Doi jucători de 38 de ani au evoluat în cele două finale de la Wimbledon, cea feminină și cea masculină, în acest an. Doi mari campioni și totuși ce mare diferență ! Nu vreau să credeți că îmi doresc să subminez victoria Simonei Halep – una dintre cele mai constante jucătoare din circuitul feminin de tenis – dar finala feminină a părut mai degrabă masacrul unui gladiator obosit. Am fost cândva, pe vremea când juca tenis, admiratoarea Serenei Williams și îmi e greu să accept că nu a avut inspirația să se retragă în glorie. Mare păcat.
Roger Federer, în schimb, este din punctul meu de vedere, cel mai inteligent jucător din istoria tenisului. Când îl urmărești loving mingea la fileu, îți dă senzația că simți, că vezi, mecanismul gândirii lui, că tenisul se ridică dintr-o dată la un nivel de perfecțiune matematică. Triumful lui Roger Federer este cel al inteligenței fără vârstă.
Mă întreb adesea, pe măsură ce trec anii, care e secretul de a îmbătrâni frumos, aura care îi înconjoară pe unii fără efort și care le este refuzată altora. Stă în gândirea creativă, în spiritul critic, în capacitatea de a fi în pas cu vremurile și de a te înconjura de oameni mai tineri, în abilitatea de a te ajusta pentru a rămâne coerent cu tine ? Și dacă se va afla acest secret, oare nu ar trebui revoluționate materiile didactice și nu ar trebui învățat la școală ?
În ultimul timp, în momentele de îndoială încerc să verific stabilitatea noțiunilor printr-un exercițiu de dialog imaginar cu străbunica Ana. Încep prin a încerca să-i explic străbunicii Ana, femeie fără școală, ce fac eu la birou – Business Operations îi zice – în cuvinte cât mai simple și cât mai pe românește cu putință sau încerc să îmi imaginez reacția ei la întrebarea tot mai frecventă la interviurile de angajare “ce te motiveză să te dai jos din pat dimineața”. Străbunica Ana a murit la 98 de ani, n-avea un fir de păr alb în cap și făcea zilnic 100 de pași – numărați. Îmi place să cred că ar spune că nu te motivează nimic să te trezești de dimineață. Te dai jos din pat pentru că ești om.
Nu știu ce faceți voi când lipsa de consistență a discursului din jurul vostru vă copleșește, dar aș fi interesată să știu.
