Tag Archives: malagouzia

Glasurile Greciei

„Chipul Greciei este un palimpsest cu douăsprezece straturi esențiale succesive: cel contemporan, cel de la 1821, al turcocrației, al francocrației, al Bizanțului, al Romei, al epocii elenistice, al epocii clasice, al Evului Mediu doric, al cetății Micene, al epocii Egeene, al epocii pietrei. Stai pe o palmă de pământ grecesc și te cuprinde neliniștea. Mormânt adânc, douăsprezece straturi și urcă glasuri și te strigă. Pe care să-l alegi ? Fiecare glas și suflet, fiecare suflet își dorește cu ardoare trupul lui, iar inima ta se tulbură și nu se hotărăște.”

din grecia

E fascinant felul în care Nikos Kazantzakis descrie Grecia, cu istoria ei ce nu poate fi ignorată, așa cum urechea nu se poate închide în fața murmurului mării, cu civilizația ei care există în fiecare dintre noi, cu cuvintele ei care sunt și ale noastre și noțiunile ei particulare care au devenit noțiuni generale pentru întreaga lume. Și deși toate astea, veți spune, sunt istorie antică, iată că Grecia e din nou în poziția de a decide, pentru ea, dar, din păcate, și pentru noi.

Am evocat aceste fragmente din jurnalul de călătorie în Peloponez al lui Nikos Kazantzakis, degustând zilele trecute câteva vinuri grecești, la magazinul Ethic Wine. M-am gândit că și acest vin, cu istoria lui milenară, e de fapt un mănunchi de straturi, de discontinuități, de prezențe și de absențe, un vin vechi și în mod paradoxal nou.

Și din tot ce s-a spus la această degustare, lucrul cel mai important de reținut, despre Grecia de azi, este că ea deține în portofoliu peste 600 de soiuri de strugure, dintre care jumătate sunt documentate și recunoscute de specialiștii din lumea întreagă. Câtă bogăție! Dintre aceste soiuri, o să întâlniți  în afara Greciei, pe cele mai cunoscute: agiorgitiko, xinomavro, assyrtiko, moschofilero și malagouzia.

Gaia

Dintre vinurile degustate, mi-a plăcut foarte mult Gaia Thalassitis 2013, din struguri assyrtiko, crescuți pe solul vulcanic al insulei Santorini. Cu o aromă sărată în care se îmbină briza mării și bazaltul vulcanic, cu corp zvelt, acid și cu final bine conturat, acest vin este oglindirea perfectă în pahar a luminii, aromelor și culorilor Greciei.

Și să nu vă vină ideea să faceți ca mine, asmuțiți de amintiri lingvistice, și să întrebați dacă Gaia Thalassisis nu conține și puțină apă de mare. Nici un vinificator din lume n-o să guste această glumă.

Leave a Comment

Filed under drinking in good company