Nimic nu te califică pentru vocația de blogger (în afară, poate, de respectul pentru limba în care scrii). Blogul e cel care te face blogger, iar cititorul e singura instanță care te validează sau te amendează. În lumea internetului, nicio diplomă de degustător sau de profesor universitar nu te poate valida ca blogger așa cum o pot face cei 100 de cititori afini care te citesc de doi, de trei sau de zece ani. Uneori și pe mine mă enervează acest lucru, dar, ne place sau nu, așa se joacă acest joc.
În ultimul timp, la degustări și evenimente din lumea vinului, mi se pune din ce în ce mai des, sub diverse forme, aceeași întrebare identitară: „Cine suntem noi bloggeri, ce facem noi, cine ne citește pe noi și cât de certificați suntem pentru a scrie despre vin”.
În primul rând, ar trebui să spunem de la bun început că acest „noi” nu există. În lumea blogului nu există decât „eu”, și asta nu din cauză că blogul ar fi un mediu narcisist, cât dintr-o pricină cât se poate de mioritică. România, o țară de altfel cu multe minorități, refuză să înțeleagă valoarea comunității și puterea pe care ți-o poate da o asociație profesională. Îmi aduc aminte de discuția cu o prietenă venită din Belgia pe marginea ratei de absorbție a fondurilor europene. Îmi povestea întâlnirea siderantă cu un proprietar de fermă din Gorj pe care l-a întrebat de ce nu se asociază cu încă trei vecini ca să poată aplica la un dosar pentru fonduri europene. Răspunsul a venit prompt: „pentru că nu există în sat un vecin în care să am încredere.”
De curând, am participat la o degustare, aș putea spune reprezentativă, care a reunit un producător de vinuri, doi comericanți de vinuri on-line, doi proprietari de magazin, doi bloggeri de vin și doi somelieri. Discuțiile au decurs ca într-un talkshow televizat: „voi, somelierii, întretineți beția de cuvinte”, „voi, bloggerii, câte sticle de vin credeți că ați vândut cu articolele voastre?”, „femeile nu sunt capabile să vânda vin”, „magazinele de vinuri on-line sunt vai de capul lor”, etc. Pe scurt, toată lumea era supărată pe toata lumea, dar la modul general. Spunerea lucrurilor pe nume, se știe, nu e de regulă o treabă prea politicoasă.
Ceea ce nu pot înțelege în ruptul capului este de ce această mână de oameni activând într-o piața minusculă, fiecare cu nișa ei, fără să se calce unii pe alții pe picioare, refuză să vadă beneficiile pe care creșterea pieței le poate aduce tuturor, în loc să se împiedice de capra vecinului. Și nu înțeleg nici de ce nu cooperează spre creșterea și educarea acestei piețe. Toată lumea pare preocupată „de ce vrea consumatorul”, de „gustul consumatorului”, și totuși, aspectul cel mai comun al degustărilor de vin este tăcerea profundă care se instalează în auditoriu atunci când producătorul cere păreri despre vinul din pahar. Momentul îmi amintește de lecțiile de limbă franceză din copilărie, când tuturor le era frică să deschidă gura de teamă să nu greșească acordul. E greu să povestești despre vin în substantive și adjective care să se închege în mai mult de două propoziții. E mult mai ușor să lauzi la modul abstract, să vorbești în general despre bloggeri, somelieri, producători și jurnaliști.
În plus, când vine vorba despre misiunea blogurilor, mi se pare că industria vinului a căzut pradă unei confuzii. Eu -și o să-mi permit să zic, noi, bloggerii – noi nu vindem sticle. Noi vehiculăm informație, sau așa cum foarte inspirat spunea Radu Rizea, noi vindem cultură. În ceea ce mă privește, îmi place să cred că scopul acestui blog a fost de la început acela de a vă corupe să beți, să mâncați și să vă veseliți, dar și să întelegeți vinul, să vă însușiți limbajul lui și să puteți povesti despre el. Am reușit oare ? Vom reuși împreună ?
mda, asta cu vanzarea sticlelor de vin m-a amuzat peste masura :))
Da, a reușit!
Și va reuși. A vinde cultură, nu e totuna cu a vinde pantofi sau cartofi!
Cine nu înțelege asta, ce mai caută pe bloguri?!
Buna, Vladimir. Bănuiesc că se caută pe bloguri informații care nu sunt accesibile prin alte părți. Mi se pare că în lumea vinului există o confuzie de roluri între blogger, jurnalist, consumator și vânzător…
Confuzia asta există şi în universul meu, în care toată lumea s-a autoproclamat – critic de artă. De fapt, există mult mai multe categorii distincte: jurnalism de artă, istoria artei, cronica de artă, filosofia artei, critică de artă etc. Faptul că scrii despre un domeniu anume, nu te face automat un specialist sau un “critic” al acestuia! Poţi fi doar un connaisseur. Şi atît!
Bloggerul este povestitorul timpurilor contemporane, si povestile vor fascina totdeauna…
@ Adrian, Cristian
Da, poveștile fac viața mai apetisantă. Pot da dependență, te pot determina să te apuci și tu de scris…
@ Mihai
eu nu sunt zen. n-aș mai putea scrie :). Pentru mine, scrisul înseamnă revoltă, împotriva ta, a muzei care te locuiește și a vieții.
“Zen” in sensul ca incerc sa scriu fara patima, inversunare si partinire.
Pentru mine bloggerul de vin a devenit ca un drog…pur si simplu nu mai pot fara el, fara articolele lui bune sau proaste, important e sa le citesc daca se poate zilnic..
Mona, sunt de acord cu tine, cu exceptia unui fapt: a scrie este cel mai narcisist lucru; sa nu ne amagim, nimeni nu o face din altruism, ci din dorinta de apreciere, valorizare, si a fi bagat in seama.
Aprecierea, dupa cum ai remarcat, poate sa cuprinda diferite forme, de la satisfactia fidelitatii cititorilor, la satisfactia cresterii vanzarilor pentru altii. Esentiala este sinceritatea de a accepta ce esti si ce faci.
Dupa multe comentarii si discutii in contradictoriu, eu sunt destul de zen 🙂
Eu cred ca blogul poate fi privit ca un scop sau ca un mijloc. Daca e un scop atunci motivele sunt pur personale si probabil joaca intre identic si diferit de la caz la caz. Daca e un mijloc (de PR, de promovare personala, de marketing, etc) atunci as zice ca respectivul nu e blogger, ci un om care foloseste un blog ca instrument pentru alte scopuri.
In ce priveste formele de asociere intre bloggerii cu acelasi obiect de activitate, ca sa zic asa, as fi curios daca in alte domenii exista asocieri juridice. Dupa cum stii, de la intalnirea de la Azuga, din vechimea mare, s-a tot pus problema. Dar am mari dubii ca ne vom depasi prea curand comoditatea sau orgoliile.
Iar in legatura cu relatia cu exponentii industriei, ce sa zic- eu comentez meciul de fotbal, nu tai bilete la intrare. Si o sa continui sa fac asta pentru ca am o farama de talent (la scris, nu la baut, desi…:) care ma face sa-mi depasesc rezervele privind exhibitia ‘telectuala in public si pentru ca sunt un tip comunicativ si-mi face placere sa scriu si sa simt ca cineva ma citeste. Si vorba reclamei- astea sunt lucruri pe care banii nu le pot cumpara.
Corecta perspectiva. As adauga ca la noi din ce in ce mai des in ultimul timp scopul scuza mijloacele…:D
Iar persoanele cu care m-as asocia eu le numar pe degetele de la mana. Cu restul prefer sa ma disociez. Dar probabil ca tine si de firea mea usor lipsita de gregaritatea necesara.
E un proverb romanesc pe care eu unul il respect si care spune asa: decat cu prostul la castig, mai bine cu desteptul la pierdere.
Word up! Eu recunosc ca in ultimul timp am devenit mai acid si uneori imi vine sa mai las deoparte si bunele maniere cand apar discutii de astea halucinante cu “ce vreti voi”, “cat vindeti”,” care e rolul vostru”..tot timpul purtate la pluralul “Voi”.
Oricum de cate ori le-am explicati si eu si altii ca “noi” nu exista si oricum nu avem vreo functiune comerciala in sistem/industrie totul se loveste de un zid de….ahhh..cum sa spun…indolenta?
Pe mine cel mai mult ma enerveaza asocierea cu ceilalti din jur cand apare cate un producator si imi reproseaza ca “uite dom’le avem blogeri toxici”, ca ala a cerut nu stiu ce, ca a ala a primit nu stiu ce…ce naiba treaba am eu cu ce a facut ala? Du-te si da-l in fapt pe Facebook, la ziar unde vrei tu, nu veni la mine ca nu suntem asociatie de profil cu statut si comisie de etica.
Dar nu, ai nostri productori si comercitani aleg sa unga bucurosi cand li se cere, nu asta ii deranjeaza. Ca daca i-a deranja ar face scandal nu s-ar comporta ca domnisoare de pension agresate. Dar ei fac scandal cu cei care au tupeu sa scrie ceva de rau despre comorile lor oenologice…deci despre cine si ce vorbim?
Hai ca ma opresc aici ca iar umplu 3 pagini de peroratii oricum inutile (pentru unii)…
Blog-ul te face blogger in acelasi fel in care condusul masinii te face sofer. Restul sunt detalii.
Pingback: Bloggerii de vin, o specie aparte | Printre Vinuri