Povestea rivalității dintre feteasca regală și feteasca neagră îmi aduce aminte de anecdota părintelui cu doi copii, dintre care unul foarte talentat la matematică, care în loc să-și concentreze atenția asupra potențialului acestuia îl meditează intensiv pe cel de- al doilea ca să-l aducă la același nivel cu primul.
Desigur în lumea vinului, ca în viața oricărui produs menit vânzării, un cuvânt greu de spus îl au moda, trendul, obiceiurile de consum ale momentului. Totuși, via fiind o investiție pe termen lung, îmi e greu să înțeleg de ce, în timp ce feteasca neagră e preamărită ca soi indigen destinat să ne reprezinte, feteasca regală stă într-un con de umbră. Paradoxul este cu atât mai mare cu cât feteasca regală are avantajul de a fi cultivată în aproape toate zonele viticole ale României, iar expresia ei aromatică e relativ unitară si ușor de recunoscut. În plus, feteasca regală e un soi extrem de versatil din care se pot produce toate tipurile de vinuri albe: spumante, vinuri albe seci lejere, vinuri albe seci maturate în butoi, vinuri demiseci și vinars. Din punctul meu de vedere, feteasca regală pare copilul mai talentat.
M-am gândit la toate considerentele de mai sus degustând o fetească regală de la Miniș, uitată prin pivniță: Feteasca regală, 2009, Wine Princess de la Balla Geza. Dacă o mai găsiți prin vreo vinotecă, e o surpriză foarte plăcută. În ciuda vârstei, vinul a fost extrem de proaspăt, cu arome florale, dar și intense nuanțe de alune prăjite, caracteristice feteștii regale. Corpul vinului onctuos, dar în același timp proaspăt, avea aceea vibrație gustativă pe care am mai întâlnit-o la rieslingul german. Finalul vinului a fost lung, complex, cu arome de polen, alune și migdale.
Vinul a fost un companion agreabil alături de ardei umpluți cu carne de vită, migdale și nuci. O rețetă din America Laină pe care o găsiți în cartea Laurei Esquivel “Ca apa pentru ciocolată”.