Am descoperit vinul asta intr-o incursiune la Sofia, in cautarea miresmelor balcanice de care, din cand in cand, mi se face dor. Caci in Bulgaria poti sa gasesti fructe confiate fabuloase, ardei usturati adevarati, zacusca cu ardei capia (lutenita sau ajvar), ceaiuri deosebite, pisici care se lasa mangaiate si sentimentul apartenentei la acelasi spatiu, mai puternic decat orice bariera lingvistica.
L-am baut pe terasa unui apartament de la etajul 15 al unui bloc din Sofia, cu Vitosa in fata ochilor si mi s-a parut tare bun. Vinul e rotund si echilibrat cu o aroma bine definita de afine, urmata apoi de note proaspete de piper si la final, de ciocolata.
Todoroff Wine Cellar Cuvee 2008 e un cupaj de Merlot, Cabernet Sauvignon, Mavrud si Shiraz. Patru prieteni balcanici de-ai mei…