Cand am primit invitatia de a participa la lansarea primului vin din podgoria de la Aliman, m-am bucurat pentru ca asta insemna ca voi mai descoperi inca o bucatica din Dobrogea. Nu stiu daca are legatura cu lecturile din copilarie, dar pentru mine Dobrogea e un taram aparte, un loc in care vantul si lutul cotropesc si erodeaza timpul, un peisaj in care miracolul mai pare inca posibil.
Vinul iti vorbeste parca altfel cand il degusti la vie, inconjurat de oameni care il beau si il apreciaza, alaturi de paine de casa si miel in cuptor de lut. E un pretext minunat sa te intalnesti cu prietenii, cu oameni cu care corespondezi dar pe care nu i-ai intalnit niciodata sau sa-ti faci noi cunostinte.
N-am mai vazut de mult timp atatia oameni adunati pentru o degustare de vin, iar Alira si Enirele au curs dupa pofta inimii: Rose 2009 Enira, Easy By Enira 2008, Cabernet by Enira 2008, Enira 2006, Enira Reserva 2006. Am fost impresionata de puterea de seductie a Cabernetului Enira 2008. Desi nu e un vin de talia Reserva 2006, expresivitatea destabilizanta a aromelor sale de martipan si brusture m-au facut sa-l consider cea mai frumoasa descoperire a zilei. Cat despre Alira, asa cum l-a descris si George (cu care ne-am intalnit acum prima data), merlotul 2009 e un vin tanar care promite multe alte Alira de calitate in anii care vin.
Cand apare o podgorie noua, cum e cea de la Aliman, nu poti decat sa te bucuri si sa o sarbatoresti cu vin bun. Cu atat mai mult cu cat Dobrogea iti ofera si partea ei de intristare. E mare pacat ca drumul pana la podgoria de la Aliman trece printre multe hectare de vii in paragina, iar de-a lungul drumului gunoaie scalda malurile Dunarii. Sper sa mai prind ziua in care Romania va fi o tara fara gunoaie, asa cum astept sa ma intalnesc cu vinul care va putea sa surprinda intr-un pahar voluptatea si lentoarea timpului dobrogean. O sa fie el oare un vin de la Aliman ?
Nice pictures! Felicitari!
Merci. A fost o zi inspirata !
e cu adevarat un loc frumos, in care miracolul cel mai mare este cand Ilenele Cosanzene (supranumite si ZULU) coboara din turnul lor de fildes pentru a spune povesti si a degusta un vin imbietor.
Imi place sa cred ca ele sunt tot timpul printre noi, iar posibilitatea de a le vedea tine de puterea noastra de a suprapune…
Super poze! Ca sa fiu nasol (as I am most of the time) astia au “uitat” sa dezlipeasca etichetele de pe pahare? 🙂
Merci. A luat-o razna aparatu’ :). Deja il banuiesc ca nu reactioneaza decat la lumina de septembrie 😉
Orce idee pusa in practica este un inger cazut. Cred ca acesta este cazul Enirei 2006 si al Easyului 2008. Cat despre cabernet… nu prea stiu cum miroase brusturele [iertare]. Intradevar Dobrogea iti ofera partea ei de intristare. A fost creuzetul Marii celei Negre. Pe aici au trecut toti; tatarii dobrogeni cei mai viteji dintre tatari, marile caravane in drum catre misteriosul est, cavaleria valaha spre intalnirea cu Stefan cel Mare, genovezii si venetienii atrasi de marii hani mongoli. Si acum nu a mai ramas decat Alira.
Vinul traieste si moare la fel ca cei mai viteji dintre tatarii dobrogeni. E superb sa il prinzi in culmea gloriei lui, e important sa inveti din decadenta lui.
Cu atat mai mult cu cat, de foarte multe ori, vinul nici nu vrea sa stea de vorba cu tine…
Ai dreptate. Probabil ca vinul nu o sa vorbeasca niciodata nerabdarii sau lipsei de modestie.