Instituţia barului şi cultul muncii

„Ne duceam acolo pentru orice ne trebuia. Ne duceam acolo când ne era sete, bineînţeles, şi când ne era foame, şi când eram morţi de oboseală. Mergeam acolo când eram fericiţi, să sărbătorim, şi când eram trişti, să răbufnim. Ne duceam acolo după nunţi şi înmormântări, să luăm ceva ca să ne calmăm şi mereu pentru o doză de curaj înainte. Ne duceam acolo când nu ştiam ce ne trebuie, în speranţa că cineva ne va spune. Ne duceam acolo în căutare de iubire, sau de sex, sau de probleme, sau după cineva care dispăruse, pentru că mai devreme sau mai târziu toată lumea ajungea acolo. Dar cel mai adesea ne duceam acolo când trebuia să fim găsiţi.”[1]

carte

Reprezentant al tinerei generaţii de scriitori americani, J.R. Moehringer are un stil simplu şi direct, iar cartea lui „Dulcele bar” mi-a plăcut mai ales pentru faptul că reuşeşte să surprindă în tuşe foarte fine mecanismul societăţii americane, plasată între cei doi poli sociali: barul şi cultul muncii.

Citind-o, mi-am adus aminte de poveştile buncilor mei despre cârciuma interbelică, unde se consumau aperitive, vin sau tărie şi se dezbăteau cu vecinii şi cunoscuţii afaceri sentimentale sau politice. Din poveştile lor – dar şi din literatură – am rămas cu convingerea că mersul la cârciumă era un ritual în România. Acest ritual, cărciuma ca agora, a dispărut brusc în perioada comunistă când mâncarea a devenit din ce în ce mai greu de procurat, iar adunările publice erau privite ca un atentat la siguranţa statului.

Au trecut aproape 25 de ani, dar cârciumile de cartier nu au reapărut, iar spaţiile prietenoase în care să te simţi de-al casei sunt foarte puţine. Adesea mă întreb cu tristeţe dacă, faptul că modelul de locantă interbelică a dispărut şi nu a mai putut fi resuscitat nu arată că noi, românii, ne-am schimbat fundamental sufleteşte. Oare absenteismul, neimplicarea civică, nepăsarea comunitară nu au la bază lipsa unui spaţiu al interacţiunii cu vecinii ?

[1] Dulcele bar, J.R. Moehringer, editura Narator, pag 13

Leave a Comment

Filed under poveştile Monei

Leave a Reply