Cel care a avut inspirația să adauge particula “classico” acestui tip de vin a făcut pentru faima Italiei mai mult decât au făcut Paolo Conte și Adriano Celentano cu celebra șansonetă Azzuro. La urma urmei, în Italia peisajelor de referință și a neîncetatei raportări la Antichitate, nu poți aștepta mai puțin de la vinuri.
Chianti e una dintre cele mai vechi apelațiuni geografice din lume, iar vinul a beneficiat de o sticlă cu format special, celebra butelcă învelită în paie pe care o întâlnim și acum în multe restaurante din Toscana. La origine sticla avea fundul rotund, iar coșul de paie avea rolul de suport pentru a putea așeza sticla în poziție verticală. Deși astăzi cei mai mulți producători de Chianti aleg formatul mai uzual de sticlă, numit bordolez, nu trebuie să uităm că puține regiuni viticole din Europa se pot lăuda atât de devreme la originea lor cu o sticlă de vin personalizată. Printre ele, Franconia, Jura, Minho, Tokaji și Chianti. N-a fost nevoie decât de o sticlă de vin cu format special, păstrată de la sfârșitul perioadei medievale și de particula clasic în denumiea vinului pentru ca regiunea Toscana să intre în istorie. Uneori celebritatea pare să se bazeze pe inițiative extrem de simple.
Din punctul meu de vedere, Chianti classico e tipul de vin cu care oricine ar trebui să înceapă incursiunea în studiul vinului. În primul rând, pentru că își păstrează caracterul rustic, iar Chianti Reserva ajuns la maturitate are ceva din austeritatea și finețea vinurilor burgunde, dublată de verticalitatea expresivă a vinurilor spaniole din Ribera.
Preferatul meu este Chianti Classico, Poggio Selvale, Riserva, Cuisalle Beretta, dar dintre vinurile care pot fi găsite la București vă recomand Chianti Classico Castello di Volpaia Riserva, (mai ales Riserva 2010).
Chianti Classico Castello di Volpaia Riserva 2010 se deschise cu arome cărnoase de vișine în ciocolată, are un gust rotund, suculent cu tanini copți și aciditate bună și un final în care fructul e dublat de condiment și în plus de o fluiditate prietenoasă și gregară, tipic italiană. L-am servit alături de alt preparat clasic italian, linguine cu bottarga.
