Tag Archives: Fetească albă Terra Romana 2013

În sfârşit, feteasca

Deşi în orice pagină de internet citeşti numai cuvinte de laudă despre acest vechi soi românesc, în călătoriile mele pe la crame am auzit destui specialişti bombănind pe marginea ei. Principalul lucru care îi este reproşat  feteştii albe este profilul aromatic discret, atât de discret încât mulţi producători au simţit nevoia să îi sporească aroma printr-un mic adaos de 5-10% de muscat ottonel sau sauvignon blanc. Având în vedere moda actuală  a vinurilor foarte aromate, menite să ne seducă din prima, poate nici nu e de mirare…

De curând, am avut ocazia să descopăr o fetească albă bine făcută, unul dintre cele mai reuşite vinuri din acest soi pe care le-am băut pănă acum: Fetească albă, Terra Romana 2013, S.E.R.V.E

feteasca-web

Vinul este parfumat, cu note delicate de flori albe şi tonuri mai intense de petale de trandafir alb. Gustativ, vinul este echilibrat, cu structură, amplitudine şi cu un final lung dominat de arome de piersici albe şi citrice. Viile din care e făcut acest vin au fost plantate în 1967, au deci 47 de ani, iar 20% din vin a fost fementat in butoi de stejar folosit. De aici provine, probabil, extraordinara structură gustativă a acestui vin.

Am considerat că acest vin merge foarte bine cu preparate onctuoase şi mai corpolente, şi în aşteptarea felului meu favorit –  salata de vinete –  l-am asociat cu salată de sfeclă nouă şi sparanghel.

Dar, aştept cu nerăbdare vinetele şi vacanţa…

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate