Tag Archives: Vranec

Vinuri macedonene

Cand am pornit catre Macedonia, nu stiam prea multe despre vinurile din aceasta tara. Aveam ca reper niste vinuri proaste muntenegrene si niste excelente vinuri din Slovenia. Eram curioasa sa descopar vinul macedonean la el acasa.

Macedonia are trei zone destinate productiei de vin :  Povardarie, Pcinja – Osogovo si Pelagonia-Polog, dar in mare parte, cam toate vinurile pe care le-am baut in aceasta excursie erau produse in Povardarie. Pe langa soiurile internationale (Merlot, Cabernet Sauvignon, Riesling, Chardonnay) se cultiva mai ales soiuri locale Smederevka, Vranec si Temjanika.

Photo by Doron

Fata de muntii si lacurile lor, vinurile macedonene nu sunt din categoria celor menite sa te faca sa visezi. Sunt vinuri simple, corect facute. Mi s-a parut ca, in general, vinul rosu sufera de un usor dezechilibru, e prea acid pentru gustul meu si cam subtirel la corp. N-am reusit sa ne imprietenim. Vinurilor albe le prieste mult mai bine caracterul acid si au buchete impresionante, frumos lucrate. Mi-a placut in special Alexandria Cuvée, 2007 un cupaj de 30% Riesling cu 70% Chardonnay, o combinatie foarte interesanta. Vinul are caracteristica untoasa a chardonnay-ului dublata de note proaspete de citrice si pere, e placut si are un final lung.

Photo by Doron

In plus, vinul macedonean, raportat la preturile celorlalte produse din magazine, e o bautura scumpa  (7-8 euro o sticla de vin de calitate medie la supermarket). In paranteza fie spus, in Macedonia, TVA-ul produselor alimentare e 5%.

Au fost insa, alte aspecte care m-au impresionat. In primul rand, au doua reviste de vin in limba macedoneana cu preturi in jur de 2,5 euro, care pot fi cumparate de la orice chiosc de presa. Si nu mica mi-a fost mirarea cand, in Ohrid, am gasit la chioscurile de presa, pe langa cele doua reviste si Wine Spectator, la pretul de 9 euro. Atat in Skopje cat si in Ohrid, am vizitat magazine specializate de vin cu vanzatori amabili care iti prezentau spre consultare carti in engleza despre vinul macedonean.

Cat despre cum arata site-urile producatorilor de vin, iata doua exemple Tikves si Popova Kula.  Si iata si un site de promovare turistica !

In revistele macedonene, am citit ca Tikves l-a angajat ca oenolog pe Philippe Cambie. Stirea nu era datata, dar sunt foarte interesata sa vad cum si daca vinul rosu macedonean se va transforma. In drumul de intoarcere, ne-am oprit la Sofia si nici macar nu ne-am mai mirat prea tare cand am vazut Alexandria Cuvée, vinul macedonean, in mall-urile si supermarketurile bulgaresti. Bulgarii, ca si romanii, au vinuri mult mai bune, dar iata ca macedonenii stiu sa si-l promoveze mai bine pe al lor.

Unde sa bei si sa mananci bine la Ohrid ?: Pe malul lacului e o crasma cu sase mese, numita Kaneo. Au mancare buna, servire excelenta si cele mai bune vinuri pe care le-am baut in Macedonia. Din cate am inteles, proprietarul barului isi produce vinul in via proprie si isi vinde vinurile in exclusivitate in acest mini-restaurant.

11 Comments

Filed under jurnal de călătorie