Anul ăsta sărbătoresc vreo douăzeci de ani de când mă ocup cu studiul vinului, și șaptesprezece de când am blog, și după atâtea vinuri băute, rămân la părerea lui Pierre Castamayor, care scrie într-una din cărţile sale, că un degustător onest, atunci când evaluează un vin, e dator să-şi pună două întrebări:
1. vreau să mai beau şi al doilea pahar din acest vin ?
2. vreau să îl beau la masă ?
În ceea ce mă priveşte, consider că sunt două criterii cu care nu poţi da greş niciodată în evaluarea unui vin, chiar dacă răspunsurile acestor întrebări reflectă întocmai gustul şi subiectivitatea ta. În definitiv, ceea ce contează este să găsești stilul de vin care îți place și să cauți întotdeauna calitatea. La început, e un proces care pare că necesită o imensă investiție de timp, atenție și resurse, dar pe măsură ce înveți să recunoști lucrurile de calitate și să te bucuri de ele, constați că nici nu te costă atât de scump.
Iar dacă, la un moment dat, vi se spune să renunțați la vin, pentru ca sunteți prea bătrâni, atunci e momentul să începeți să beți mai puțin, dar mai bun ! Poate că vinul e doar un tovaraș de călătorie mai gregar sau mai profund, în funcție de împrejurări, iar studiul vinul e, de fapt, doar un exercițiu pe care îl faceți în sprijinul unei vieți de calitate.
Pe măsură ce îmbătrânesc și mă uit la ce se întâmplă în jur, îmi dau seama că adevăratul lux este să poți locui locul în care ești, să îi dai sens, și în același timp să te poți ocupa mai mult cu lucruri care îți fac plăcere. Poate că această supraviețuire “ în bula” e singurul mod de supraviețuire, în România sau oriunde altundeva.
La începutul acestui an, m-am tot gândit la lucrurile care îmi fac plăcere și poate că în următorii ani o să găsiți- sau nu:) – pe blog subiecte despre :
- Șampanie. Mai mult forțată de împrejurări, am început cu un “Dry January – February” a cărui închidere am sărbătorit-o cu o șampanie de calitate, care a avut – la momentul ăla – un gust minunat. Așa ca mi-am propus să beau mai puțin, dar mai bun. Consider că șampania exprimă cel mai bine efemeritatea timpului, iar contemplarea bulelor din pahar conține și reproșul sau lauda că îl cheltuim cum trebuie.
- Teatru. Nu știu dacă vi se întâmplă să mai vizitați din când în când visele din adolescență. Eu mi-am adus aminte că, pe la 25 de ani, pe vremea când scriam o lucrare de licență despre teatrul baroc belgian visam să ajung la Festivalul de teatru de la Avignon. Poate că e timpul…
- Mâncare. Pentru mine, cea mai mare descoperire postcomunistă a fost mâncarea- diversitatea ei, culoarea, textura, bogăția aromelor. Încă mai descopăr în vacanțe, fructe si legume necunoscute, iar dacă ar trebui să definesc libertatea si bogăția, ea se exprimă pentru mine, în diversitate culinară și accesul la ingrediente de calitate. Mi-am propus să îmi ofer o experiență culinară deosebită măcar o dată pe an.
- Natură- “Natura cea care, spre deosebire de oameni, nu te dezamagește niciodată”, poate că în viitorul deceniu va trebui să aflu dacă sunt sau nu sunt “o fată de la munte”.
- Conversație- Străbunica Maria obișnuia să spună că secretul unei minți proaspete stă în capacitatea de a te înconjura cu oameni mai tineri decât tine. Eu cred că dacă te uiți cu atenție în jur mai întâlnești și oameni care te mai pot învăța ceva și te pot ajuta să mai spargi bula în care ești – și cred că asta e secretul unei vieții de calitate.
