Category Archives: vinuri povestite şi recomandate

Vinul lunii ianuarie

La sugestia unor buni prieteni, m-am hotărât ca în 2023 să deschid o nouă rubrică pe blog – vinul lunii – în care să povestesc despre un vin de pe piața din România, care se remarcă printr- un raport bun calitate-preț. Nu este ceva ușor de realizat în vremurile de azi, așa că nu vă promit că o să vă prezint un vin pe lună, dar trebuie să fim optimiști.

Vinul lunii ianuarie este Negru de Drăgășani 2021, de la Via Sandu, 45 de lei la magazinul Etich Wine. Vinul m-a impresionat prin tipicitate, culoarea roșu – violaceu, aromele proaspete de condimente și fructe, corpul zvelt, alcool bine integrat și final mediu. Un vin reușit la categoria asta de preț și care are potențial de îmbătrânire la sticlă. Viile de Negru de Drăgășani de la Via Sandu sunt tinere, au în jur de 7 ani.

Așa după cum probabil știți deja, Negru de Drăgășani este un soi de strugure creat de stațiunea de cercetări de la Drăgășani și omologat în 1993, și ca urmare plantat mai mult în zona Olteniei, dar în ultimii ani soiul a fost exploatat cu rezultate bune și în alte zone viticole, ca de exemplu, Dealu Mare sau Recaș.

Așadar mă bucur că într-o eventuală degustare comparativă de vinuri premium din Negru de Drăgășani din zona Olteniei mai putem lista încă o cramă care produce acest soi românesc, pe care eu îl consider fermecător, atât din punctul de vedere al specialistului cât și al băutorului de vin. Nu este un soi cu structură și cu o complexitate deosebită, așa cum este cabernetul, dar este un soi care îmi amintește mereu de natură, de imaginea Oltului șerpuind printre dealurile Drăgășanilor și de acea Oltenie care a fost cândva declarată “neguvernabilă”, și asta este întrucâtva valabil și pentru soiurile autohtone de strugure…

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Asocieri gastronomice cu Prince Matei

Sunt puține vinuri românești care au ajuns branduri și încă și mai puține despre care am putea spune că sunt iconice. Și asta nu s-a întâmplat doar pentru că a lipsit constanța în calitate a vinurilor, ci și pentru că a lipsit coerența în strategia de marketing și branding. Multe crame care au scos la început vinuri bune, le-au pierdut pe parcurs pentru că au vrut să schimbe prea multe, prea repede. Vinul e un domeniu care îți pune la încercare mai ales răbdarea și în care contează mai ales proveniența strugurelui, via, iar această trasabilitate e întărită în mintea consumatorului cu ajutorul etichetei.

Din acest punct de vedere, m-am bucurat să văd că atunci când brandul Prince Matei a fost vândut de Vinarte și a ajuns în portofoliul Domeniilor Prince Matei, au fost păstrate elementele grafice de identificare de pe vechea etichetă care atestau proveniența vinului de pe dealul Zorilor. De asemenea, indicațiile de servire de pe contra eticheta lui Prince Matei 2016 mi s-au părut mult mai utile pentru consumator decât ceea ce găsești de obicei pe o contra- etichetă de vin.

Prince Matei 2016 este un vin tânăr, care te răsfață încă de la deschiderea sticlei cu o avalanșă de fructe coapte –  vișine, prune, cirese amare – și cu o ușoară nuanță de tabac. Are un corp catifelat, în aceeași notă de fructe coapte, tanini bine integrați și un final mediu, suculent, care îmbină fructul cu arome de tabac și condiment. E un vin bun, cu aciditate bună care probabil se va păstra bine în timp. Dacă vreți să îl beți acum, vinul are nevoie de 2-3 ore de aerare în decantor.

Despre posibile asocieri gastronomice cu Prince Matei am mai scris pe acest blog aici și este un subiect pe care îl reiau pentru că Prince Matei este un vin care merită să își păstreze expresivitatea atunci când este servit alături de mâncare, iar asta nu este întotdeauna ușor de realizat.

Ne-am gândit să păstrăm în armonie caracteristicile principale ale vinului – rotunjimea corpului, senzația de dulce și fructozitatea servindu-l alături de salată de vinete cu rodie, coriandru, năut și fulgi de migdale și un chili con carne cu ciocolată neagră care să scoată în evidență cremozitatea, suculența și acestui vin, fără să îl domine.

Vă recomand Prince Matei nu doar pentru că este un vin bun, ci mai ales pentru că a reușit să facă parte din istoria continuității producției de vin românesc. Și când spun asta îmi amintesc cu plăcere de degustarea verticală a vinurilor Prince Matei 1998 – 2008 la care am participat pe vremea când scriam la Unvinpezi și mai ales de recoltele 2000 si 2001 la magnum.

PS. Vinul recenzat a fost oferit de producător, căruia îi mulțumesc și pe această cale.

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti

Vinul săptămânii – Riesling la Salina

În prag de Crăciun, o recomandare de vin roșu ar fi poate, mai potrivită. Totuși, vreau să vă povestesc despre un vin alb, care a fost una dintre cele mai plăcute surprize ale anului 2019 : La Salina, Issa, Riesling 2017.

Cu ocazia inaugurării cramei La Salina, la prima ediție Wine Up, în 2015, am făcut o plimbare pe delaurile de lângă Salina Turda și am povestit atunci cu oenologul Ovidiu Maxim, despre plantațiile noi de Riesling de Rhin și de Pinot Noir. Iată că după 4 ani, vinurile lor confirmă așteptările pe care le aveam atunci, admirând terasele replantate cu viță de vie și ascultând cu câtă pasiune ne povestea oenologul despre vinurile viitoare.

Am degustat recent, atât rieslingul Issa 2017 cât și chardonnay-ul 2017 și sunt plăcut impresionată de calitatea vinurilor, mai ales dacă luăm în calcul și prețul de aproximativ 35 de lei la raft în magazinele specializate. Rieslingul se deschide cu aromele tipice de miere și flori ale soiului, are adiditate bună, un parcurs gustativ, rotund, echilibrat și cu finiș mediu. Un vin cu tipicitate de soi, pe care îl veți bea cu plăcere.

Sărbători fericite !

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Cabernet Sauvignon de Miniș

Un prieten cârcotaș îmi povestea cândva că “vinul englezesc”, adică Bordeaux-ul, este un semn de lene intelectuală. De ce să te străduiești și să îți bați capul, să faci un vin bun doar din cabernet sauvignon, când e atât de simplu să mai pui în el un pic de merlot, și de malbec și de petit verdot – dacă ai- și iată vinul bun iese mult mai repede. Acum nu pot să bag mâna în foc că e adevărat, dar cred că marele succes al vinului american din Napa Valley, e strâns legat de vinurile monosoi din Cabernet sauvignon. Pănă la urmă Lumea Nouă a mizat pe recunoașterea soiului în detrimentul terroir-ului ca instrument de marketing, și a câștigat tocmai pentru că, să recunoști soiul e atât de simplu, pe când terroir-ul, eh, cere ceva efort de imaginație. Și mai mult chiar, presupune posibilitatea de a putea fi expus la el. Terroir-ul e un lux sau un mit, după cum vrea să creadă fiecare.

Dintre toate vinurile vinificate dintr-un singur soi de strugure cel mai mult îmi place cabernet sauvignon-ul. Și aș vrea să am un răspuns la îndemână pentru prietenii și puriștii soiului: un top al cabernetului autohton. În ultimul an, am băut câteva foarte bune, printre care un cabernet 2014 de la Lacerta și un Cabernet Sauvignon 2003 de la Pivnițele Birăuaș.

Pivnițele Birăuaș sunt o crama mică- au doar 4 hectare- și vinifcă doar soiuri roșii- Cabernet Sauvignon, Pinot Noir și Burgund mare. Crama moștenește castelul și fostele domenii Josef Domany, cunoscute pentru vinul pe care îl produceau la începutul secolul XIX.

Cabernetul 2003 continuă seria vinurilor românești foarte bune, din recolta 2003, pe care le-am băut de-a lungul ultimilor ani. A rezistat admirabil în timp, e un vin matur, armonios, de corpolență medie și cu final lung. De fapt, ceea ce m-a impresionat la acest vin a fost tipicitatea de cabernet sauvignon, cu aroma sa inconfundabilă de cafea și finalul persistent al vinului. Pentru un vin de 16 ani e o performanță.

Am cumpărat și recoltele de cabernet sauvignon din 2009, 2011 , 2014 si 2015 de la Pivnițele Birăuaș, așa că vom mai avea ocazia să povestim despre vinul din această zonă.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti

Chianti Classico sau cel mai reușit branding

Cel care a avut inspirația să adauge particula “classico” acestui tip de vin a făcut pentru faima Italiei mai mult decât au făcut Paolo Conte și Adriano Celentano cu celebra șansonetă Azzuro. La urma urmei, în Italia peisajelor de referință și a neîncetatei raportări la Antichitate, nu poți aștepta mai puțin de la vinuri.

Chianti e una dintre cele mai vechi apelațiuni geografice din lume, iar vinul a beneficiat de o sticlă cu format special, celebra butelcă învelită în paie pe care o întâlnim și acum în multe restaurante din Toscana. La origine sticla avea fundul rotund, iar coșul de paie avea rolul de suport pentru a putea așeza sticla în poziție verticală. Deși astăzi cei mai mulți producători de Chianti aleg formatul mai uzual de sticlă, numit bordolez, nu trebuie să uităm că puține regiuni viticole din Europa se pot lăuda atât de devreme la originea lor cu o sticlă de vin personalizată. Printre ele, Franconia, Jura, Minho, Tokaji și Chianti. N-a fost nevoie decât de o sticlă de vin cu format special, păstrată de la sfârșitul perioadei medievale și de particula clasic în denumiea vinului pentru ca regiunea Toscana să intre în istorie. Uneori celebritatea pare să se bazeze pe inițiative extrem de simple.

Din punctul meu de vedere, Chianti classico e tipul de vin cu care oricine ar trebui să înceapă incursiunea în studiul vinului. În primul rând, pentru că își păstrează caracterul rustic, iar Chianti Reserva ajuns la maturitate are ceva din austeritatea și finețea vinurilor burgunde, dublată de verticalitatea expresivă a vinurilor spaniole din Ribera.

Preferatul meu este Chianti Classico, Poggio Selvale, Riserva, Cuisalle Beretta, dar dintre vinurile care pot fi găsite la București vă recomand Chianti Classico Castello di Volpaia Riserva, (mai ales Riserva 2010).

Chianti Classico Castello di Volpaia Riserva 2010 se deschise cu arome cărnoase de vișine în ciocolată, are un gust rotund, suculent cu tanini copți și aciditate bună și un final în care fructul e dublat de condiment și în plus de o fluiditate prietenoasă și gregară, tipic italiană. L-am servit alături de alt preparat clasic italian, linguine cu bottarga.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Antonius Refošk, după 14 ani

Deși de la degustarea vinurilor Santomas au trecut aproape 8 ani, îmi mai aduc aminte încă de exuberanța aromatică și complexitatea acestui Santomas Antonius Refošk 2004.

De curând, am găsit la Ethicwine două sticle rătăcite de Antonius 2004 și ne-am zis să le testăm. L-am deschis cu teamă. Antonius a îmbătrânit și și-a pierdut exuberanța, dar are eleganța și precizia unei cupole florentine. La deschidere, predomină aromele de piele și tabac, care, după aerare în pahar, sunt înlocuite de cele mediteraneene de ciocolată, smochine, ulei de măsline și rozmarin. Vinul are încă un gust proaspăt- grație acidității- rotund, catifelat și un final lung, cu tonuri suprapuse de fructe confiate. Un vin elegant, frumos, care mai poate încă suprinde în ciuda vârstei.

14 ani nu e o vârstă fabuloasă pentru un vin. Aș spune că, orice vin roșu făcut cu grijă și păstrat în pivniță, la temperatura potrivită, e în mod normal băubil fără probleme după 10- 15 ani. Cu toate astea, pe piața din Romînia sunt foarte puține vinuri despre care aș putea afirma că vor mai fi în viață după 15 ani și pe care le-aș putea recomanda fără emoții pentru alcătuirea unei colecții. Să sperăm că situația se va schimba odată cu maturizarea pieței și cu creșterea vârstei butașilor de viță de vie plantați în anii 2000.

Santomas Antonius Refošk , cel puțin recolta 2004, va fi bun de băut și peste 3-4 ani și este o raritate.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Despre români și fetești

Povestea rivalității dintre feteasca regală și feteasca neagră îmi aduce aminte de anecdota părintelui cu doi copii, dintre care unul foarte talentat la matematică, care în loc să-și concentreze atenția asupra potențialului acestuia îl meditează intensiv pe cel de- al doilea ca să-l aducă la același nivel cu primul.

Desigur în lumea vinului, ca în viața oricărui produs menit vânzării, un cuvânt greu de spus îl au moda, trendul, obiceiurile de consum ale momentului. Totuși, via fiind o investiție pe termen lung, îmi e greu să înțeleg de ce, în timp ce feteasca neagră e preamărită ca soi indigen destinat să ne reprezinte, feteasca regală stă într-un con de umbră. Paradoxul este cu atât mai mare cu cât feteasca regală are avantajul de a fi cultivată în aproape toate zonele viticole ale României, iar expresia ei aromatică e relativ unitară si ușor de recunoscut. În plus, feteasca regală e un soi extrem de versatil din care se pot produce toate tipurile de vinuri albe: spumante, vinuri albe seci lejere, vinuri albe seci maturate în butoi, vinuri demiseci și vinars. Din punctul meu de vedere, feteasca regală pare copilul mai talentat.

M-am gândit la toate considerentele de mai sus degustând o fetească regală de la Miniș, uitată prin pivniță:  Feteasca regală, 2009, Wine Princess de la Balla Geza. Dacă o mai găsiți prin vreo vinotecă, e o surpriză foarte plăcută. În ciuda vârstei, vinul a fost extrem de proaspăt, cu arome florale, dar și intense nuanțe de alune prăjite, caracteristice feteștii regale. Corpul vinului onctuos, dar  în același timp proaspăt, avea aceea vibrație gustativă pe care am mai întâlnit-o la rieslingul german. Finalul vinului a fost lung, complex,  cu arome de polen, alune și migdale.

Vinul a fost un companion agreabil alături de ardei umpluți cu carne de vită, migdale și nuci. O rețetă din America Laină pe care o găsiți în cartea Laurei Esquivel “Ca apa pentru ciocolată”.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti

La izvoarele vinului

Dacă vă place să alergați sau să urcați pe munte, cunoașteți cu siguranță senzația de beatitudine care se instaleză după un anume timp de efort prelungit. M-a intrigat întotdeauna magia acestui moment anume pe care îl regăsesc uneori în pinot noir-urile burgunde. Nu știu dacă se datorează aromelor de pământ și de pădure specifice pinot-ului, dar nu am mai întâlnit vreun alt vin care să îmi evoce cu o asemenea acuitate senzația ascensiunii către vârf,  pe o potecă, prin pădure.

Totuși încet, încet, am realizat că această senzație e specifică vinurilor bune, indiferent de soiul de strugure din care sunt făcute. Există ceva brut, fizic, direct, în aroma acestor vinuri, un joc al naturii în simplitatea sa, dublat de un echilibru gustativ fără egal.

rioja

Așa a fost și 1998, Gran Reserva 904, La Rioja Alta. Un vin extrem de proaspăt raportat la cei 18 ani ai săi, care m-a răsfățat cu aromele caracteristice vinurilor din Rioja – coajă de portocală, tutun, piele și condimente. N-aș putea spune despre el că e un vin complex, și deși nu are nici vanilie, nici gem, nici condimente în exces, n-aș putea spune nici că e un vin simplu-  deși așa îl percep eu-  pentru că acest adjectiv, nu știu de ce, sună nepotrivit. Poate că ar fi suficient să spunem că e un clasic al genului din Rioja, menit să fie păstrat preț de vreo 30 de ani. Vă recomand însă să îl gustați dacă aveți ocazia și să vă faceți propria impresie despre simplitatea cu care ar trebui să vi se înfățișeze vinul.

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Între oameni și vin

Am crezut întotdeauna că vinul nu are naționalitate și că unicul criteriu după care poate fi evaluat este acela al echilibrului componentelor sale. Faptul că vinul a fost produs în România, în Franța sau în China, nu oferă garanții suplimentare de calitate, deși cel mai adesea, într-un elan simplificator, suntem tentați să susținem contrariul. Poate că cel mai ilustru exemplu este celebrul vin de Bordeaux.

Nu cred că există regiune faimoasă în lume care să producă – alături de vinurile sale excelente -mai mult vin prost decât regiunea Bordeaux. Probabil că orice român, iubitor de vin, a apucat să deguste cu dezamăgire, la începuturile importurilor de vin la noi, vinuri de Bordeaux cu laudativa mențiune “Grand vin de Bordeaux” pe etichetă. Deși sună bine, această mențiune este în fapt treapta cea mai de jos a clasificării, la nivelul căreia veți întâlni mai mult vinuri scumpe și de calitate îndoielnică, decât mari vinuri din Bordeaux.

Pe de altă parte însă, tot Bordeaux-ul este regiunea care a înțeles cel mai devreme, nevoia criteriilor stabile de clasificare a vinurilor sale și este interesant de observat faptul că la baza clasificării, realizată în 1855, au stat criterii pur comerciale.  Împăratul Napoleon al III-lea a cerut în mod expres o clasificare a vinurilor din Bordeaux, iar cei care au realizat-o au fost agenții de bursă din Bordeaux, luând în considerare potențialul terroir-ului, dar mai ales cererea pe piață a fiecarui vin în parte. De altfel, se povestește că producătorii au fost invitați să se înscrie în această clasificare pe baza documentelor contabile care arătau cât se poate de transparent prețul și cantitatea de vin pe care o vindeau în fiecare an. Deși contestată, clasificarea vinurilor din Bordeaux a supraviețuit cu modificări nesemnificative până azi și stabilitatea în timp a acestei clasificări a făcut ca vinul de Bordeaux din categoriile –  cru classé și cru burgeois – să ajungă să fie privit ca o investiție financiară.

Și totuși, îmi place să cred că dincolo de denumire, apelațiune, clasificări și etichete există un singur detaliu important care singularizează vinul. Este vorba despre omul care îl face. Capacitatea lui de a-și iubi vinul, de a-l respecta și de a-l povesti transcende orice clasificare.

demoiselle

Iar în lumea vinului sunt câteva legende și câteva astfel de vinuri care se vând fără să facă mare tam-tam asupra locului lor în această clasificare. Printre ele, se afla și unul dintre vinurile mele favorite: Château Sociando -Mallet.

sociando

În 1969, Jean Gautreau cumpără proprietatea Sociando-Mallet și reușește în câțiva ani să producă un vin foarte apreciat, care nu poartă pe etichetă nici una din mențiunile clasificării din Bordeaux. De altfel, în mod cât se poate de hâtru, Jean Gautreau își promovează vinul făcând cu ochiul clasificării: “Ni classé, ni burgeois, vin tout simplement.”

Și deși am fi tentați să-l considerăm un slogan de marketing, el reprezintă, după mine, mărturia ambiției de a face vin în cel mai pur stil, cât mai aproape de ceea ce tradiția franceză a validat de-a lungul sutelor de ani. El vrea să scoată în evidență vinul, calitățile sale, și nu cota sau valoare lui pe piață. Iar vinul lui Gautreau este unul conservator, echilibrat, suculent și cu incredibila aromă de mină de creion caracteristică zonei Haut-Médoc. Și nu este nici excesiv de scump.

Pe lângă asta, ceea ce apreciez la vinurile lui Jean Gautreau e și faptul că atât vinul cel mai bine cotat – Château Sociando -Mallet – cât și vinul numărul doi –  La Demoiselle de Sociando- Mallet -sunt vinuri foarte bine făcute. Acest lucru nu e întotdeauna o regulă nici măcar la nivelul proprietăților care poartă mențiunea cru classé.

Uneori mă gândesc că înainte de a verifica apelațiunea și punctajul unui vin,  ar fi poate mai util să cercetați cine este cel care îl face și ce spune el despre vin. Informându-ne despre oenolog/proprietar  s-ar putea să găsim mult mai repede vinuri pe gustul nostru, decât pe baza unui sistem de puncte care exclude din start afinitățile și subiectivitatea gustului.

Leave a Comment

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin, vinuri povestite şi recomandate

În sfârşit, feteasca

Deşi în orice pagină de internet citeşti numai cuvinte de laudă despre acest vechi soi românesc, în călătoriile mele pe la crame am auzit destui specialişti bombănind pe marginea ei. Principalul lucru care îi este reproşat  feteştii albe este profilul aromatic discret, atât de discret încât mulţi producători au simţit nevoia să îi sporească aroma printr-un mic adaos de 5-10% de muscat ottonel sau sauvignon blanc. Având în vedere moda actuală  a vinurilor foarte aromate, menite să ne seducă din prima, poate nici nu e de mirare…

De curând, am avut ocazia să descopăr o fetească albă bine făcută, unul dintre cele mai reuşite vinuri din acest soi pe care le-am băut pănă acum: Fetească albă, Terra Romana 2013, S.E.R.V.E

feteasca-web

Vinul este parfumat, cu note delicate de flori albe şi tonuri mai intense de petale de trandafir alb. Gustativ, vinul este echilibrat, cu structură, amplitudine şi cu un final lung dominat de arome de piersici albe şi citrice. Viile din care e făcut acest vin au fost plantate în 1967, au deci 47 de ani, iar 20% din vin a fost fementat in butoi de stejar folosit. De aici provine, probabil, extraordinara structură gustativă a acestui vin.

Am considerat că acest vin merge foarte bine cu preparate onctuoase şi mai corpolente, şi în aşteptarea felului meu favorit –  salata de vinete –  l-am asociat cu salată de sfeclă nouă şi sparanghel.

Dar, aştept cu nerăbdare vinetele şi vacanţa…

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate