Desi Grecia ne e foarte aproape, recunosc ca nu m-am intrebat vreodata cum sunt vinurile lor, si nici n-am incercat sa-mi imaginez, dar in capul meu, ele erau intr-un fel asociate cu cele din Bulgaria, poate datorita ariei geografico-culturale comune.
In scurta mea trecere prin Grecia, n-am apucat sa beau decat vinuri licoroase. De altfel, cel mai cunoscut vin din aceasta categorie, Muscatul de Samos, se gaseste si la noi, dar l-am vazut chiar si la supermarket in Elvetia. Asadar, hazardul a facut sa ma intalnesc cu vinurile grecesti in Romania. Razvan Avram, importatorul acestor vinuri, ne-a oferit prilejul de a le degusta. A fost o seara lunga.
Ca impresie de ansamblu, acestea sunt vinuri de gastronomie, adaptate verilor toride ale Greciei. Ele nu seamana nici cu vinul romanesc si nici cu cel bulgaresc. Grecilor le plac vinurile sincere, nebaricate, in care se simte pregnant gustul strugurelui. Vinurile albe sunt deosebit de placute, proaspete, usor de baut, ideale pentru vipia serilor de vara romanesti. Mi-au placut in special, Prorogos Lafazanis, 2010, cupaj de roditis 70% si savatiano 30%, un vin floral si mineral, usurel, dar echilibrat, cu un excelent raport calitate pret, 19 lei in magazinul Good Point, si Moschofilero, Lafazanis 2010, un vin mai corpolent si aromatic mai complex, cu un final lung si placut. Aceste vinuri mi-au adus aminte de ceea ce un prieten drag imi spune mereu, si anume ca spre deosebire de vinul rosu, un vin alb e bun atunci cand duci paharul la gura fara sa-ti dai seama ca faci acest gest.
Vinurile rosii m-au dezamagit un pic, au corpuri subtirele, dar, in schimb au acelasi gust brut de strugure. Cel mai expresiv a fost un agiorgitiko, Lafazanis Nemea 2007, tinut 12 luni la baric, despre care Razvan ne-a spus ca e un vin facut exclusiv pentru export. Vinul are o expresie aromatica asemanatoare shirazului, dar e si tributara baricului – vanilie, cafea, condimente, piper. Acest 100% agiorgitiko mi-a evocat imaginea unui grec brunet si cret, cu mustata pe oala si inceput de burta, mare vanator de caracatite si care seara, prepara cu maiestrie, pentru prieteni, cotlete de miel cu multe condimente.
In cele din urma, trebuie sa mentionez si vinul cel mai controversat al serii, Retsina (cupaj de roditis 70% si savatiano 30%, cu o usoara aroma de rasina de brad). Aceasta licoare care iti lasa pe limba senzatia de coaja de brad, imi aduce intotdeauna aminte de padurile copilariei mele, si ma intreb daca nu cumva merita sa fie asociata cu branza in coaja de brad de la Rucar. Ca si bauturile cu anason, retsina e expresia gustului condimentat al sudului, greu de sters din memorie de cei care s-au lasat vrajiti de el.
Pentru cineva obisnuit cu branza la cosulet, Retsina e ceva firesc…pentru ceilalti cred ca poate fi complesitoare combinatia. Eu am incercat-o cu o Retsina de prin Kaufland, la fel de puternica in arome de brad si a fost extrem de buna combinatia. Dar eu am crescut cu branza de cosulet, tot de la Rucar…:)
Culmea e ca Retsina de la Crama Lafazanis e foarte discreta. Aroma de rasina nu iti sare naravasa pe papile asa cum ma asteptam eu. Dar, poate ai dreptate, or fi papilele noastre batatorite de branza la cosulet 🙁
Cea de la Kaufland era mai rudimentara… cred ca o sa apuc sa scriu despre ea ca mai am o sticla prin casa. Adevarul e ca pentru cineva care nu a crescut/copilarit la munte e socanta aroma respectiva la un vin.
Mie prima data cand am mirosit Retsina primul lucru la care m-am gandit a fost: miroase a gater de lemn. 🙂
Pentru mine a fost un soc. Mi s-a parut foarte intensa aroma de rasina. Poate motivul e cel pe care il spuneti voi, eu copilarind mai la campie 🙂
Mamaaa, ce misto a zis-o prietenul tau pe aia cu vinul alb! Mi-ar placea sa-l cunosc… la o sticla de Sauvignon bun :))