Tag Archives: trasee pe munte

Pe munte, cu generația digitală

Îmi amintesc cu nostalgie că în adolescența mea, în liceu, mergeam mult pe munte. Aveam grupuri dedicate de colegi și prieteni cu care făceam în fiecare vară trasee prin Carpați, iar părinții prietenilor mei și bunicii lor obișnuiau să urce și ei pe munte. În anul în care am dat la facultate, am suferit vreo șase luni pentru că din cauza examenului de admitere am ratat turul cu gașca în Munții Rodnei. Nu știu ce ar crede despre asta un copil din generația digitală. Mersul pe munte nu pare să mai fie o modă în România, pentru că e din ce în ce mai ușor să te deplasezi în vacanță oriunde în lume, dar poate și pentru că părinții sunt cei care ar trebui să ofere copiilor acest exemplu.

Nu am mai urcat pe munte de foarte mulți ani, iar când prietenii de o viață mi-au oferit, nu Camino de Santiago, ci 85 de kilometri de mers pe munte împreună cu doi copii – de 10 și 12 ani – nu am avut cum să refuz. Și iată-ne îmbarcate în această aventură, 4 fete, 4 zile și aproximativ 20 de kilometri pe zi în parcul național Eifel !

Din perspectiva unui părinte care ar vrea să își obișnuiască copiii cu muntele, locația mi s-a părut ideală. Trasele nu sunt foarte solicitante, se merge mult pe curba de nivel, nu sunt pasaje lungi de urcare sau de coborâre, peisajele sunt frumoase și ai ocazia să vezi o mulțime de animale.

Dar ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost experiența unui tur organizat pe munte în Germania, cu atât mai mult cu cât Irina m-a lăsat să cred că vom merge în parcul Eifel din Belgia. Așa că Germania a fost o surpriză din toate punctele de vedere.

Traseul se cheamă Wildnis-Trail și cuprinde 4 etape de o zi. Odată ce te-ai înscris, primești acasă în plic – harta parcului Național Eifel, indicații despre punctul de plecare și fiecare etapă, vauchere de cazare pentru fiecare pensiune aleasă, insigne cu pisica sălbatică – mascota turului, etichete pentru un bagaj mai greu pe care organizatorii se oferă să îl transporte ei, în fiecare zi, de la o pensiune la alta, bilete de tren și de autobuz pentru ultima etapă, ca să ajungi la punctul de întălnire din gară – da, organizatorii au birouri de informații în gările din orășelele parcului Național, numite atât de frumos – EifelNationalparkTor- la autobuzul care te lasă în parcarea în care ți-ai lăsat mașina și mai ales carnețele de parcurs – tip Compostela- în care pensiunile validează trecerea ta pe acolo, ca la final să te alegi cu o diplomă.

Mie mi-au greșit numele, dar n-a fost cu supărare, pentru că ăsta e singurul aspect organizatoric de care mă pot plânge. Am fost impresionată de felul în care este gândit și organizat acest tur, dar și de modul în care fiecare furnizor de servicii din businesul local al parcului Eifel a înțeles să participe și să ajute. Mi-a plăcut enorm faptul că pensiunile și hotelurile în care am stat serveau la micul dejun produse proaspete locale, inscripționate cu brandul parcului național, miere din parcul Eifel, dulcețuri de casă, brânze din zonă, apă minerală Eifel. Și mi-au plăcut mult oamenii. De exemplu, la hotelul Kurpark din Gemünd, după o zi de mers cu bocancii uzi- în prima zi de traseu a plouat torențial – recepționistul ne-a oferit câte un ligean cu sare ca să facem o baie la picioare – cea mai simplă și mai de bun simț idee, ca să îți faci oaspeții să se simtă bine !

Traseul mi s-a părut organizat în așa fel încât prima zi să fie cea mai solicitantă fizic (24,5 km), iar ultima, cea mai scurtă și mai ușoară (19,5 km). Am avut și obiective turistice de vizitat pe parcurs – Vogelsang – celebrul centru de training pentru lideri al național socialiștilor în perioada 1936- 1939 și abația Mariawald, unde poți degusta bere și alte produse locale.

Am cumpărat de aici un excelent aceto balsamico din fructe de pădure și soc. L-am cărat 10 kilometri în spate, și apoi până la București, dar e de departe cel mai bun balsamico pe care l-am gustat, cu un echilibru perfect între aciditate și senzația de dulce.

Copiii au fost admirabili. Am facut nu doar filmulețe și selfiuri, la plecarea în tur în fiecare dimineață, dar și exerciții de recunoaștere a calității vieții -am stabilt, de exemplu, că cele mai bune waffels sunt la Monchau și cele mai bune saltele și pilote cele de la Kurparkhotel din Gemünd. Gemünd e un orașel cu ape termale care mi-a amintit de Tușnad. E cu siguranță cea mai interesantă locație a traseului. Era sezon de gălbiori , așa că am mâncat supă cremă de gălbiori, paste cu gălbiori și am băut Pinot noir la o terasa în parc, o construcție care semăna cu un cămin cultural din orice oraș de munte de pe la noi. Dar serviciile fac diferența. Adevărul e că pe fășia asta de garniță dintre Germania, Belgia și Olanda toată lumea pare să abia experiență și să participe cu entuziasm la ridicarea standardelor de viață.

Traseele pe munte din România sunt mult mai interesante, și mi-ar plăcea să-i văd pe localnici că se organizează în asociații și se preocupă să ofere produse locale, de calitate, turiștilor. O vizită de documentare în munții Germaniei e oricând binevenită.

Leave a Comment

Filed under în imperiul bunicilor