Monthly Archives: March 2013

Boire la bonne heure

Pe masură ce descopăr pinot noir-ul, mă gândesc că unicitatea acestui soi în faţa tuturor celorlalte vinuri, nu stă atât în caracteristicile sale implicite de aromă şi textură, cât în capacitatea podgorenilor de a-l vinifica într-un anume stil, în puterea lor de a crede că ăsta e “vinul cel bun”.

pinotbecker

În ceea ce mă priveşte, pinot noir-ul mă uimeşte mereu prin inefabila sa capacitate de a manipula timpul, de a-l răscoli şi reaşeza după voinţă. Într-un pahar de pinot noir bine făcut vei găsi întotdeauna senzaţia că eşti stăpânul deplin al clipei, că poţi atinge cu degetele conturul fericirii – definită ca „ora cea bună” (le bonheur) – o senzaţie care vine atât din rememorarea aromelor copilăriei regăsite cât şi din echilibrul tuturor componentelor vinului.

Poate că senzaţia asta nefizică are la bază incredibila prospeţime degajată de aceste vinuri, chiar şi atunci când sunt trecute de prima tinereţe. Îmi vine mereu în minte scena din romanul lui Patrick Süskind „Parfumul”, în care artizanii din Grasse încercau să surprindă, să extragă prospeţimea florilor prin diverse tehnici şi câteodată îmi imaginez că vinificatorii germani ar putea cunoaste şi ei astfel de secrete ale meseriei, transmise din generaţie în generaţie.

von unserms

Când mă gândesc la aceste vinuri zvelte, elegante şi delicate, cu arome pure ca aerul de la munte (mure, zmeură, merişoare) şi cu gustul fin al tutunului de calitate, îmi vine greu să înţeleg pasiunea pentru stilul modern de vinificare, pentru vinurile strâns încorsetate în lemn, greoaie, gemoase, vanilate, care nu lasă să răsufle nimic din parfumul strugurelui. Îmi spun uneori că poate acest nou stil este expresia nerăbdării modernitaţii care vrea să simtă totul dintr-o dată, fără nici un pic de răgaz, fără nici o iniţiere, fără nici un efort. Poate că vremea pământoaselor vinuri din Burgundia şi a diafanului spätbugrunder a dispărut odată cu categoriile sociale pe care aceste vinuri le reprezentau şi poate că aşa se şi explică retragerea lor în cercurile exclusiviste ale cunoscătorilor. Timpurile noi par sărace în ore bune.

2 Comments

Filed under Pinot noir din lumea largă

2003, a fost sau n-a fost ?

Dacă aş fi ştiut că voi bea, peste zece ani, atât de multe vinuri româneşti bune din 2003, aş fi fost mai atentă ca să îmi pot aminti cum a fost, de fapt, acest an. Despre 2003 se spune că ar fi fost un an arid, nu prea potrivit pentru a candida la titulatura de „an foarte bun pentru vin”. (Despre ce înseamnă un an bun pentru vin aici). În ciuda acestui lucru, din 2003 au supravieţuit vinuri româneşti, aş îndrăzni să spun remarcabile – atât din punct de vedere al tinereţii pe care o afişează, cât şi pentru faptul că nu provin doar dintr-o singură podgorie, ci din toate zonele ţării de la Beltiug până la Dealu Mare, Zoreşti şi Drăgăşani.

Primul pe lista descoperirilor a fost Syrah 2003 de la Nachbil, un vin elegant, echilibrat, cu aciditate bună şi arome condimentate: piper, scortişoară, cuişoare. La ultima degustare din februarie, vinul a fost mai închis cu tonuri mature de fruct şi fum.

syrah-nachbil

Apoi am descoperit Cuvee 2003 Pince Stirbey, (Negru de Drăgăşani 55% şi Novac 45%), un vin intens, cu o expresivitate asemănătoare însoritului Languedoc- ulei de măsline, fruct şi condimente -şi cu alcool (16%!) perfect integrat. Un vin tânăr, într-o formă excelentă, căruia i-am mai dat 10 ani.

cuvee2003

Săptămână trecută am deschis şi un Prince Matei 2003,  de la Vinarte, un merlot cu arome dulci şi gemoase, cu corp dens şi tanini mătăsoşi, care pe măsură ce se aerează, trece prin toate tonurile de cafea şi ciocolată, de la cafea crudă, la ciocolată cu lapte, şi ciocolată neagră cu mentă. Vinul e rotund în gust, echilibrat şi deşi mai are 2- 3 ani în faţă, cred că merită savurat acum.

matei 2003

Desigur, vinurile din 2003 reflectă destul de mult caracterul însorit al anului de recoltă, sunt intens colorate, corpolente şi au destul de multe grade alcoolice semn că în strugure s-a acumulat mult zahăr. Cu toate astea, după aproape zece ani, sunt echilibrate şi misterioase prin forţa lor vitală. Tare mi-aş fi dorit să fi fost mai multe…

4 Comments

Filed under din istoria vinului românesc

Nebunii frumoşi ai cramelor mici

Din când în când, pe lângă vinurile pe care le descoperi şi le bei, ai şansa să-i cunoşti şi pe oamenii din spatele lor. Şi deşi îmi place în mod necondiţionat vinul trebuie să mărturisesc că descoperirea oamenilor e lucrul care mă interesează cel mai tare. Îmi plac degustăriile la care cineva îţi reaminteşte că vinul este mai ales expresia unui timp (anul de recoltă) şi a unui loc (parcelă, podgorie), înainte de a fi un brand sau o afacere. Îi plasez pe aceşti oameni într-un nimb de nebunie fericită, în sfera romantică a celor care fac lumea să pară mai bună şi adeseori îi invidiez.

nachbil1

Am o afecţiune specială pentru syrah-ul din 2003, primul vin de la Nachbil pe care l-am descoperit. De-a lungul anilor, am avut şansa să beau mai multe sticle din 2003, mai bine sau mai prost păstrate, dar conţinutul mi-a lăsat întotdeauna senzaţia că gust esenţa radioasă a fructului, că e făcut chiar din seva aia lipicioasă care se scurge din boabe când le zdrobeşti între degete.

nachbil 2

Săptămâna trecută, l-am redegustat cu ocazia primei verticale de syrah din podgoria Nachbil care a fost organizată la Bucureşti : 2003, 2008, 2009, 2011 şi 2012. Mi-au plăcut în special vinurile din 2003 şi 2008. Pe acesta din urmă l-am surprins într-un moment de intensă expresivitate. Practic toţi cei prezenţi la masă au putut identifica câte o aromă: piper, scortişoară, cardamon, anason, tei, mărar, druşaim.

De altfel, domnul Johann Brutler ne-a spus cu simplitate că, abia după o experienţă de 50 de ani cu acest soi plantat de el la Beltiug, în 1999, o să poată spune că a făcut “cel mai bun syrah”. Eu mă bucur că i-am putut experimenta pe primii zece şi îi aştept cu încredere pe următorii 40.

nachbil3

Deşi poate ne-am imagina că Satu Mare e o zonă de climă nepotrivită culturii viţei de vie, prin poziţionarea sa nordică, în realitate e un microclimat favorabil vegetaţiei de climă mai caldă. În Beltiug, se cultivă viţă de vie din secolul al XIII-lea, iar crama Nachbil de la Beltiug are 300 de ani. De altfel, dacă e ceva ce mă uimeşte în raportarea noastră la nemţii e tocmai prejudecata românească, adânc înrădăcinată, potrivit căreia nemţii sunt băutori şi producători de bere, deşi am putut vedea cu ochii noştri vreme îndelungată platourile transilvane cultivate cu viţă de vie şi motive grafice specifice decorând bisericile săseşti de la Biertan pănâ la Bălcaciu.

Crama Nachbil are 23 de hectare pe rod şi începând cu anul 2011, s-a orientat către producerea de vinuri care să exprime cât mai fidel caracteristicile locale, în condiţii bio, fără drojdii selecţionate. Aceste vinuri sunt greu de făcut, pentru că depind foarte mult de voinţa adesea impredictibilă a naturii, dar cred că în epoca noastră obsedată de tehnică, trebuie să existe şi din acei care să ne aducă aminte că vinul este o alchimie a celor patru elemente: pământul, vântul, apa şi focul. Iar cei care îşi fac timp ca să pândească misterul vinului sunt fericiţi.

6 Comments

Filed under vinuri româneşti