Vinul pe termen lung

Primul lucru pe care îl intuieşti atunci când devii băutor pasionat de vin e acela că vinul înseamnă timp. Niciun alt produs nu pare guvernat într-o asemenea măsură de această instanţă. Vinul reprezintă timpul din vie, timpul din butoi, timpul din sticlă şi timpul din pahar, timpul ce nu poate fi grăbit şi timpul ce nu poate fi dat înapoi, tot atâtea aspecte diferite care conlucrează în definirea calităţii vinului. Din acest motiv, consider că în lumea vinului cea mai grea încercare e aceea de a pune pe masă calitate pe termen lung. Şi tocmai pentru că în contextul economic al României actuale, gândirea pe termen lung pare fără şansă de reuşită ar trebui să preţuim mai mult excepţiile.

stirbey

La început de aprilie, am avut ocazia să particip la o degustare de excepţie, organizată de Ileana şi Iakob Kripp, cu vinuri în ediţie limitată din podgoria Stirbey. La 10 ani de la prima recoltă din podgoria ce le-a fost retrocedată, am celebrat apariţia pe piaţă a câtorva vinuri mature, care încep să fie gata de băut: Spumant 2007, Novac 2007, Merlot 2006, Merlot Reserva 2009.

Spumantul din Fetească regală 2007 (cu 4-5 grame/l de zahăr rezidual) e, după părerea mea, o adevărată şampanie millésime, cu un buchet minunat, floral şi textură catifelată. Un vin ca o mângăiere pentru toţi acei care mai cred în strugurele numit fetească.

novac2007-contraeticheta

Novac 2007 . Faptul că  a fost maturat în butoi de stejar folosit, timp de doar un an,  îi conferă vinului expresivitatea nealterată a acestui strugure temperamental şi schimbător. Ca şi pinot noir-ul, novacul se defineşte prin suculenţă, eleganţă şi prospeţime. Şi este vinul cel mai drag mie.

Merlot 2006. Despre acest vin ar trebui spus că anul trecut, la orizontala 2006 organizată de 1 mai, mi s-a părut – din întreaga gamă prezentată – cel mai echilibrat si mai bun de băut vin, alături de Novac 2006. Faptul că la ora actuală se mai pot găsi de vânzare 1000 de sticle e o reverenţă făcută tuturor iubitorilor de vin bun.

merlot 2009-contraeticheta

Merlot Reserva 2009 – cunoscut la cramă sub numele de Merlot Păşune, iar printre cei care au vut ocazia să-l guste drept Merlot Pasiune – e, după expresia unui prieten drag, „o reducţie de merlot ca la restaurantele cotate cu trei stele Michelin, unde se fierb şapte litri de vin pentru a obţine 750 ml”. Menit să fie băut peste vreo 10- 15 de ani, acest merlot reprezintă pentru mine o victorie asupra timpului, în acea bătălie a maturării în bine, pe care toţi ar trebui să o dăm, dar pe care adesea o lăsăm pe umerii vinului. Căci, să faci cinste timpului care ţi s-a dat e un exerciţiu pe termen lung.

PS. O descriere mult mai amănunţită a acestor vinuri veţi găsi pe blogul lui Dan Micuda.

2 Comments

Filed under drinking in good company, vinuri româneşti

2 Responses to Vinul pe termen lung

  1. Apare în curînd o nouă carte despre viața noastră alături de vinuri:
    http://humanitas.ro/humanitas/beau-deci-exist
    Să ne bucurăm împreună!

Leave a Reply