Lucruri mici, la fel de dragi ca vinul

Indragesc Clujul si TIFF-ul. Intrebarea pe care mi-o pun, mai mereu, de la un festival la altul, e de unde vine atmosfera de bucurie si de spontaneitate care cotropeste orasul timp de o saptamana. Poate ca marele secret al TIFF-ului e ca a reusit sa ramana, de la o editie la alta, un festival prietenos. Are sali mici si pline, regizori, actori si producatori invitati la proiectii, celebritati fara bodyguarzi, dialoguri cu profesionisti fara aroganta, o atmosfera de naturalete si normalitate. Poti, de exemplu, sa ai surpriza sa constati ca cel de la masa de alaturi, de la Palatul Banffy, e Wim Wenders, sau ca cea care te intampina in chip de gazda a expozitiei de fotografie a Donatei Wenders,  e chiar artista in persoana. Am o afectiune secreta pentru palatul Banffy – meeting point-ul TIFF – un loc deosebit de frumos, care ar merita renovat. De fiecare data cand vin la Cluj, ma duc intai la Palatul Banffy si ma asez la o masa in curte, si pur si simplu, dintr-o data, am senzatia ca aura acelui loc ma inconjoara si face ca lucrurile sa se aseze de la sine. Imi mai place si ca cinematografele sunt relativ apropiate unele de altele si ca in forfota de oameni care graviteaza pe acelasi traseu cinematografic intalnesti brusc o groaza de cunostinte. Am prieteni bucuresteni, cu care ma vad rar la Bucuresti, dar ma intalnesc, ritualic, in fiecare an, la Cluj.

 

Anul asta parca n-am mai vazut atat de multe filme ca in alti ani, dar mi-au placut in mod deosebit doua scurt metraje romanesti, ale caror subiecte pluteau de mult in atmosfera TIFF-ului si pareau special facute sa fie vazute la Cluj: “Mathias, Mathias” de Cecilia Felmeri si “Captivi de Craciun” de Iulia Rugina. Primul este un film de animatie despre Matei Corvin, statuia lui din centrul Clujului si mai ales, ce isi mai poate aminti lumea despre el, astazi. Celalalt, filmat curat, si jucat impecabil, cu personaje care reusesc sa sugereze profunzimi neasteptate in cele 39 de minute ale filmului, povesteste aventura a patru oameni care asteapta un tren ce nu mai vine, intr-o gara din Ardeal. Si apropos de tren, de la un an la altul, orasele transilvane par din ce in ce mai departe de Bucuresti. Anul asta se fac aproape 8 ore cu trenul de la Bucuresti la Sibiu si 4 ore jumatate de la Sibiu la Cluj. Ma intreb daca CFR-ul n-ar trebui sa se desfiinteze in aceste conditii…

10 Comments

Filed under jurnal de festival de film

10 Responses to Lucruri mici, la fel de dragi ca vinul

  1. dan

    chefereu’ nostru functioneaza ca pe vreme de razboi, se fac 12 ore de la cluj la bucuresti, ieri a venit maica-mea cu trenul si mi-a zis ca mai mult au stat decit au mers.
    foarte misto poza cu petru groza sub plafonul de nori…

  2. Dar vinuţuri ceva, în contextul acela cinefil? Se mai uită omul, povesteşte, dar mai şi toarnă în pahare…să fie vorbirea mai cu foc şi mai mult tîlc. Greşesc cu ceva?

    • Nu gresesti. Am vazut prin centrul Clujului vreo 4 magazine specializate de vin, cu multe sticle care iti faceau cu ochiul. M-am bucurat ca am gasit Cramposie Selectionata. In rest, m-am limitat la specialitati clujene – palinka de casa :).

  3. faina fotografia. freaky skies! 🙂

  4. Crîmpoşie selecţionată de la Ştirbey, bănuiesc?!

  5. Borce

    Am o idee creativa … sa impartim SNCFR in doua: in vechiul regat sa revina la “CFR” si in Ardeal apara compania numita “Ghezash”.

    Sunt sigur ca dupa aceea, CRF-istii ardeleni, de rusine, vor face ca trenul de la Brasov la Cluj sa ajunga in 2 ore.

    Cat despre vinuri la Cluj …locanta Baracca are o selectie foarte balansata de vinuri.

  6. toate randurile astea calde despre Cluj mi-au facut asa un dor de tine …

  7. joe

    Ba da, CFR-ul ar fi trebuit sa se desfinteze de mult.

Leave a Reply