Expresia “a glass after work”, vehiculata de colegii mei americani, a avut intotdeauna in urechile mele un ecou puritan si oarecum, egoist. Sunt ferm convinsa ca vinul necesita intotdeauna, nu numai atmosfera, ci si comuniune. Mi-ar placea mai mult ca sintagma sa fie “two glass after work”, desi, desigur, risti ca toata lumea sa ia in considerare referirea la cantitate si nu la companie…
Imi place sa practic ritualul “two glass after work” la Bruno. E un spatiu intim, barmanul e prietenos si muzica e in surdina. Pe langa asta, apreciez selectia de vinuri, si ma bucura conceptul – mai putin prizat la noi – unui bar care sa serveasca vin la pahar. Ai astfel posibilitatea de a degusta mai multe vinuri sau de a incerca ceva diferit de fiecare data, fara sa fie nevoie sa cumperi o sticla. Vinurile sunt in general de calitate, si cele mai multe cu distributie Horeca. Adica nu sunt vinuri pe care le poti lua din supermarket, de trei ori mai ieftine. Asa am ajuns sa descopar cateva vinuri romanesti interesante ca Mustoasa de Recas, sau Terra Alba de la Clos de Colombes, un cupaj de Riesling italian cu Feteasca alba, dar si vinuri mai speciale ca eiswein-ul, despre care o sa mai povestesc.
Din nefericire, barul se afla in bucurestii vechi, pe strada Covaci, in plin sistem de transee “de restaurare” a cartierului. Vecinatatile au multa culoare locala. Daca ninge, e noroi, daca ploua, apar rauri si cresc potential sansele sa-ti scrantesti gleznele pe piatra cubica. Inginerul care m-a acompaniat de aceasta data si a facut si pozele, a carcotit pe marginea felului inestetic in care sunt prinse in coltare barnele de lemn ale etajului barului, dar a recunoscut ca este placut impresionat de amenajarea si impartirea judicioasa a spatiului foarte mic de la baie. De vazut, de baut si de povestit !
Primesti si tu un pahar de vin “moca” pentru reclama facuta???
nu imi place moca, nu are acelasi gust… 😉
Da, de la prieteni!
ma scuzati, eu cu maruntisu… cati bani sa tot fie un pahar d’ala de povestesti la acesti Bruno? mi-a placut la Venetia (nu stiam cum sa aduc in discutie ca am fost acolo :)) ca poti sa bei un pahar de vin la coltul strazii, la o carciumioara specializata sau chiar la magazinul de unde iti iei “parizer” sau un pateu. Am vazut chiar doua doamne bine, localnice, cu cumparaturile dupa ele, oprindu-se la o discutie la un astfel de pahar de vin in picioare. Una avea cam 60, cealalta era de vreo 40 de ani.
Se pare ca vinul la pahar, la colt de strada, e un obicei latin. Acum sunt cam peste tot prin lume, baruri de acest tip, dar cele mai pitoresti sunt tot cele din zona Spania, Italia, Portugalia.
In general, in barul despre care am povestit, pretul unui pahar de vin difera in functie de tipul si calitatea vinului pe care vrei sa-l bei, in medie, e intre 10 si 15 lei.
Am tot auzit despre acest winebar, acum ca informatia a fost verificata “incrucisat”, nu mai am scapare si trebuie musai sa fac o vizita. Singurul winebar veritabil in care am fost (si ma refer la cele care servesc exclusiv vin, si nu restaurantele camuflate) a fost in Berna, unde proprietara deschidea nonsalant orice sticla de vin aveai curiozitatea s-o gusti. Asta pe langa vinurile pe care ti le sugera chiar ea. Iar nota de plata a fost de-a dreptul modica, mi se pare ca in jur de 7 franci pentru 4 sau 5 vinuri.
Ah, si inca ceva. Titlul articolului tau mi-a adus aminte de un blog dragut numit A Glass After Work: http://aglassafterwork.blogspot.com/.
Sigur nu e ca la Berna, dar te face sa te simti bine…
Am aruncat un ochi pe blogul tau si imi place foarte mult cum scrii. Felicitari si la mai multe !
Multumesc mult! La mai multe si tie, ne bucuram, cum spunea si Ciprian, sa avem si o blogarita de vin printre noi!