Antonius Refošk, după 14 ani

Deși de la degustarea vinurilor Santomas au trecut aproape 8 ani, îmi mai aduc aminte încă de exuberanța aromatică și complexitatea acestui Santomas Antonius Refošk 2004.

De curând, am găsit la Ethicwine două sticle rătăcite de Antonius 2004 și ne-am zis să le testăm. L-am deschis cu teamă. Antonius a îmbătrânit și și-a pierdut exuberanța, dar are eleganța și precizia unei cupole florentine. La deschidere, predomină aromele de piele și tabac, care, după aerare în pahar, sunt înlocuite de cele mediteraneene de ciocolată, smochine, ulei de măsline și rozmarin. Vinul are încă un gust proaspăt- grație acidității- rotund, catifelat și un final lung, cu tonuri suprapuse de fructe confiate. Un vin elegant, frumos, care mai poate încă suprinde în ciuda vârstei.

14 ani nu e o vârstă fabuloasă pentru un vin. Aș spune că, orice vin roșu făcut cu grijă și păstrat în pivniță, la temperatura potrivită, e în mod normal băubil fără probleme după 10- 15 ani. Cu toate astea, pe piața din Romînia sunt foarte puține vinuri despre care aș putea afirma că vor mai fi în viață după 15 ani și pe care le-aș putea recomanda fără emoții pentru alcătuirea unei colecții. Să sperăm că situația se va schimba odată cu maturizarea pieței și cu creșterea vârstei butașilor de viță de vie plantați în anii 2000.

Santomas Antonius Refošk , cel puțin recolta 2004, va fi bun de băut și peste 3-4 ani și este o raritate.

Leave a Comment

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Leave a Reply