Tag Archives: Crama Carastelec

Avalanșa spumantelor în primăvara timpurie a Clujului

Zilele trecute la o degustare Vega Sicilia, povesteam cu vecinul de masă, francez, importator de vinuri, despre târgul de vinuri Wine Up. Aș vrea să merg și eu, mi-a spus el. Dar ai ce face două zile la Cluj ? Eh, am răspus eu, zâmbind, amintindu-mi că sunt blogger de vin. O zi pentru albe și o zi pentru roșii…

Peste câteva zile ne-am revăzut la Cluj la Wine Up și l-am întrebat cum i se pare. E fain, mi-a spus, Clujul nu e ca Bucureștiul.  O primă impresie pe care am tot auzit-o, un loc comun poate, dar în primul rând în această diferență de atmosferă rezidă farmecul evenimentelor organizate la Cluj, fie că vorbim de Wine Up, fie că vorbim de TIFF.

La cea de treia ediție, Wine Up a crescut și a avut nevoie de o locație nouă, Palatul Banffy. Au fost mai mulți expozanți (32) și mai mulți vizitatori. Și ceea ce mi s-a părut extrem de important, din spusele expozanților, printre vizitatori au fost și mulți reprezentați ai industriei HORECA, proprietari de baruri și specialiști, angajați în marile lanțuri hoteliere din țară. Clujul vrea să știe “cu ce se mănâncă” vinul și ăsta e un semn foarte bun pentru dezvoltarea calității serviciilor orașului.

Vedetele acestei ediții au fost vinurile spumante, cu mare succes la public și specialiști deopotrivă. Pe lângă spumantele deja cunoscute Rhein Extra de la Halewood, Crâmposie de la Prince Stirbey, Kotys de la Petro Vaselo și Cuartz de la Crama Gîrboiu, în lunile ce vin veți avea ocazia să gustați două branduri noi: Carassia și Johanna. Crama Carastelec lansează o gamă de trei vinuri spumante – Carassia Clasic – extra brut, Carassia rose ( Blanc de Noir – 100% Pinot noir) și Carassia Blanc de Blancs ( 100% Chardonnay). De asemenea, Crama Bauer vă pregătește un spumant din fetească regală, Johanna.

Mi-au plăcut și îmi doresc să redegust: Feteasca regala 2015, Prince Stirbey, O.R.A.N.G.E 2015 Bauer, Chardonnay Maletine Petro Vaselo, Pinot noir 2011 Corcova, Cuvee Andrei Cabernet Sauvignon Avincis, Thea Viognier, Halewood, Blaufrankisch Nachbil , Invictus 2015, Fetească regală și Riesling, Chateau Vartely.  Retrospectiv, privind lista de mai sus, constat cât de puține vinuri din soiuri tradiționale românești au fost la aceasta ediție. Mult Pinot noir, Chardonnay, Riesling de Rhin, Cabernet și Merlot. Vinuri corecte, dar comune. Nu poți să produci în România riesling la nivelul de expresivitate al lui Leon Beyer- ca să dau exemplu un vin care a fost spre degustare în expoziție la standul Vinimondo-  și nici nu cred că un astfel de vin ar avea succes la export, dar poți să faci vinuri foarte bune din fetească regală. Cred că soiurile românești pot oferi vinurilor noastre personalitatea care le lipsește, iar instituțiile abilitate din domeniul viei și vinului ar trebui să țină cont și de acest aspect. În orice caz, un subiect rodnic de discuție pentru un viitor masterclass.

Așadar, să ne vedem cu bine la Wine UP 2018 !

Leave a Comment

Filed under ştiri cu şi despre vin

WineUp confirmă

Poate că orașele sunt ca oamenii. Există din acelea cu care te împrietenești necondiționat, fie pentru că au crescut împreună cu tine, fie pentru că pot lega conversații întrerupte acum 6 luni sau un an, ca și când nici nu ai fi fost plecată în tot acest timp. Așa e Clujul. În ciuda fațadelor vetuste, a clădirilor istorice nerenovate, orașul reușește să rămână elegant și ospitalier. Și ceea ce mi se pare mult mai important, structura lui coerentă, concentrată, te ajută să fii eficient fără grabă. În cele două zile și jumătate de excursie din week-endul trecut, am avut timp să degust o mare parte din vinurile de la WineUp, să stau pe îndelete la taclale cu prietenii, să particip la un masterclass despre cum ar trebui să arate o listă de vin în restaurant, să văd expoziția “Que viva Picasso” de la Palatul Banffy și să-mi cumpăr sandale.

wineup

Pe cât de mult îmi place Clujul, pe atât de mult mi-a plăcut cea de-a doua ediție a WineUp. Numărul expozanților aproape că s-a dublat, la fel și numărul vizitatorilor, iar locația a rămas la fel de elegantă și de aerisită. O premieră în acest an a fost WineUp Official Selection, adică jurizarea vinurilor prezente în expoziție, pe care vizitatorii le puteau degusta. Juriul international WineUp a avut în vedere atât calitatea vinurilor – recompensată cu medalii pe sistemul aur, argint, bronz- cât și  raportul calitate/preț pentru care a fost creată categoria Best Buy. Lista câștigătorilor o veți găsi pe site-ul evenimentului.

WineUP Official Selection_Gold

În ceea ce mă privește, am fost impresionată de evoluția celor două crame mai tinere din Ardeal – Crama La Salina cu un foarte tipic Sauvignon Blanc 2015 și Crama Carastelec cu  3 vinuri foarte reușite – Friza alb, Friza rose și Chardonnay-ul Sophia 2014.  La categoria veterani, mi-au plăcut – Monogram -Feteasca albă 2014 de la Davino și vinurile roșii ale lui Balla Geza-  mereu surprinzătoarea Cadarca 2013 și 2011 și minunatul cupaj de Cabernet franc cu Fetească neagră Stonewine 2012.

La categoria importuri mi-au plăcut Vina Pomal 2011 de la Selecciona, Tavel rose 2014 de la Happy Wines și Megaphone rouge 2010 Vignoble Brunier și Elena Walch- Gewurztraminer 2014 de la Vinimondo.

Am stat de vorba cu câțiva dintre reprezentanții cramelor prezente care erau plăcut impresionați de calitatea vizitatorilor clujeni, curioși, deschiși, avizați. Bărbații mai ales s-au declarat surprinși de cunoștințele oenologice și expertiza publicului feminin. Bravo fetelor și să ne vedem cu bine la WineUp 2017 !

Leave a Comment

Filed under degustări, călătorii la crame