La început de an m-am delectat cu o carte magnifică, care mi-a redeschis deopotriva pofta pentru lectură şi pentru vinurile dulci. În „Troica amintirilor. Sub patru regi”, printre multe alte amintiri, Gheorghe Jurgea-Negrileşti povesteşte ultima lui întâlnire cu Păstorel. Autorul îl evocă bolnav, în ultimele lui clipe. Păstorel îi recită, melancolic, din Alexandru Philippide. Dar iată că uşa se deschide şi prietenul Cădere intră cu o sticlă strigând „Pour le Prince des poètes, le premier vin de France !” Era un Château Yquem. Un vin faimos, cel mai cântat vin al Franţei, obsesia scriitorilor francofoni, pe care l-am întâlnit până şi în romanele poliţiste ale lui Jean-François Parot. Din perspectiva vremurilor şi a tendinţelor de azi din lumea vinului, e oarecum ciudat să constaţi că cel mai celebru vin al Franţei e un Bordeaux… alb şi cât se poate de dulce.
Ca şi celelalte apelaţiuni din Bordeaux, regiunile în care se produc vinuri dulci licoroase, Sauternes şi Barsac, au fost şi ele clasificate în 1855. În fruntea clasamentului tronează un singur vin Château Yquem – Premier cru superior şi apoi urmează încă două trepte: premier cru classé şi deuxième cru classé.
În ceea ce mă priveşte, sunt trei aspecte care m-au făcut să memorez vinurile de Sauternes pe care am avut ocazia să le beau – Château LaTour Blanche 1995, Château Rieussec 1999 şi Château Rabaud –Promis 1988: Lumina care se pogoară în pahar atunci când ai deschis sticla, jocul ludic al nuanţelor de culoare, „soare potabil”, aşa cum obişnuia Păstorel să spună (despre vinul dulce de Cotnari). Aroma inconfundabilă de şofran, care îmi evocă mirosul de cozonaci ai străbunicii şi expresia ei discriminatorie favorită: „Nu ştie ţăranul ce e şofranul”. (Mi-a luat destul de mult timp ca să aflu că expresia se datorează faptului că şofranul e cel mai scump condiment din lume.) Şi nu în ultimul rând, o caracteristică la care excelează şi rieslingul de rhin, senzaţia de echilibru perfect dintre zahăr şi aciditate, o clipă de plăcere împotmolită, suspendată în greutatea şi parfumul texturii unui vin fără vârstă.
Cred că înţeleg de ce, avant et après Parker, vinul de Sauternes rămane primul vin al Franţei, aşa cum rieslingul TBA e primul vin al Germaniei. Acest nectar încarnează în mod tranşant noţiunea de plăcere. “Pohta ce-am pohtit”, plăcerea perpetuă valoarea supremă a acestei lumi.
Chiar dacă nu am gustat (încă) din licorile descrise de tine, pot însă mărturisi că memoriile lui Gheorghe Jurgea-Negrileşti sunt negrăite poţiuni sufleteşti pentru aceste vremi! Mă bucur că ai apucat să citeşti acest text, fulminant!
Dacă le avem pe amîndouă – viaţa devine chiar…
Aşa e. Cel mai tare mi-a plăcut că, citind cartea, am descoperit că Gheorghe Jurgea-Negrileşti l-a inspirat pe Constantin Ţoiu în conturarea unui personaj din romanul său “Căderea în lume”, pe care vreau să-l recitesc din această nouă perspectivă.