Tag Archives: negru de dragasani

Vinul lunii ianuarie

La sugestia unor buni prieteni, m-am hotărât ca în 2023 să deschid o nouă rubrică pe blog – vinul lunii – în care să povestesc despre un vin de pe piața din România, care se remarcă printr- un raport bun calitate-preț. Nu este ceva ușor de realizat în vremurile de azi, așa că nu vă promit că o să vă prezint un vin pe lună, dar trebuie să fim optimiști.

Vinul lunii ianuarie este Negru de Drăgășani 2021, de la Via Sandu, 45 de lei la magazinul Etich Wine. Vinul m-a impresionat prin tipicitate, culoarea roșu – violaceu, aromele proaspete de condimente și fructe, corpul zvelt, alcool bine integrat și final mediu. Un vin reușit la categoria asta de preț și care are potențial de îmbătrânire la sticlă. Viile de Negru de Drăgășani de la Via Sandu sunt tinere, au în jur de 7 ani.

Așa după cum probabil știți deja, Negru de Drăgășani este un soi de strugure creat de stațiunea de cercetări de la Drăgășani și omologat în 1993, și ca urmare plantat mai mult în zona Olteniei, dar în ultimii ani soiul a fost exploatat cu rezultate bune și în alte zone viticole, ca de exemplu, Dealu Mare sau Recaș.

Așadar mă bucur că într-o eventuală degustare comparativă de vinuri premium din Negru de Drăgășani din zona Olteniei mai putem lista încă o cramă care produce acest soi românesc, pe care eu îl consider fermecător, atât din punctul de vedere al specialistului cât și al băutorului de vin. Nu este un soi cu structură și cu o complexitate deosebită, așa cum este cabernetul, dar este un soi care îmi amintește mereu de natură, de imaginea Oltului șerpuind printre dealurile Drăgășanilor și de acea Oltenie care a fost cândva declarată “neguvernabilă”, și asta este întrucâtva valabil și pentru soiurile autohtone de strugure…

2 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate

Vinul de dinaintea chimiei

Foarte multă lume mă întreabă dacă există vin fără sulfiți, în afară de cel pe care îl produci singur pe lângă casă. Există de ani buni un trend să-i spunem naturist, în toate domeniile, de la cosmetice și haine, la mod de viață, iar în domeniul băuturilor, berea are cel mai avansat marketing. Berile artizanale și cele “sst, nepass…”, adică de pe vremea când Pasteur nu se născuse sunt pe val.

Dar vinul ? Există vin natural, fără sulfiți ? Ați auzit de el, ați băut așa ceva sau credeți că ați băut ?

Ei bine, există. Și mă bucur să scriu că am descoperit un vin artizanal, fără sulfiți și fără alți adjuvanți, care mi-a plăcut.

Pivnițele Theodoros sunt o cramă mică (1 hectar), lansată pe piața în ultimii ani ca un experiment. Vinul pe care îl produc este un blend aproape în proporții egale, de fetească neagră, negru de drăgășani și novac. Strugurii sunt culeși împreună și vinificați spontan, fără drojdii selecționate în butoaie de stejar de 500 de litri. Vinul este ținut doi ani în baric înainte de a fi îmbuteliat, nu este filtrat și nu are sulfit adăugat. Viile sunt plantate într-un sol neexploatat în ultimii 30 de ani, bogat în prundiș, fertilizat cu compost vegetal și îngrijit exclusiv manual, fără a fi ierbicidat, în zona Valea Dârjovului.

Am degustat vinul din 2017, un blend de fetească neagră, negru de drăgășani și novac, după aproximativ 4 luni în baric. Vinul are o culoare superbă, strălucitoare și un nas intens de fructe roșii și mușchi de pădure, are aciditate bună, un gust rotund, preponderent fructat și un final lung cu o notă ușor minerală. Vinul mai trebuie să stea în baric, dar ceea ce m-a impresionat din prima, este alcoolul bine integrat, gustul extrem de curat și finalul lung.

Ceea ce trebuie să știm despre vinul fără sulfiți este că acesta trebuie stocat în condiții stricte de temperatură, la 6-10 grade și transportat în aceleași condiții. E unul din motivele pentru care vinul natural, nesulfitat e scump și rar.

Vinul Pivnițele Theodoros e fabricat cu tehnologii similare celor de acum 200 de ani, iar, o întoarcere în trecut e întotdeaună benefică atât pentru inspirație cât și pentru a înțelege că vinul făcea parte dintr-un ritual al vieții cu sensuri profunde, în vremurile în care munca manuală producea satisfacții și dădea sens vieții într-un fel pe care noi astăzi nu îl mai percepem.

Cred că e important să existe și această nișă, mai ales atunci când vinul rezultat e de calitate. Pentru că din punctul meu de vedere, în domeniul vinului calitatea este atributul care primează. Iar să produci un vin natural, de calitate, fără alți adjuvanți, drojdii selecționate și sulfiți e o muncă grea și de durată care merită respectul nostru.

Întrebarea pe care mi-o pun mereu, de fiecare dată când vine vorba de produse din ingrediente naturale, fără adjuvanți, sulfiți etc. este în ce măsură putem vorbi de produse benefice pentru sănătate în cazul băuturilor care conțin alcool. Vinul e special, tocmai datorită acestui aspect. Și cred că nu trebuie să fim ipocriți. Bem din plăcere, nu pentru a fi mai sănătoși, iar un produs de calitate făcut cu atenție, garantează aceea plăcere gustativă, aceea vibrație care ne strânge pe toți în jurul vinului. Calitatea vinului garantează buna dispoziție, starea de bine, convivialitatea, dar nu promite mai mult de atât. Îmi place să cred însă, că vinul e benefic pentru sănătate, într-un mod mai misterios și mai profund, prin legăturile pe care le mediază între oameni, dar și între terestru și divin.

4 Comments

Filed under vinuri rare

Negru de Drăgășani, the new black

În decursul acestui an, am participat la mai multe degustări care au avut în centrul atenției Negru de Drăgășani, semn că acest soi de sturgure începe să fie privit cu interes de vinificatorii din România. Poate vă va surprinde să aflați că acest soi românesc este un soi tânăr, omologat în 1993 și nu unul moștenit, prefiloxeric, de pe vremea dacilor, cum am mai citit prin diverse articole. Așa cum îi sugerează și numele, acest soi s-a născut în podgoria Drăgășanilor. A fost creat la Stațiunea de Cercetări Drăgășani de către cercetătorii Mărculescu și Vladășel, prin hibridarea soiurilor Negru Vârtos și Saperavi. Deși scopul creării lui era, evident, productivitatea mare la hectar a rezultat un strugure viguros și plin de temperament.

@ photo credit Alina Iancu

@ Alina Iancu

Într-un cuvânt, aș spune despre Negru de Drăgășani că e un vin vesel asemeni dealurilor de unde provine. Pare un strugure care nu se prea ia în serios, dar ți se lipește roșu de mâini dacă te atingi de el. Vinul sclipește în lumina soarelui cu cea mai intensă nuanță de vișiniu, e proaspăt, lejer, dar bogat în parfum. Aroma lui, sălbatică, directă, îmi amintește de toamnele însorite din copilărie în care îmi asistam bunicii la făcutul mustului.

Probabil cel mai cunoscut Negru de Drăgășani este cel de la Stirbey, Oliver Bauer reușind să surprindă în sticle una dintre cele mai elegante expresii ale acestui soi. Viile de negru din podgoria Stirbey au între 14 și 9 ani. Negru de Drăgășani Prince Stirbey este ținut în butoaie mari de stejar, de 300 de litri, și după îmbătrânire la sticlă atinge o expresivitate surprinzătoare și o ținută aproape bordoleză. Până acum, cei mai buni ani au fost 2005 și 2010, ani de reper pentru acest soi, dar la fel de plăcut vă vor surprinde un Negru de Drăgășani din 2004 sau din 2006.

@ Alina Iancu

@ Alina Iancu

Ultima recoltă apărută pe piață, Negru de Drăgășani 2013 Prince Stirbey, degustată la început de an, este însă vinificată integral în inox și este un martor fidel al caracteristicilor de soi ale strugurelui. Temperamentul acestui vin a fost apreciat de specialiștii englezi și notat cu 91 de puncte de revista Decanter din luna februarie 2015. Mie îmi place mai mult varianta cea baricată de negru, dar cred că vinul din 2013 va fi interesant de degustat după ce va sta în sticlă încă 2-3 ani.

Dar Negru de Drăgășani nu a fermecat doar piața londoneză ci și pe vinificatorii din România. Fiorenzo Rista, oenologul de la Viile Metamorfosis a decis să planteze acest soi în Dealu Mare. La cina organizată în septembrie, la Crama Domnească din București, în prezența Marchizului Antinori, am avut ocazia să degust Negru de Drăgășani 2013, dar și să povestesc cu Renzo Cotarella, șeful vinificatorilor de la Antinori  și cu Giancorrado Ullrich, președintele Vitis Metamorfosis, despre potențialul acestui soi. Negru de Drăgășani 2013 Viile Metamorfosis provine dintr-o vie foarte tânără, de 4 ani, și aș zice că este mai italian, adică mai cărnos, mai extractiv și implicit mai bogat în arome de fructe și tanin. E un vin promițător și sunt nerăbdătoare să degust producțiile din anii viitori.

La fel de promițător este și Negru de Drăgășani 2012 lansat de Crama Avincis pe 28 octombrie la London Street Atelier. Este primul an de recoltă pe care Ghislain Moritz îl vinifică la Avincis. Vinul este un asamblaj  între un lot de vin ținut în butoaie de stejar timp de 14 luni ( 30%)  și un alt lot vinificat în cisternă de inox (70%). Este un vin proaspăt și bogat în arome atât de fructe cât și de condimente – piper, cuișoare – și ușor de asociat cu preparate culinare. Chef Rachel Sargent ne-a  demonstrat că acest vin poate acompania atât tartine cu ficat de pui, quiche cu fromage bleu și cărnați de mistreț, cât și un mousse de ciocolată cu cardamon.

Dar cel mai sugestiv moment al serii a fost cel în care Angela Prado, Ghislain Moritz și Rachel Sargent ne-au povestit, pe rând, în limba română, cât de mult apreciază Negru de Drăgășani. M-am gândit atunci și la Fiorenzo Rista, și la Oliver Bauer și mi-am propus să scriu acest articol drept mulțumire că au făcut acest soi “de laborator” atât de dezirabil încât Renzo Cotarella spunea că intenționează să îl planteze în Italia.

1 Comment

Filed under soiuri de strugure

2003, a fost sau n-a fost ?

Dacă aş fi ştiut că voi bea, peste zece ani, atât de multe vinuri româneşti bune din 2003, aş fi fost mai atentă ca să îmi pot aminti cum a fost, de fapt, acest an. Despre 2003 se spune că ar fi fost un an arid, nu prea potrivit pentru a candida la titulatura de „an foarte bun pentru vin”. (Despre ce înseamnă un an bun pentru vin aici). În ciuda acestui lucru, din 2003 au supravieţuit vinuri româneşti, aş îndrăzni să spun remarcabile – atât din punct de vedere al tinereţii pe care o afişează, cât şi pentru faptul că nu provin doar dintr-o singură podgorie, ci din toate zonele ţării de la Beltiug până la Dealu Mare, Zoreşti şi Drăgăşani.

Primul pe lista descoperirilor a fost Syrah 2003 de la Nachbil, un vin elegant, echilibrat, cu aciditate bună şi arome condimentate: piper, scortişoară, cuişoare. La ultima degustare din februarie, vinul a fost mai închis cu tonuri mature de fruct şi fum.

syrah-nachbil

Apoi am descoperit Cuvee 2003 Pince Stirbey, (Negru de Drăgăşani 55% şi Novac 45%), un vin intens, cu o expresivitate asemănătoare însoritului Languedoc- ulei de măsline, fruct şi condimente -şi cu alcool (16%!) perfect integrat. Un vin tânăr, într-o formă excelentă, căruia i-am mai dat 10 ani.

cuvee2003

Săptămână trecută am deschis şi un Prince Matei 2003,  de la Vinarte, un merlot cu arome dulci şi gemoase, cu corp dens şi tanini mătăsoşi, care pe măsură ce se aerează, trece prin toate tonurile de cafea şi ciocolată, de la cafea crudă, la ciocolată cu lapte, şi ciocolată neagră cu mentă. Vinul e rotund în gust, echilibrat şi deşi mai are 2- 3 ani în faţă, cred că merită savurat acum.

matei 2003

Desigur, vinurile din 2003 reflectă destul de mult caracterul însorit al anului de recoltă, sunt intens colorate, corpolente şi au destul de multe grade alcoolice semn că în strugure s-a acumulat mult zahăr. Cu toate astea, după aproape zece ani, sunt echilibrate şi misterioase prin forţa lor vitală. Tare mi-aş fi dorit să fi fost mai multe…

4 Comments

Filed under din istoria vinului românesc