un riesling bine făcut rezistă în sticla deschisă, afară la aer, fără probleme, mai multe săptămâni. De altfel, Markus Molitor încurajează aerarea rieslingurilor lor tinere, (în special auslese si spätlese) şi nu recomandă folosirea pompei de vacum pentru a elimina aerul din sticlele deschise.

La întoarcerea în România am avut curiozitatea să arunc o privire pe site-ul lor  şi am aflat că Weingut Markus Molitor e o afacere de familie de opt generaţii şi că viile sunt împărţite în suprafeţe foarte mici, cele mai multe nu depăşesc un hectar, dar se cunosc cu precizie caracteristicile pe care vinul din fiecare parcelă le dezvoltă.

Intuiţia mi-a şoptit că secretul acestei incredibile diversităţi a rieslingului de rhin se ascunde şi în respectul cu care proprietarii de crame din Mosel vorbesc unul despre altul, ca nişte oameni care sunt acolo de 500 de ani şi au de gând să fie tot acolo şi în viitorii 500. Şi cred că dincolo de orice altceva, pe acest sentiment se bazează performanţa sistemului german.

9 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă

Spätburgunder, et puis on en parle !

E greu de crezut că un simplu pahar de vin te poate face să înţelegi într-o străfulgerare ce înseamnă sute de ani de tradiţie, dar am trăit asta la ProWein, atunci când Herr Becker, cu ţinută seniorială şi ironie jucăuşă în privire, mi-a strecurat în pahar un degetar din cel mai elegant, delicat şi superb pinot noir pe care l-am băut vreodată.

Mi s-a părut că nemţii au o anume pudoare în a-şi povesti vinul, o modestie care poate vine din dorinţa de a lăsa interlocutorului un spaţiu egal şi de a-i da posibilitatea unui schimb real de impresii. Din cauza asta, se ştie destul de puţin despre vinurile lor, mai ales despre cele făcute din alte soiuri decât riesling-ul de Rhin: Spätburgunder, Weissburgunder, Grauburgunder, Frühburgunder, Elbling sau Müller-Thurgau.

Am gustat câteva dintre ele la ProWein si mi-au lăsat impresia unor vinuri bine făcute. Cât despre Spätburgunder, pe lângă vinurile senioriale din Rheingau ale lui J.B. Becker- la care tot jinduiesc de atunci – am avut ocazia să beau şi un Pinot Noir excepţional din Mosel: 2007, Graacher Himmelreich, Markus Molitor.

E interesant de spus că, Pinot noir e un strugure cu tradiţie nu doar în Rheingau, ci şi în Mosel, o tradiţie uitată şi resuscitată odata cu noile tendinţe de pe piaţa vinului. Markus Molitor, cea mai mare cramă de pe Mosel – doar 42 de hectare ;)– a început să replanteze acest soi încă din 1994.

Personalitatea cu totul distinctă a acestor vinuri mi-a adus aminte de povestea prinţului Charles Maurice de Talleyrand – Périgord, care cred că surprinde foarte bine esenţa marketingului vinului franţuzesc. Se spune că unul din oaspeţii lui Talleyrand a povestit cum, neştiutor în arta degustatului, l-a întrebat pe prinţ în ce constă acest ritual. Talleyrand i-a explicat că înainte de a gusta dintr-un pahar de vin bun, trebuie întâi să-l privim şi apoi să-l mirosim pe îndelete.

– „Şi după asta, spuse, oaspetele înghiţind în sec, îl bem, nu-i aşa ?

– O, nu, nici vorbă – a răspuns acesta – după asta, punem paharul pe masă şi vorbim despre el”.

Francezii, atât de pasionaţi de discursuri şi preocupaţi de frazele frumoase au ştiut întotdeauna să folosească în avantajul lor acest prim principiu al PR-ului: dacă nu te lauzi tu primul cu ceea ce faci, nu te laudă nimeni.

Consider că vinurile pe care Germania le produce merită mai multă atenţie.

7 Comments

Filed under Pinot noir din lumea largă, vinuri povestite şi recomandate

În ţara aspră şi minunată a rieslingului de Rhin

Când deschid o sticlă de riesling bun, mă simt învâluită în mirosul vîntului şi al pământului, al ardeziei încinse de soare şi al brizei răcoroase, care se îmbină, se contopesc parcă, într-un fulgurant moment de armonie universală. Am mai trăit senzaţia asta, în adolescenţă, când urcam pe munte, şi acum ştiu că ea are mirosul inegalabil al rieslingului de Rhin.

În Mosel, viticultorii au calităţi de alpinişti şi sunt animaţi de o mare dragoste pentru vinul pe care îl fac. Ai putea chiar să-i consideri un pic nebuni, dacă te uiţi la viile care cresc în pantă, unele înclinate şi la 70 de grade, până sus de tot, în vârf. Privind peste tot în jur nu prea vezi terenuri necultivate, şi începi să înţelegi cât de mult preţuieşte pământul atunci când nu ai, şi cât de multă muncă poate presupune un simplu pahar de vin. Şirurile nesfărşite de vii plantate pe văi neprimitoare m-au facut să mă gândesc că, noi, românii, ar trebui să fim un pic mai recunoscători faţă de ţara, atât de roditoare, în care ne-am născut şi ar trebui să ne exprimăm această recunoştinţă şi prin fapte.

Una dintre cele mai plăcute vizite din călătoria noastră a fost cea de la Weingut Laurentiushof, unde familia Franzen-Martiny cultivă vie pe unele dintre cele mai abrupte pante din Europa (70 de grade).

Am fost surprinşi şi ne-am simţit răsfăţaţi de propunerea gazdei noastre de a urca cu trenuleţul în vie, o instalaţie care deşi arăta ca o jucărie s-a dovedit trainică, fără să ne răpească însă doza de adrenalină care a făcut şi mai plăcută degustarea vinului direct în vie.

Caracteristic pentru Mosel e un tip special de tăiere şi legare a viţei, diferit de cel clasic, să-i spunem franţuzesc. Nemţii curbează ramurile butucului viţei şi le leagă într-o formă ce seamănă cu o inimă.

Pentru că e un tratament delicat, care  trebuie făcut cu atenţie pentru a nu traumatiza viţa, e din ce în ce mai puţin folosit, în lipsa forţei de muncă calificate. Se spune că, în această poziţie de inimă, seva viţei circulă uniform şi toţi strugurii au astfel şanse egale de a ajunge la maturitate deplină. Dar mie îmi place să cred că e, de fapt, inima primului viticultor care a trecut prin Bremm, a plantat vie şi n-a mai putut să plece.

De altfel, de acolo de sus, am privit Moselul printr-un pahar de riesling şi într-o clipă de reverie m-am întrebat dacă, de fapt, nu cumva tot ce curge în vale e riesling şi noi habar n-avem. Pentru că altfel e greu să-ţi explici starea de graţie în care trăiesc aceşti oameni care le permite să-ţi ofere o sticlă de vin bun la preţul de 8,5 euro.

6 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă

O floare rară şi un blind tasting legendar

Rieslingul are patru feţe: trocken, feinherb, fruchtig şi edelsüss, ne-a spus de la bun început Christian Tyrell, proprietarul domeniului Weingut Karthäuserhof, prima cramă pe care am vizitat-o în periplu nostru prin Mosel.

@ lovewine.ro

Orice călătorie te îmbogăţeşte pentru că e distrugătoare de prejudecăţi şi evidenţiază cât de mică e distanţa care te separă de cel care, totuşi, nu îţi vorbeşte limba sau nu îţi cunoaşte ţara, iar o săptămână în Mosel mi-a arătat cât de puţin îţi trebuie ca să faci un vin bun şi m-a pus serios pe gânduri.

Vinului german i se reproşează eticheta complicată, clasificările stufoase şi un anume elitism. Proprietarii de crame – cele mai multe afaceri de familie de mai bine de 400 de ani – preferă să stea acasă şi să-şi lucreze singuri via şi sunt mai puţin dornici să străbată lumea povestind despre cât de bun e vinul lor. E unul din motivele pentru care rieslingul german nu a devenit “un fenomen planetar”, ca Bordeaux sau Chablis. Pe de altă parte, după ce le guşti vinurile, nu poţi decât să te bucuri că nemţii nu au dat niciun pas înapoi în a-şi face vinul aşa cum ştiu ei mai bine, cu tot cu clasificările care le sunt proprii.

Cel mai important lucru pe care l-am înţeles de la Christian Tyrell, ca şi de la ceilalţi producători pe care i-am vizitat, e că, de fapt, felul în care clasificăm noi vinul (sec între 2- 4 grame/ litru, demi-sec 4-12 grame, demi-dulce 12 – 50 grame şi dulce peste 50 de grame) e simplist şi născător de confuzii. În cazul rieslingului german, nu se acordă mare atenţie cantităţii de zahăr rezidual din vin, ci se caută un echilibru între aciditate şi zahărul rezidual. Din acest motiv, un riesling german trocken, pe care noi îl traducem prin “sec”, nu va avea 2-4 grame zahăr rezidual, ci, în funcţie de condiţiile fiecărui an de recoltă, va avea un gramaj de zahăr rezidual corelat cu nivelul acidităţii din strugure în acel an. Astfel un riesling trocken poate avea până la 9 grame de zahăr la litru şi, foarte rar o sa aibă 2 grame de zahăr – adică să fie sec după cum am învăţat noi – pentru că din cauza acidităţii foarte mari va fi de nebăut. De altfel, acum am avut ocazia unei experienţe extraordinare, să degust vinuri dulci (edelsüss) care aveau 100 de grame de zahăr rezidual şi o aciditate atât de mare, încât îţi lăsau senzaţia că au cel mult 50 de grame.

Unicitatea rieslingului de rhin stă tocmai în acest echilibru între o incredibilă aciditate, care îi scoate în evidenţă mineralitatea specifică, şi zahărul rezidual care îi potenţează aromele.

Despre sistemul de clasificare al rieslingului german şi cum se citeşte eticheta vinului, am mai scris aici.

@ lovewine.ro

Revenind la Weingut Karthäuserhof, Christian Tyrell ne-a regalat şi cu o poveste fără egal, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune pe care mi le-a povestit vreodată un producător. Crama Karthäuserhof are o etichetă specifică, o bandă pe gâtul sticlei. L-am întrebat de unde a pornit această idee şi ne-a povestit cum pe vremea stră-bunicului său s-a organizat la cramă un mare banchet. Sticlele au fost scoase din pivniţă şi puse la răcit în vase cu gheaţă. Toate bune şi frumoase, dar când să fie aduse la masă în ordinea prestabilită, s-a constatat că etichetele s-au desprins de pe sticle făcându-le de nerecunoscut. În amintirea acelui blind tasting istoric eticheta a rămas plasată doar pe gâtul sticlei.

@ Nicusor Cazan

Prinsă în mirajul poveştii, parcă şi vedeam mulţimea de pătrăţele ude care pluteau în havuzul din curte, purtând pe ele nume şi ani legendari, şi am oftat înciudată…

@ lovewine.ro

2 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă, tot ce trebuie să ştii despre vin

In der goldnen Flut der Trauben

A participa la o degustare de vin poate fi un pretext pentru betie sau pentru socializare, dar si un mod de a forta intalnirea cu vinuri memorabile, vinuri spectaculoase, vinuri ciudate, vinuri speciale sau vinuri din spatii, in care, poate, nu vei calatori niciodata. Pentru mine, vinurile memorabile sunt cele care se lovesc, ca un “coup de foudre”, de obsesiile tale, de imaginile si aromele din copilarie si raman imprimate in fluviul auriu al amintirii.

Hain Piesporter Domherr Riesling 2009 e unul dintre cele mai bune rieslinguri pe care le-am baut. Se remarca printr-o evolutie la pahar neobisnuita. La deschidere e onctuos, cu aroma de caise confiate si miere, ca apoi sa se sublimeze, sa capete zvac, aciditate si o subtila aroma sarata. Prima data cand l-am degustat, un prieten a remarcat ca aroma asta defineste exact mirosul vantului de la Vama Veche. E aroma unor amintiri de nesters.

Vama Veche, iulie 1993

Pentru mine, Vama Veche e simbolul unei lumi disparute, un spatiu al libertatii absolute, al tineretii inconstiente, al disponibilitatii, al povestilor savuroase. Imi amintesc ca, in anii 90, stateam o luna sau doua in Vama, “sur le sable, face a la mer”,  liberi de orice fel de bagaje, de responsabilitati si obligatii, sub imperiul senzatiei imbatatoare, dar mincinoase, ca timpul ne apartine.

Vama Veche, iulie 1996

Vama Veche, iulie 1995

Din pacate, acel loc a disparut, s-a transformat impreuna cu noi, dar acum, cand degust acest riesling, ma gasesc din nou pe faleza din Vama, contemplu marea cu un pahar in mana, briza ma invaluie, timpul imi apartine…

3 Comments

Filed under poveştile Monei, Riesling din lumea largă, vinuri povestite şi recomandate

Pasiunea pentru Riesling

Cand vine vorba de vin, Germania e o tara mai degraba tacuta, in care faptele si nu vorbele sunt cele care conteaza. In consecinta, de fiecare data cand beau un riesling de-al lor, ma vad nevoita sa recunosc ca sunt, totusi, cele mai bune.

Putina lume stie insa, ca exista un restaurant in Bucuresti care are o lista impresionanta de Rieslinguri de Rhin si un proprietar pasionat care poate sa povesteasca ore in sir despre ele. Cezar Filip, unul din proprietarii restaurantului Ginger, a stat mult prin Germania si s-a molipsit atat de tare incat participa la degustarile de riesling organizate in orasele germane si cunoaste indeaproape podgoriile, vinificatorii si proprietarii. Si, desi o oferta atat de mare de Rieslinguri nemtesti la un restaurant din Romania, poate parea o nebunie si nu un reflex al normalitatii pietei, nu poti decat sa te bucuri ca exista astfel de oameni.

Joi seara, la degustarea organizata la Ginger, am avut ocazia sa ma intalnesc cu patru rieslinguri de Rhin, acompaniate fiecare de un preparat pe masura. Mi-au placut in mod deosebit combinatiile de la aperitiv si de la desert. Asocierea indrazneata dintre primul riesling (Rheingau, Schlose Vollrads, Riesling 2006) cu salata cu piept de rata, roastbeef, ruccola, rosie preparata si feta s-a dovedit foarte reusita. Vinul cu note minerale si citrice accentuate s-a echilibrat fara sa se piarda in fata complexitatii componentelor mancarii. La desert, un divin riesling demi-sec (Rheingau-Rudesheim, Georg Breuer, Riesling Auslese 2004) a subliniat finetea condimentelor merelor coapte pe macaron cu sorbet, cirese amaretto, krantz si tonka.

Pentru mine, revelatia serii a fost Nahe Dorsheim-Pittermannchen Diel, Riesling 2006, Grosses Gewachs. Un vin complex si echilibrat, cu arome de miere si  tei si un final sustinut cu tonuri citrice. Vinul m-a impresionat prin prospetimea uimitoare pentru varsta lui, dublata de o onctuozitate mai degraba proprie Chardonnay-ului. A fost asociat in aceeasi nota indrazneata cu un berbecut delicios, cu sos de curry si tapas de masline.

De curand, un prieten clujean mi-a explicat ca traditia chefliilor cere sa pleci cu un pahar, de la petrecererile la care te-ai distrat extraordinar de bine. Mie mi-a placut atat de tare seara de joi, incat am plecat cu sticla…

Despre sistemul de clasificare al vinurilor germane puteti citi aici

6 Comments

Filed under Riesling din lumea largă

Ich bin ein Rieslinger

In materie de vinuri albe, am doua slabiciuni, aflate, oarecum, la extreme: riesling-ul si gewurztraminer-ul. Riesling-ul este strugurele german prin excelenta si toti specialistii sunt de acord ca zona lui de provenienta e regiunea renana. In unele limbi se numeste chiar Riesling de Rhin (“renski rizling” in slovena). Intr-un fel, riesling-ul chiar seamana cu un neamt. Prima data cand incerci sa te apropii de el te intampina cu un dampf de kerosen (in limbajul vinului, asta se numeste “tipicitate de soi”). Daca ai noroc si va imprieteniti, incepe sa se deschida si o sa-ti ofere un buchet rasat, de mare finete. In plus, e un vin de garda, pe care il poti pastra in pivnita si 20 de ani, adica exact ca un neamt, orice s-ar intampla cu el, reuseste sa ramana neamt pana la capat…

Nu stiu daca de vina sunt resturile mele de sange german, dar riesling-ul chiar ma atrage, si de fiecare data cand plec din Romania ma straduiesc sa-i ies in cale. Se pare ca dintre toti strugurii, e soiul care reuseste sa redea cel mai bine caracterul solului in care e plantat. Francezii numesc asta “expression du terroir”, si e un detaliu pe care  il apreciaza foarte mult intr-un vin (“vin du terroir”, zic ei). In Franta, rieslingul se cultiva doar in Alsacia, si alaturi de Muscat, Pinot Gris si Gewurztraminer, face parte din soiurile autorizate, clasate AOC Alsace, AOC Alsace Grande Cru si Alsace Vendages tardives. Rieslingul alsacian e unul dintre vinurile rezervate marilor desfatari gastronomice. In Romania, se cultiva atat riesling cat si riesling italian, numit de austrieci si Welschriesling, o ruda a rieslingului, dar care da un vin de calitate inferioara. Nu confundati rieslingul cu rieslingul italian, sunt doua soiuri diferite.

Intru cinstirea batranului Rin, am ales o sticla de riesling german, din zona Mosel-Saar-Ruwer, Bernkastel Kueser Riesling 2006 Spatlese. Vinul are o culoare aurie intensa, superba, dar, din pacate, si un usor perlaj. La deschidere a avut o vaga aroma de kerosen, si usoare tuse citrice, care au fost inlocuite rapid de tei si de miere. Gustul preponderent a miere de tei a fost un deliciu. Cam scurt, la 12,5% parca m-as fi asteptat la ceva mai mult.

Totusi, un vin bun, care a subliniat cu gratie aromele iodate ale pastravului pe pat de sare si garnitura de legume, alaturi de care l-am servit. Bucatarul, care a stat de cealalta parte a mesei, si care a facut si pozele, a fost de parere ca vinul asta bun are o eticheta extrem de urata.

11 Comments

Filed under Riesling din lumea largă, soiuri de strugure