Monthly Archives: August 2013

Un nou producător în Dealu Mare

Păstrăvul trăieşte în ape curate, limpezi şi ăsta e motivul pentru care am ales acest design de etichetă care să sugereze felul în care îmi doresc să fac vinul, cât mai aproape de ceea ce dă natura şi cu o minimă intervenţie din partea omului, mi-a spus Fernando Mihăilescu despre vinurile sale, la degustarea organizată la Restaurantul Ginger. La sfârsit de iulie, într-un mic grup de prieteni ai restaurantului, a avut loc lansarea unui nou şi promiţător producător din Dealu Mare: Crama Ferdi.

feteasca neagra ferdi

Am degustat vinuri din 2010, 2011 şi 2012 şi per ansamblu, acestea s-au evidenţiat prin două caracteristici: tipicitate de soi şi băubilitate – un substantiv pe care Sorin Stelian l-a folosit în articolul său şi care cred că sintetizează foarte bine ceea ce încearcă să facă Fernando Mihăilescu.

Merlot-ul 2010 şi Cabernet sauvignon-ul au fost excelente, echilibrate, ample şi cu aciditate bună, dar poate şi pentru că am băut multe vinuri bune din aceste soiuri, mult mai surprinzătoare mi s-au părut pinot noir-ul şi feteasca neagră, două soiuri dificile, care dau vinuri foarte controversate în România.

În ceea ce priveşte Feteasca neagră 2011, aceasta e “fetească neagră în toată puterea cuvântului”. Un pic cam corpolentă pentru gustul meu, dar de o admirabilă tipicitate de soi, dacă vreţi un eşantion definitoriul pentru „cum ar trebui să fie feteasca neagră”. Ceea ce nu e puţin lucru, mai ales pentru un an considerat nu foarte reuşit în Dealu Mare.

Preferatul meu din lista de vinuri a fost Cuvee Bernard 2011, un cupaj inedit, în stilul vinurilor din Burgundia – 50 % Pinot noir, 45 % Feteasca neagră, 5 % merlot. –fin, zvelt şi cu o aromă suavă de cireşe şi trandafir. Câţiva ani de îmbătrânire la sticlă îi vor desăvârşi eleganţa.

Crama Ferdi e un producător mic, care îmbuteliază 6000 de sticle anual, mai mult pentru plăcerea proprie şi satisfacţia prietenilor decât pentru a face din vin o afacere.

Şi totuşi care e secretul acestor vinuri, am întrebat eu spre finalul serii. Dincolo de pasiunea şi plăcerea de a face vin, de informarea permanentă, stă munca în vie, adică struguri sănătoşi şi o productivitate foarte mică la hectar. Secretul unui vin bun îl ştie toată lumea, mi-a spus Fernando.

8 Comments

Filed under vinuri româneşti

Best… money can buy

Zilele trecute la o degustare de vin un comesean m-a întrebat la ce serveşte cursul de oenologie şi dacă acest tip de curs l-ar putea ajuta în alegerea celui mai bun vin şi al celui mai bun raport calitate–preţ. În ceea ce mă priveşte, consider că „cel mai bun raport calitate-preţ” ţine foarte mult de suma pe care eşti dispus să o cheltuieşti pentru satisfacerea unui anume gust.

Lumea vinului nu este una democratică iar vinul nu este şi nici nu va fi vreodată un produs popular, care se adresează oricui, oricând şi oricum. Înţelegerea vinului presupune efort individual, iar un curs de oenologie este doar punctul de plecare al investiţiei în domeniul vinului. În plus, cu cât bei mai multe vinuri, cât mai diferite, vei ajunge la un moment dat să înţelegi că acest faimos raport calitate/preţ se circumscrie sferei subiective a propriului tău gust, format prin lungul şir de vinuri mai bune sau mai proaste pe care le-ai băut. Degustarea unui vin mi se pare mai degrabă un exerciţiu care ţine de viaţa ta spirituală, de cultura în care ai crescut şi de felul în care ai învaţat să miroşi lumea din jurul tău, de miresmele îndrăgite sau detetstate ale copilariei tale, iar vinul este într-un fel un produs unicat, actualizat de fiecare dată prin prisma celui care îl degustă. Din acest motiv, evaluarea şi notarea vinurilor este o activitate atât de controversată.

Un bun raport calitate/preţ e o noţiune la fel de subiectivă, pe cât de diferite sunt gusturile oamenilor, pentru că presupune să primeşti de banii pe care îi ai în buget un vin care să corespundă aşteptărilor tale gustative. Iar ca acest raport să nu rămâna o abstracţiune ar trebui să-i căutăm şi să-i cultivăm pe cei care ne împărtăşesc gusturile. Niciun curs de oenologie nu poate înlocui discuţiile fecunde din jurul unui vin pe care îl împarţi cu prietenii, dar un astfel de curs te-ar putea ajuta în înţelegerea diferitelor stiluri de vinificaţie, în decodarea „argoului” în care se descrie vinul, în raportarea coerentă la ceea ce se consideră a fi un standard: clasa vinurilor bune.

Dar du asta, pe mai departe, fiecare pleacă pe drumul lui către Matterhorn, Mont Blanc, Everest sau – de ce nu ?- Mont Ventoux.

4 Comments

Filed under poveştile Monei