Tag Archives: Museul de Preistorie si etnologie din Valencia

Ecosistemul uman

Eram la Valencia, când liderul catalan, al cărui nume are rezonanța unui vin din Priorat, declara independența Cataloniei și prin oraș oamenii discutau politicos, chiar cu mai puțină însuflețire decât mi s-a părut că pun în dezbaterea meciurilor de fotbal. I-am invidiat pentru lipsa de urgență și de încrâncenare. Farmecul locului vine poate din această ciudată suprapunere dintre orașul universitar, viu și populat, al treilea oraș ca mărime al Spaniei și atmosfera și lumina unui port estival la mare. Sau poate e consecința firească a faptului că Valencia e orașul cel mai bine organizat pe care l-am vizitat până acum. Toți candidații cu pretenții la primăria Bucureștiului ar avea nevoie de o plimbare la Valencia pentru a vedea trotoarele, rigolele, frontul stradal, parcurile orașului. În plus, Valencia nu e un oraș al turismului de masă, iar asta îl face în ochii mei și mai atrăgător.

Dacă ajungeți la Valencia, trei locuri nu trebuie să ratați:

Mercado Central – Piața Centrală, cu arhitectură art nouveau, un paradis cromatic al fructelor și peștilor. Ca în toate vechile și bogatele orașe ale Europei, printre tarabele multicolore, veți găsi cel puțin un restaurant. În Mecado Central există Central Bar al  bucătarului cu o stea Michelin, Ricard Camarena. Aici am mâncat pentru prima dată gambas rojas- creveții stacojii care arată cruzi ca și când ar fi fierți. Nu a fost ieftin, dar măcar am avut șansa să nu stau la coadă. Barul este de obicei plin.

Muzeul de Preistorie și Etnologie – Cel mai frumos muzeu al orașului și poate cel mai personalizat spațiu muzeal din câte am văzut până acum. Senzația asta a fost întărită poate și de shop-ul muzeului în care nu mă așteptau celebrele creioane florentine și caiete și brelocuri cu Van Gogh. Toate obiectele propuse drept suveniruri, de o diversitate remarcabilă, erau reproduceri ale artiștilor locali, după obiecte de ceramică sau bronz descoperite în zonă și aflate în muzeele din oraș. Mi-am cumpărat cercei de matroană romană și o reproducere în bronz, stilizată, după frumoasa statuetă iberică numită războinicul din Mogente (Guerrer de Moixent)

Muzeul are săli dedicate atât paleoliticului, neoliticului și epocii bronzului, cât și culturii iberice și romane, e amenajat cu multă grijă, cu spații interactive, destinate copiiilor, cu cărți de colorat, în care poti repoduce alfabetul fenician sau monedele romane din diferite epoci. Dar cel mai mult mi-a plăcut cafeteria muzeului aflată într-o curte interioară, tip caravan serai, cu intrare liberă. În călătoriile mele prin Europa, mi s-a întâmplat din cînd în când să găsesc spații cu vibrație specială, unde timpul are altă consistență. Îmi place să le colecționez cu grijă. Alături de casa lui Peggy Guggenheim din Veneția, de parcul lui Gabriele D’Annunzio din Gardone Riviera, de grădina labirint de la Villa Pisani din Stra, cafeteria muzeului de preistorie își ocupă locul special pe harta mea sentimentală. Dacă aș locui la Valencia, aș veni aici să citesc.

Muzeul de Ceramică și arte decorative, găzduit de palatul marchizului de don Aguaz, e probabil cea mai cunoscută atracție turistică a orașului.

Duminica muzeul are intrare liberă și localnicii și turiștii vin și pozează  în costume tradiționale. În duminica în care am fost noi, am văzut familii întregi pozând, într-o atmosferă de film de epocă. Pe mine, muzeul mă aștepta cu surprinzătoarea sa colecție de ceramică maură din secolul XII, pe care de altfel îmi doresc să o revăd. Sunt convinsă că băutorul de vin are ceva să-mi șoptească numai mie.

Despre unde să bei și să mănânci la Valencia, voi scrie într-un articol viitor.

2 Comments

Filed under jurnal de călătorie