Tag Archives: vinui din Germania

O săptămână cu Riesling de Rhin

Uneori mă bate gândul că rieslingul a fost cândva menit să fie o floare, căci nu există vin alb cu arome mai seducătoare şi mai complexe. E ca şi cum toţi pomii din livadă, cireşul, caisul, piersicul, salcâmul, mărul şi-ar scutura cu toţii, în acelaşi timp, polenul la tine în pahar. Un riesling tănăr e expresia proaspătă, solară şi plină de avânt a primăverii, care, (după 3-4 ani de învechire) se lasă cotropită de imobilitatea verii, pentru ca apoi să se desăvârşească în languroasa toamnă. Un riesling poate fi atât de bun încât să nu te lase să alegi care din aceste faze prin care trece te atrage mai tare.

După o săptămână în ţara rieslingului de Rhin, pot spune că nu am mai întălnit un strugure care poate avea atâtea faţete şi care poate produce vinuri atât de diferite. Tot aici am aflat că, graţie acestei diversităţi, rieslingul poate acompania un meniu complet, de la aperitiv până la desert. E ceea ce am şi experimentat profiând de excelentele preparate ale lui Oliver Probst, proprietarul hotelului Moselschild – pe care îl recomand din toată inima.

La aperitiv, spumant (care la nemţi se numeşte sekt) Rebenhof 2009, cu ton crud cu piure de mazăre, muguri de creson şi dovleac.

Supă curry cu creveţi şi cod, alaturi de riesling 2010 Weingut Klaus, Spätlese, feinherb.

 

Muşchi de porc cu legume şi piure de cartofi, alături de riesling 2009 Studert-Prüm, Bernkasteler Graben, Spätlese, feinherb.

 

La desert, crème brûlée cu îngheţată, alături de riesling auslesse 1990, Schlossgut Diel.

Pentru mine, un riesling bun e ca o călătorie de-a lungul vieţii cu un prieten de nădejde împreună cu care rememorezi amintiri din adolescenţă şi poveşti de maturitate, iar acest periplu prin crame şi terase de vie s-a asezonat în mod inspirat şi cu prieteni adevăraţi, cu care am împărtăşit pasiunea pentru riesling şi frumuseţea peisajului reflectat într-un pahar cu vin.

În scurta noastră excursie, am vizitat opt crame – Karthäuserhof, Maximin Grünhaus Schlosskellerei C von Schubert, Schloss Lieser, von Othegraven, GransFassian, Markus Molitor, Laurentiushof şi Alfred Merkelbach -şi am degustat aproape o sută de sticle de riesling. Poveştile fascinante ale pasiunii cu care acesti oameni creează fiecare, rieslinguri atât de diferite, în săptămânile care urmează…

6 Comments

Filed under Riesling din lumea largă