Boire la bonne heure

Pe masură ce descopăr pinot noir-ul, mă gândesc că unicitatea acestui soi în faţa tuturor celorlalte vinuri, nu stă atât în caracteristicile sale implicite de aromă şi textură, cât în capacitatea podgorenilor de a-l vinifica într-un anume stil, în puterea lor de a crede că ăsta e “vinul cel bun”.

pinotbecker

În ceea ce mă priveşte, pinot noir-ul mă uimeşte mereu prin inefabila sa capacitate de a manipula timpul, de a-l răscoli şi reaşeza după voinţă. Într-un pahar de pinot noir bine făcut vei găsi întotdeauna senzaţia că eşti stăpânul deplin al clipei, că poţi atinge cu degetele conturul fericirii – definită ca „ora cea bună” (le bonheur) – o senzaţie care vine atât din rememorarea aromelor copilăriei regăsite cât şi din echilibrul tuturor componentelor vinului.

Poate că senzaţia asta nefizică are la bază incredibila prospeţime degajată de aceste vinuri, chiar şi atunci când sunt trecute de prima tinereţe. Îmi vine mereu în minte scena din romanul lui Patrick Süskind „Parfumul”, în care artizanii din Grasse încercau să surprindă, să extragă prospeţimea florilor prin diverse tehnici şi câteodată îmi imaginez că vinificatorii germani ar putea cunoaste şi ei astfel de secrete ale meseriei, transmise din generaţie în generaţie.

von unserms

Când mă gândesc la aceste vinuri zvelte, elegante şi delicate, cu arome pure ca aerul de la munte (mure, zmeură, merişoare) şi cu gustul fin al tutunului de calitate, îmi vine greu să înţeleg pasiunea pentru stilul modern de vinificare, pentru vinurile strâns încorsetate în lemn, greoaie, gemoase, vanilate, care nu lasă să răsufle nimic din parfumul strugurelui. Îmi spun uneori că poate acest nou stil este expresia nerăbdării modernitaţii care vrea să simtă totul dintr-o dată, fără nici un pic de răgaz, fără nici o iniţiere, fără nici un efort. Poate că vremea pământoaselor vinuri din Burgundia şi a diafanului spätbugrunder a dispărut odată cu categoriile sociale pe care aceste vinuri le reprezentau şi poate că aşa se şi explică retragerea lor în cercurile exclusiviste ale cunoscătorilor. Timpurile noi par sărace în ore bune.

2 Comments

Filed under Pinot noir din lumea largă

2 Responses to Boire la bonne heure

  1. Cristian. E.

    “Îmi spun uneori că poate acest nou stil este expresia nerăbdării modernitaţii care vrea să simtă totul dintr-o dată, fără nici un pic de răgaz, fără nici o iniţiere, fără nici un efort.”

    Mare dreptate ai ! cred ca este si un pic de globalizare la mijloc si un pic de “fortare” a vinului…Totusi si la vin ca si la alte marfuri retetele clasice vechi erau mai bune decat ce ni se ofera azi…Din pacate azi le gasim din ce in ce mai rar..

    • Mona

      Poate că am putea să-i zicem globalizare. Mie mi se pare că suntem mult mai săraci în timp de calitate. Prepararea unei reţete clasice poate dura 5 – 8 ore sau 3 zile, nu şiu dacă îşi mai poate permite cineva …
      În ceea ce priveşte vinul, eu cred că vinificatorul trebuie să fie un creator. El ştie cel mai bine ce struguri are, ce potenţial are zona, cum a fost anul şi dacă o să facă din ei, vin dulce, vin sec sau spumant. Nu are nevoie să-i şoptească “piaţa” la ureche. Tendinţele astea cu “să vedem ce vrea piaţa” şi concursuri de tip “fă-ţi singur vinul”, au ca singur rezultat mediocritatea şi uniformizarea.

Leave a Reply