Nostalgia aromelor si a gustului au fost exploatate artistic de catre Proust, iar genialitatea operei sale, consta, pentru mine, in descoperirea efectului madelenei. M-am gandit adesea, ca poate motivul pentru care n-am plecat din Romania, atunci cand mi s-a oferit ocazia, e acela ca stiam, in mod inconstient, ca mirosul aerului din satul meu de munte si al rosiilor din gradina bunicii o sa ma bantuie si o sa ma cheme mereu acasa. Din pacate, am din ce in ce mai multi prieteni care au plecat, si mai mereu, cate o usa deschisa care ma asteapta. Preliminariile sunt intotdeauna aceleasi. Raspunsul la intrebarea “Ce vrei sa-ti aduc din Romania?”, ar putea fi un studiu de caz, pentru profilul psihologic al unei generatii, si de ce nu, pentru brandul de tara. Poate ca intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem ca sa ne intelegem mai bine, ar trebui sa fie: “Ce ti-ar lipsi daca ai pleca din Romania ?”
Imi aduc aminte cu nostalgie, de prima mea intalnire, la Viena, cu prietenii plecati, si care veneau din America. Camelia ne-a spus: “Nu ne lipseste nimic aici, dar n-ai vrea sa-mi aduci niste Eugenii ?”. Se pare ca am o vocatie de mare traficant international. Am transportat eugenii la Viena, ciocolata cu rom la Amsterdam, icre si cimbru la Berlin, varza murata la Anvers si, ultima data, telemea de oaie si seminte de dovleac la Zurich. Si desigur, eterna, extraordinara si mereu dorita “slibovita”. Pana acum, nici un prieten n-a vrut sa-si stinga dorul de Romania cu o Feteasca neagra, ceea ce poate spune destul despre raportul romanilor cu vinul. In ajunul Craciunului, pe aeroportul din Bruxelles, conversatiile in romana, la rotativa bagajelor, erau o variatie libera pe tema “Stai draga linistit, am congelat bine sarmalele, nu s-au dezghetat !”. Jenata, a trebuit sa recunosc ca, desi mie nu prea imi plac sarmalele, un Craciun fara mirosul de sarmale in cuptor, nu este un Craciun adevarat. Si ca fericirea luminoasa a Craciunurilor copilariei nu poate fi recreata in memorie, decat de mirosurile imbietoare de atunci. Probabil ca asa se explica de ce, intr-un 25 decembrie, la Anvers, am gatit impreuna cu Irina, cele mai bune sarmale pe care le-am mancat in viata mea.
Ma gandesc uneori, cat de greu trebuie sa le fie celor care emigreaza, mai ales din perspectiva nostalgiilor culinare, caci de ele te lovesti in mod inevitabil, in fiecare zi, si as vrea sa aflu care e secretul reconcilierii cu ele. Cum sa pacalesti micuta Romanie nelinistita pe care o porti mereu cu tine, cum sa o faci sa-si gaseasca linistea ?
