Tag Archives: pinot gris

Nostalgii în roz-gri

Pentru mine, pinot gris-ul e un strugure ciudat. Asta poate şi pentru că nu am avut ocazia să mă întâlnesc prea des cu acest soi ce pare complicat din multe puncte de vedere. De origine burgundă, considerat o clonă a pinot noir-ului, este astăzi privit ca un soi tipic mai degrabă regiunii alsaciene, cu toate că este plantat cam peste tot în lume (Germamia, Italia, Ungaria, România, Australia sau Noua Zeelandă). Deși i se spune pinot gris, strugurele este colorat, aproape rosé. Se pare că numele îi vine de la culoarea în care poate vira mustul lăsat prea mult în contact cu pielița strugurelui. Este un soi versatil care se vinifică atât în sec cât și în dulce.

gris

În ultimii ani, n-am prea mai văzut pe piață pinot gris-uri româneşti, dar îmi amintesc cu nostalgie de cele încercate în adolescenţă. De altfel, e interesant de cercetat ce loc mai poate ocupa acest strugure obscur între ultra-cunoscutele soiuri internationale și ultra-căutatele soiuri autohtone.

Până una alta, am avut curiozitatea să degust un Diel pinot gris, din regiunea Nahe, din 2003, an destul de arid și pe la ei. Înainte de a fi producător, Armin Diel este unul dintre cei mai cunoscuți critici de vin din Germania, iar vinurile lui pot fi privite ca o declarație de intenție a celui care alcatuiește ghidul de referință al vinurilor germane.

diell2

Diel, Grauer Burgunder 2003, e un vin învechit în butoi de stejar, surprinzător de proaspăt pentru un an considerat arid. Echilibrat și foarte elegant în gust cu încântătoare note de migdală, e dominat aromatic de flori albe, citrice, miere și condiment. Din păcate, am băut ultima sticlă de pe lista restaurantului Ginger…

Leave a Comment

Filed under soiuri de strugure

Cum ne vom aminti de Jidvei ?

Invitaţia de a vizita podgoria Jidvei m-a purtat într-un subit itinerariu nostalgic al anilor de liceu până la prima mea beţie cu Muscat Ottonel demidulce de la Jidvei. A fost o beţie cruntă care s-a lăsat cu prieteni pe viaţă, dar şi cu o îndelungată alergie la soiuri aromate de tipul muscat şi tămâioasă. Aceste amintiri, cu parfum parcă dintr-o altă viaţă, s-au oglindit, în mod ironic, în vinul ce mi-a plăcut cel mai tare dintre toate cele pe care le-am degustat la Jidvei: Ana muscat ottonel 2011, vinificat în sec.

muscat ottonel

riesling, riesling uber alles

in crama Jidvei cu Ioan Buia

tehnologia

Dan Corbean si anii de acasa ai viţei

Au fost două zile cu program alert în care, împreună cu Răzvan Avram, George Mitea, Ciprian Haret şi Mihai Vasile am avut ocazia să vedem câteva plantaţii de muscat ottonel, gewurtztraminer, riesling de Rhin şi fetească regală, din cele 2000 de hectare pe care le deţine Jidvei. Am vizitat cramele şi facilităţile de producţie de la Blaj, Jidvei şi Bălcaciu (vin spumant şi vinars), pepiniera de puieţi de viţă şi mai ales mica bijuterie a Jidveiului – Castelul Bethlen Haller din Cetatea de Baltă.

În ciuda faptului că aici a funcţionat ani de zile crama de şampanie Jidvei, castelul este frumos restaurat, şi a păstrat multe din elementele originale – printre care una din scările din lemn de la 1560 care urcă în spirală până în podul castelului.

Mi-a făcut deosebită plăcere să constat că o parte din simbolurile locului au fost preluate pe etichetele sticlelor Jidvei. Pe lângă imaginea castelului Bethlen Haller devenită siglă, puţină lume ştie, de exemplu, că eticheta gamei Jidvei Tezaur are un superb detaliu grafic preluat de pe clopotul bisericii săseşti din Bălcaciu: un dragon cu cap de femeie, struguri la urechi şi coada din vrejuri de viţă, care atestă legătura ritualică a acestor locuri cu vinul.

detaliu de pe clopotul bisericii săseşti din Bălcaciu, datat 1620; @ Jidvei

biserica din Bălcaciu

Seara s-a încheiat cu surprizele pregătite de domnul Ioan Buia, directorul şi oenologul complexului de vinificare de la Jidvei: riesling de Rhin 2009, Icewine 2011(din gewurtztraminer), muscat ottonel 2011, feteasca regala 2009 si un excelent spumant extra-brut (1,9 gr  zahar/l), Romantine alb 2010. În paranteză fie spus, numele gamei „Romantine” nu mi se pare inspirat, căci nu prea are legatură cu ceea ce e în sticlă: un vin spumant elegant şi crocant „care ar fi capabil să facă să meargă şi un olog”.

Pe lângă plăcerea de a bea soiuri tradiţionale din Târnave – gewurtztraminer, riesling de Rhin, neuburger, pinot gris – soiuri pe care cred că Jidvei ar trebui să le promoveze mai mult – am fost impresionată de simplitatea şi prietenia cu care ne-au înconjurat oamenii locului. Îţi creşte inima când vezi cu câtă pasiune vorbesc inginerii şi tehnologii de aici despre meseria lor. Iar acest fapt este foarte important, pentru că miza investiţiei de la Jidvei nu sunt vinurile medaliate – care au fost şi vor mai fi – ci conservarea unui patrimoniu şi a unei comunităţi, precum şi felul în care generaţiile care vin îşi vor aminti de Jidvei.

15 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, vinuri româneşti

Enfin Mark Dworkin vint…

Degustările de la târgurile de vin îmi amintesc de caleidoscopul cu care mă delectam în copilărie:  imagini recompuse, arome fragmentate, crâmpeie de senzaţii care se vor actualiza, întotdeauna, altfel.

De fapt, nu ştii cum va fi momentul tău al întâlnirii cu vinul. Poate fi mut şi timid, ca un premiant de care eşti mândră, dar care refuză să spună în public poezia pe care aţi repetat-o acasă, sau locvace ca un octogenar care a schimbat trei regimuri politice şi are tolba plină de poveşti.

Când gust un vin nou, cel mai tare îmi doresc să pot privi prin el, în viitor. Degustările “en primeur“ au farmecul unui joc de noroc în care miza cea mare e propria ta satisfacţie. În ceea ce priveste 2011, ne întâmpină, deocamdată, cu o ofensivă de vinuri albe, proaspete, crude şi primăvăratice, pe care le mai puteţi degusta şi azi, la Goodwine.

Premierele ?

Vinurile Liliac – vii tinere, oenolog austriac. Nu prea înteleg de ce au ales un nume aşa bizar, dar vinurile sunt corecte şi plăcute.

Şi, în sfârşit, Jidvei face vin ! Mark Dworkin e autorul vinurilor albe din 2011, gamele Ana şi Maria.

Mi-au plăcut: Sauvignon blanc 2010 şi Rosé 2011 de la Stirbey, Fetească albă 2010 asamblată cu Pinot gris 2011 de la Avincis, Pinot Noir 2009 de la Budureasca, şi Roero arneis 2010 Tenuta Carretta de la Eduardo Miroglio.

Aştept cu nerăbdare să le degust din nou alături de prieteni.

6 Comments

Filed under ştiri cu şi despre vin