Tag Archives: tehnologia vinurilor amarone

Über Überland

Cuvée Überland este considerat a fi unul dintre cele mai reuşite vinuri care se produc la noi. Deşi nu e genul de vin pe care îl prefer -îi reproşez gustul prea cald, datorat concentraţiei alcoolice mari (15,5%) – e fără îndoială, un vin bine făcut.

Cu toate că e greu de asociat cu felurile principale, trebuie să recunosc că, servit la desert, alături de ciocolată, poate corupe pe oricine şi probabil că, mulţi au început să privească altfel vinul după ce s-au întâlnit cu el.

Caracteristicile acestui vin – concentraţia alcoolică, structura taninică şi puternica expresie aromatică  – sunt datorate modului special de vinificare, asemănător tehnologiei de fabricare a vinurilor Amarone. Strugurii sunt lăsaţi să se usuce un anume timp înainte de a fi vinificaţi, ceea ce determină evaporarea apei şi obţinerea unui must concentrat, bogat în zahăr şi extract. În cazul Amarone, strugurii sunt lăsaţi să se usuce pe rogojini din bambus, în încăperi bine aerate, timp de aproximativ trei luni. Această tehnica de concentrare a mustului prin uscarea strugurilor este cunoscută şi în Franţa (Alsacia şi Jura), iar vinul se numeşte “vin de paille”. Practic, orice ţară poate produce vinuri după această tehnologie, caracteristicile vinurilor fiind diferite, în funcţie de soiul de struguri vinificat. In general, acest tip de vin trebuie învechit măcar 4 ani, înainte de a putea fi băut.

De curând, am deschis o sticlă de Cuvée Überland 2007 (din merlot şi cabernet sauvignon).

Pus în decantor, vinul trece prin mai multe registre olfactive. Senzaţia uşor alcoolică de la deschidere e înlocuită de arome de coacăze şi vişine foarte coapte, marţipan şi ciocolată, apoi de note ierboase şi de tutun. Gustul e mediu, rotund, cu evoluţie liniară. Taninii sunt bine integraţi, iar finalul e catifelat şi dulceag. E genul de vin prietenos, cu arome evolutive spectaculoase, care te îmbie să deschizi mai des uşa lumii vinurilor bune şi pe aceea a pivniţei :). Dacă aţi avut răbdare şi îl mai aveţi, consider că e gata de băut.

11 Comments

Filed under vinuri româneşti