Tag Archives: Leonard Cohen

In the tower of song

Pentru orice pasionat de vin si de calatorie, degustarea vinului la crama are o savoare speciala, aceea a povestii locului si a oamenilor. Imi place sa vizitez crame. Cred ca numai intr-un astfel de loc, printre butoaie frumos randuite si cu mirosul fermentatiei care pluteste in aer, poti sa te consideri pregatit ca vinul sa-ti sopteasca din secretele sale.

photo by Doron

photo by Doron

Drumul catre podgoriile din zona Dealu Mare s-a oprit mai intai la crama Rotenberg de la Ceptura. Un loc cu multe povesti si cu vinuri bune. Mai mult decat a degusta vinul, mi-a facut o deosebita placere sa stau de vorba cu domnul Mihail Rotenberg, un om pasionat de vin si un excelent povestitor. Mihail Rotenberg nu este oenolog si nici vinificator, ci inginer, absolvent al Facultatii de automatica si calculatoare. A avut inspiratia sa cumpere la Ceptura 18 hectare de vie si o crama in ruina, pe care a restaurat-o. A avut norocul ca primul vin pe care l-a produs, Merlot 2006, sa fie cotat de specialisti drept cel mai bun merlot de la noi.

Dincolo de povestea unui om care a decis sa-si schimbe meseria si a avut succes, am fost impresionata de mici pasaje incarcate de savoarea pasiuni pentru vin si a generozitatii fata de semeni. In septembrie 2008, afland ca Leonard Cohen va concerta la Bucuresti, Mihail Rotenberg s-a hotarat sa-i ofere cadou artistului si echipei sale, in semn de pretuire, 500 de sticle de vin, recolta merlot 2006. Mai mult chiar, primind foarte tarziu acceptul organizatorilor, s-a vazut nevoit sa conceapa de unul singur, eticheta sticlei de vin. In septembrie 2009, cand Leonard Cohen a revenit la Bucuresti, Mihail Rotenberg a repetat gestul.

Sunt o mare admiratoare a lui Leonard Cohen si trebuie sa marturisesc ca l-am invidiat ingrozitor pe Mihail Rotenberg. Probabil ca oricine a crescut cu versurile lui Cohen si i-a ascultat cantecele si-ar fi dorit sa poata face gestul asta pentru el. Cred ca nu exista bucurie mai mare decat aceea de a oferi daruri oamenilor dragi, oamenilor pe care ii admiri, oamenilor din jurul tau…

16 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame

Jocuri cu cupajele din sticle

Ca o Afrodita nemiloasa, vinul e acoperit de un val. Pe vremurile cand habar n-aveam despre vinuri si cand pe piata romaneasca nu existau decat vinuri dintr-un singur soi de strugure, eram fascinata de vinurile frantuzesti pentru ca erau cupaje (in franceza “assemblage”). Dupa ce am aflat ca vinurile de cupaj se fac dintr-un amestec, in proportii variate, de vinuri obtinute din recolte si struguri diferiti, am inceput sa invidiez oenologii. Visam sa fiu un magician al vinului, cel care traieste zi de zi cu vinul in crama si ii smulge toate secretele. Pana la urma, scopul cupajului e de a face, prin maiestria imbinarii caracteristicilor diferitelor soiuri de struguri, un vin mult mai bun, mai echilibrat, decat cel care ar putea iesi dintr-un singur soi de strugure. Mai cred inca si acum ca oenologul, cel care face cupajele, e un faurar care se bucura in mod profan de satisfactii demiurgice.

Si daca ni s-ar oferi ocazia, cati dintre noi am refuza oportunitatea de-a ne juca de-a demiurgul ? Am fost surprinsa si mi-a placut deosebit de mult excelenta idee de PR a celor de la Domeniile Dealu Mare Urlati, de a invita bloggeri si iubitori ai vinului la o competitie de cupaje. A fost o noapte lunga. Am avut la dispozitie, trei seringi pentru dozaj, trei feluri de vinuri albe (Feteasca alba, Sauvignon blanc, Muscat Ottonel), trei feluri de vinuri rosii (Merlot, Feteasca neagra, Cabernet Sauvignon) si cate o jumatate de ora ca sa realizam un cupaj pe gustul nostru. Miza: cupajul premiat, imbuteliat si distribuit pe piata. Cupajele astfel rezultate au fost degustate in orb si notate. Au iesit castigatori, la categoria vin alb – Radu (cel care mi-a oferit si pozele din acest post) si la categoria vinuri rosii – Razvan.

Stiam din povestile lui Anne-Marie, cat de grea e munca degustatorului de vinuri, iar acum am avut ocazia sa experimentez pe pielea mea. Dupa 16 probe de cupaje albe degustate, simteam cum imi ard papilele gustative, iar tarziu, dupa miezul noptii, la finalul notarii celor douasprezece vinuri rosii, am trait stranie senzatie de a nu fi sigura ca mai pot discerne nuantele vinului. In ce ma priveste, dincolo de placerea de a experimenta notarea vinurilor, o activitate pe care nu o practic in mod curent, am avut parte si de o mare surpriza: mi-am dorit intotdeauna sa-l cunosc pe Mircea Mihaies, autorul unei carti, pe care o indragesc, despre Leonard Cohen, dar nu mi-am inchipuit niciodata, ca viata poate fi asa ironica si ca o sa ne intalnim in ipostaza de “oenologi”, mesteri la asamblarea vinurilor…

5 Comments

Filed under poveştile Monei