Desi nu sunt o mare bautoare de digestive si aperitive, cu exceptia inegalabilei grappa, m-a intrigat intotdeauna cat de putin stim despre spirtoasele frantuzesti, care sunt, totusi, produse traditionale, ca si vinurile. Acesta e si motivul pentru care cu ocazia primului salon de vinuri si gastronomie Le Manoir gazduit de palatul Cesianu-Racovita am fost interesata sa cunosc cateva din deliciile gastronomiei traditionale frantuzesti: cognac, armagnac si calvados.
La o degustare de Armagnac millésimes (1962, 1952 si 1938) am stat de vorba cu reprezentantul Château Laubade, Arnaud Lesgourgues, care ne-a povestit cate ceva despre aceasta licoare.
Atat cognacul cat si armagnacul sunt produse prin distilarea vinului, in timp ce calvadosul e un distilat de mere si de pere. Spre deosebire de cognac, armagnacul se distileaza in alambic doar o singura data si se pastreaza in butoaie de 400 de litri din stejar negru din Gascogne, iar calitatea acestui butoi e esentiala pentru calitatea viitorului armagnac.
Soiurile de struguri care se folosesc la producerea vinului sunt ugni blanc, folle blanche, colombard si baco, iar ceea ce se urmareste in cazul acestui vin este aciditatea ridicata. Distilatul se tine unul-doi ani in butoi nou si apoi se trece pentru cativa ani in butoaie vechi, apoi din nou in butoi nou si din nou in butoi vechi. Ajuns la maturitate, se pastreaza in damigene inainte de a fi imbuteliat, iar incepand din acest moment armagnacul nu mai evolueaza.
E important de retinut si faptul ca acest tip de bautura nu contine sulfiti, adaugarea de sulfit in vinul pentru distilat fiind, de asemenea, interzisa.
Ce trebuie sa stii atunci cand cumperi Armagnac
Sunt trei zone autorizate de productie: Haut-Armagnac, Bas-Armagnac si Ténarèze, dar cele mai cautate bauturi provin din zona Bas-Armagnac.
Sunt doua tipuri de armagnac: assemblage si millésime.
Armagnacul millésime e produs numai din recolta anului respectiv, si va avea anul trecut pe eticheta. De asemenea, anii de recolta exceptionali, buni, slabi – cu exceptia celor catastrofali- nu sunt atat de importanti ca in cazul vinului, complexitatea si expresia aromatica rezultand exclusiv din perioada indelungata de imbatranire in baric. Spre deosebire de vin, armagnacul nu mai evolueaza in sticla. Legislatia cere ca armagnacul millésime sa fie imbatranit in baric inainte de imbuteliere cel putin 15 ani. Dar, cu cat sta mai mult in baric, cu atat este mai fin si aromatic mai atragator. Unii specialisti sustin ca abia dupa 40 – 50 de ani de invechire, armagnacul merita baut.
In cazul amestecurilor de armagnac produs in ani diferiti (assemblage) pe eticheta apar urmatoarele simboluri (valabile si pentru cognac) :VSOP –cel putin 4 ani de invechire in baric, XO sau Napoleon –cel putin 6 ani de invechire in baric, Hors D’Age – mai mult de 10 ani.
Ar mai fi de adaugat ca sticlele nu trebuie pastrate culcate.