ABC-ul vinului bun

Întâlnirile lunare cu producători din zone viticole ale Ungariei, organizate de Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti,  îmi amintesc de fiecare dată expresia consacrată potrivit căreia vinul este oglinda celui care îl face, iar ultima întâlnire, din luna mai, a fost poate cea mai sugestivă. Am descoperit în producătorul Karner Gábor din zona viticolă Mátra un pasionat dedicat total meseriei, cu un discurs lipsit de orice fel de volute publicitare. Iar vinurile au fost surprinzătoare.

birtokbor-web

Ca suprafaţă, Mátra este a doua zonă producătoare de vin din Ungaria, situată pe versanţii sudici ai Munţilor Mátra, între râurile Tarna şi Zagyva, pe o fâşie de 15-20 km lăţime. În mod tradiţional, până la filoxeră, zona era cunoscută pentru cadarcă. Apoi s-au plantat majoritar soiuri albe: Riesling italian, Chardonnay, Rizlingszilváni, Leányka, Muscat Ottonel. Deşi a fost mult timp privită ca zonă dedicată vinurilor albe, parfumate şi uşoare, astăzi îşi redescoperă potenţialul pentru vinurile roşii, unul dintre cel mai plantate soiuri fiind Kékfrankos / Blaufrankisch.

Pe modelul Burgundiei, Karner Gábor îşi doreşte să lucreze doar cu două soiuri de strugure, cu tradiţie în zonă: rielsing italian şi kékfrankos. Filosofia sa se rezumă în câteva cuvinte: producţie redusă la hectar şi prelucrare cât mai naturală a strugurilor, fară drojdii selecţionate şi fară alte substanţe adăugate.

De altfel, ne-a spus că pentru producerea unui vin bun, nu este nevoie decât să respecţi, ceea ce în limba maghiară se cheamă, „cei cinci T”:

Termöhely
Terméskorlátozás
Természetesseg
Tisztaság
Tisztesség

Iar în limba română, i-am putea traduce – un pic forţat – printr-un ABC:

Arealul, zona de productie, solul
Cantitate mică pe butuc
Bio, prelucrare cât mai naturală
Curăţenie în cramă
Cinstea, adică să nu ascunzi nimic consumatorului

De altfel, Karner Gábor consideră că, dacă terroir-ul e bun nu mai trebuie să faci nimic decât să ai grijă de vie, iar dacă nu e, mai bine să nu plantezi.

Vinurile sale atât cele albe, cât şi cele roşii, reflectă destul de bine caracteristicile zonei Mátra. Solul de origine vulcanică imprimă vinurilor mineralitate şi aciditate caracteristică. În plus, au structură bună şi o fructozitate debordantă. Deşi nu beau prea des Blaufrankisch, un soi mai rar în România, vinurile lui Karner Gábor, parfumate, minerale şi suculente mi-au plăcut foarte mult.

Am degustat:

Olaszrizling

Kékfrankos Birtokbor 2012

Kékfrankos Tavasszal a föld 2012

Kékfrankos Vitézföld 2013 – probă

Kékfrankos Vitézföld 2011- probă

Kékfrankos Boróka (Vitézföldi Kékfrankos 2009)

Foarte interesantă a fost degustarea comparativă a celor cinci vinuri din Kékfrankos, din plaiuri diferite, unele din vii vechi de 50 de ani şi altele din vii de 10 ani, vinurile fiind prezentate în diverse etape de evoluţie (probă de cisternă, probă de butoi) şi vin învechit în sticlă.

În ceea ce priveşte consumatorul, Karner Gábor consideră că toată lumea ar trebui să meargă la cramă şi să guste vinul în toate etapele lui, dar să-l judece abia după ce a băut cel puţin 12 sticle din aceeaşi producţie. De asemenea, a spus că nu prea înţelege rostul concursurilor de vinuri, la care nu participă pentru că ştie că vinurile sale naturale, artizanale, se deschid mai greu şi sunt dezavantajate în acest concurs în care juratul are foarte puţin timp la dispoziţie pentru a evalua vinul.

În încheiere, ar mai trebui spus că vinurile lui Karner Gábor se găsesc listate în cele două restaurante cu o stea Michelin din Budapesta şi pot fi achizitionate în magazinele din Ungaria la preţuri între 30 de lei – Kékfrankos Birtokbor 2012 şi 110 lei – Boróka 2009.

4 Comments

Filed under tot ce trebuie să ştii despre vin

4 Responses to ABC-ul vinului bun

  1. Pingback: Vinuri şi stele Michelin | Paharnicul

  2. am fost la Budapesta…și nu m-am decis decît pt doar 2 sticle de vin. Roșu! Albul la ei este copleșitor, și nu le știu!!!
    Dar după scrierea lui Bela Hamvas am ales două de roșu)))))) Revin după ce le beau/savurez!

    • Mona

      Bună Vladimir. Sunt curioasă ce ai ales. Întradevăr în materie de vinuri albe oferta e impresionantă. Din toamnă, se reiau degustările la Centrul Cultural Maghiar, o ocazie bună să te documentezi…

      • Fac o fotografie la sticle, și ți-o expediez în privat! Ca să nu mă fac de răs în fața cunoscătorilor de vin maghiar))) E un teritoriu care mă incită de multă vreme, și n-am timp să-mi pun la încercare curiozitatea…

Leave a Reply