Tag Archives: locuri deosebite din Romania

Locul sfinţeşte omul

Unul dintre profesorii mei, căruia obişnuiam să-i povestesc excursiile mele prin tot felul de locuri din România, mi-a spus, nu îmi mai aduc aminte cu ce ocazie, că spre deosebire de civilizaţie, natura nu te dezamăgeşte niciodată. Am reţinut acest gând fugar şi, în cazul meu cel puţin, afirmaţia s-a verificat în fiecare vacanţă mai lungă. Deşi trăiesc la oraş, n-am stofă de citadin. Zgomotul, socializarea şi confortul oraşului nu mi-au fost niciodată indispensabile. Îmi place să mă pierd în natură, la mare sau la munte, sunt un căutator şi un degustător al locurilor „care te încarcă”.

piatra secuiului

cetatea in ploaie

rimetea

E din ce în ce mai greu să găseşti un loc proaspăt, netulburat de mode şi capricii turistice, un peisaj nealterat de artificial. Dar iată că, de curând, am adaugat pe lista locurilor cu care mă pot lăuda oricărui locuitor al planetei, satul Colţeşti din Munţii Apuseni. La 31 de km de Turda, am descoperit Conacul Secuiesc, o pensiune amenajată în stilul locului, cu bucătărie simplă, ţărănească, cu ingrediente cultivate sau manufacturate local. Printre altele, propietarul pensiunii are şi o mică fabrică de brânză, cu o gamă incredibilă de produse proaspete, de la brânză de vaci sau de burduf, la tilsit şi lapte proaspăt. Nu ştiu, de fapt, să spun care a fost cel mai plin de farmec detaliu al acestei vacanţe: priveliştea Pietrei Secuiului sclipind în soarele dimineţii sau mic-dejunul copilăriei mele: lapte, unt şi dulceaţă făcută în casă.

piatra secuiului

conacul secuiesc

vedere din cetate

Pentru citadini, natura are şi ceva înspăimântător. Puterea ei incredibilă de germinare, de regenerare, fascinează dar, în mod ciudat, tonifică. Şi îmi place să cred că un loc frumos îi face frumoşi pe cei care îl locuiesc, în aceeaşi măsură în care un oraş poluat se reflectă pe faţa locuitorilor săi.

coltesti

cetatea coltesti

coltesti

Are contemplarea naturii efectul unei fotografii făcută de un artist inspirat care vede în tine lucruri pe care tu nu le-ai vazut vreodată şi care te arată într-o lumină mai bună ?

Desigur nu ştiu răspunsul acestor întrebări, la fel de bine precum ştiu că fiecare are propria reţetă de fericire. Şi totuşi…

Leave a Comment

Filed under jurnal de călătorie