Tag Archives: vinul si romanii

Băutură şi cultură

Adesea, când se întâmplă să văd la câte o terasă vaşnici băutori de vin amestecat cu cola, mă gândesc că în ciuda modelor din lumea vinului, obiceiurile moştenite au o imensă inerţie şi că drumul către cunoaşterea vinului presupune mai ales efort individual. Şi, până la urmă e normal să fie aşa, căci vinul are o istorie lungă de practici guvernate de tot felul de mode şi tendinţe, generate, în primul rând, de necesităţile fiecărei epoci. Şi inevitabil, gustul oricărui om e tributar culturii şi practicilor timpului său.

Cartea sociologului francez, Jean-Robert Pitte, « Le désir du vin à la conquête du monde », mi s-a părut deosebit de interesantă din punctul de vedere al istoriei câtorva tabuuri care circulă astăzi în lumea vinului:

Vinul îndoit cu apă

Vinurile de pe vremea grecilor şi romanilor aveau o concentraţie alcoolică de 8-9 grade şi se serveau amestecate cu apă, caldă sau rece, în proporţie de cel putin 1 la 1, sau chiar mai mult, (sugestivă din acest punct de vedere mi se pare şi expresia românească “a îndoi vinul”). Sciţii, perşii, galii şi alte neamuri germanice beau vinul “pur”, ceea ce în ochii romanilor era un gest deosebit de vulgar. “(…) vinul e amestecat cu apă, aşa cum e obiceiul între oamenii civilizaţi. Doar beţivii şi barbarii beau vinul pur, şi asta îi face violenţi” (pag 67)

Din contră, astăzi, ne scandalizăm la fel de tare în faţa barbariei de a bea vinul spriţ. Francezii, însă, au cunoscut o lungă practică a vinului amestecat cu apă, obicei care, probabil că nu a dispărut nici în ziua de azi. Thierry Manoncourt, proprietarul domeniului Château Figeac, povestea că mama lui îşi bea Figeac-ul amestecat cu apă ! (pag 82)

Vinul cu aditivi

Grecii şi romanii nu cunoşteau calităţile antiseptice şi de conservare ale sulfului. Pentru a aromatiza şi conserva vinul ei foloseau apă de mare, sare, miere, măghiran, pelin, ţelină, schinduf şi mai ales, răşină. Toţi aceşti aditivi aveau ca rezultat camuflarea gustului intrinsec al vinului, aşa cum se întămplă azi cu utilizarea excesivă a lemnului (pag 83). De altfel, atât vinul pelin cât şi retsina s-au păstrat în uzul curent de zi cu zi, până în ziua de azi.

Statistici, China versus Franţa

Şi o informaţie interesantă despre consumul de vin la nivel global. Media consumului de vin pe cap de locuitor a scăzut progresiv în Franţa: 135 litri în 1965, 120 litri în 1970, 90 in 1980 şi un pic peste 50 în 2007 (pag 271).

În schimb, în Japonia, consumul de vin pe cap de locuitor a crescut de 20 de ori în ultimul sfert de secol. Datele anului 2005, arată un consum mediu pe cap de locuitor de 2 litri de vin pe an, în Japonia şi de 1 litru în China (pag 267).

P.S Un mic detaliu pentru care această carte chiar merită citită: potrivit lui Jean-Robert Pitte, măsurile care au sporit nemulţumirea parizienilor şi au declanşat scânteia Revoluţiei Franceze au fost creşterea preţului vinului şi a accizelor. Sympa, ne c’est pas ?

14 Comments

Filed under cărti despre vin