La sfârșitul anului trecut, când se anunțase premiera noului episod din Războiul Stelelor, râdeam împreună cu prietenii pe seama fanilor americani care s-au dus la Paris să vadă primii filmul. Lăsând la o parte calitatea artistică a noului episod, nu cred că aveam dreptate să râdem de ei. Pe lângă călătoria senzorială pe care ți-o oferă vinul în pahar, pentru mine nu există vreo activitate mai sporitoare decât experiența unui eveniment cultural. Într-o astfel de călătorie, fără țintă măsurabilă sau explicabilă, vei găsi întotdeauna ceva bun – om sau loc – presărat în drum de providență, ceva ce te așteaptă doar dacă faci gesturi atât de lipsite de sens ca acela de a te urca într-un avion ca să zbori peste Ocean la o premieră cinematografică.
Anul ăsta, felia mea de nebunie s-a numit – Hieronymus Bosch ,Vision of Genius – expoziția organizată în onoarea artistului, în orașul natal ‘s Hertogenbosch.
45 din cele 50 de lucrări atribuite lui Bosch au fost expuse în cochetul orășel din Brabant, acolo unde au fost create acum mai bine de 500 de ani. O ocazie care apare o dată în viață.
Pictura lui Bosch îmi aduce mereu aminte de un paragraf bine scris, care te face pe nesimțite să citești tot articolul până la sfârșit. În același timp, oferă o multitudine de scenarii posibile ce pot incita imaginația oricărui privitor, cu flamboaianța detaliului caracteristică Flandrei și Brabantului. Eu și Irina am observat, de exemplu, frecvența butoiului și a pâlniei în picturile artistului și a monștrilor care ies din sau intră în ele, pe care i-am botezat Stamate, întrebându-ne dacă nu cumva Urmuz era admirator al acestor lucrări.
Am străbătut Flandra si Brabantul și m-am gândit la cât de caracteristică locului e pictura lui Bosch. Am iubit încă din vremea studenției acest teritoriu fantastic, bătut de vânturi aspre, locuit de oameni gurmanzi, amabili, pe alocuri chiar pitorești, și care totuși votează în procentaj mare cu extrema dreaptă. O lume pe care o găsiți neschimbată în tripticurile lui Bosch, capabilă să vă răspundă și azi aproape la orice întrebare.
Înainte să ajung în den Bosch nu știam mai nimic despre amploarea acestui proiect – numit Jheronimus Bosch 500 – și nici nu mă așteptam ca o expoziție de pictură să fie tratată ca un eveniment de importanță națională. Acest proiect, inițiativa primarului din ‘s-Hertogenbosch Ton Rombouts, a început acum 9 ani, în 2007, și a presupus investigarea celor 50 de opere atribuite lui Bosch, lucrări aflate în 25 de colecții, publice și private, din orașe aflate în 10 țări. De asemenea, programul a oferit suport financiar și pentru restaurarea acelor lucrări care din motive legate de conservarea lor, stipulate de proprietari, nu au putut fi expuse. Succesul acestei inițiative este de pe acum de invidiat, în săptămâna din martie în care am fost eu, în slot-ul de 2 ore care îți este îngăduit, spectatorii se unduiau în valuri în sălile muzeului. Am întrebat-o pe casiera de la magazinul muzeului cam câți vizitatorii sunt pe săptămână și a rostogolit zerourile fără să clipească: 25.000. Între timp, am auzit că în fața afluxului de public, muzeul și-a prelungit programul de seară cu 2 ore, până la ora 21, ceva rar într-o țară în care magazinele se închid la orele 18:00.
Dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost modul în care locuitorii orașului au înțeles să facă din această expoziție o sărbătoare a concitadinului lor Bosch. Reușita lui era și a lor. Toate prăvăliile din oraș aveau stickere pe vitrine cu personaje din tablouri , la cofetărie găseai pe mese flyere cu programul evenimentelor din oraș anexe expoziției, iar la barul unde am îndrăznit să cer un Duvel, barmanița ne-a interpelat cu – “dar n-ați vrea voi să gustați berea noastră de aici, berea lui Jheronimus !”
Am privit prin spuma proaspătă a berii și nu știu de ce, am avut un vis imposibil: 2057 – o expoziție completă, în premieră, la Târgu Jiu unde aveam să beau țiuca de prună a lui Brâncuși.