Tag Archives: riesling

Tentația filosofiei

Nu-i așa că nu știați că în 2004, Londra a găzduit prima conferință despre vin și filosofie ? Să fie vorba de apariția unei noi discipline de studiu ? În orice caz, numărul cărților al căror titlu reunește cele două cuvinte e tot mai mare. În această lună, o nouă carte despre vin a apărut în librării.  “O mare de vin și un strop de filozofie” este o colecție de eseuri despre vin scrise de profesori de filosofie, de viticultori și de bloggeri de vin.

Eseurile au teme dintre cele mai diverse, de la rolul pe care l-a avut vinul în motivarea artei, la analiza lingvistică a discursului despre vin sau la interpretarea vinurilor ca bunuri Veblen.

În ceea ce mă privește, articolele scrise de viticultori -Randall Grahm, oenolog la Boony Doon Vineyards și  Warren Winiarski- vinificator la Stag’s Leap Wine Cellars- mi s-au părut cele mai interesante, poate și pentru că abordează teme care mă preocupă, cum sunt terroir-ul sau măsura în care vinurile din Lumea Veche și Lumea Nouă pot fi judecate după aceleași standarde.

Iată cum descrie Randall Grahm experiența degustării unui Riesling din podgoria Münchberg, produs de André Ostertag: “În timpul acestui eveniment al revelației, a fost cu asupra de măsură de clar că se întâmpla ceva diferit cu vinul lui André față de celelalte. Nu doar că avea mai mult dintr-o anumită calitate decât vinurile din California, dar și vinul părea să posede o ordine foarte diferită a calităților, ca și cum ar fi putut veni de pe o altă planetă. Era diferit din punct de vedere ontologic, avea o ordine a ființei diferită. Fără a folosi o comparație excesiv de antropomorfă, era ca și cum vinurile din California ar fi fost învăluite într-un soi de ceață plăcută, dar difuză, în timp ce Rieslingul ar fi avut un fel de fermitate de stâncă în chiar esența lui (…)  Vinurile din California erau toate triumfător de exuberante: aveau un fel de calitate a nerăbdării de a plăcea, înduioșetoare ca privirea unui cățeluș. Vinul lui André era întradevăr foarte plăcut, însă nu era acolo ca să placă. Sunt sigur că, dacă André ar fi fost presat să caracterizeze diferența, el ar fi sugerat cu blândețe și respect că, probabil, vinul său exprimă un terroir.”[1]

Cunosc acest sentiment și cred că toți cei care au încercat vreodată în fața unui vin aceea senzație particulară că vinul comunică cu tine, fără însă a face vreun efort ca să-ți fie pe plac, devin pasionați de vin, căutători neliniștiți ai acestor senzații rare.

Și mai interesant este articolul lui Warren Winiarski care discută criteriile și standardele după care diferite tipuri de vinuri din Lumea Veche și Lumea Nouă ar trebui judecate. Pornind de la istoria vinului care sugerează originea comună și perpetuarea aceleași tradiții, Winiarski nu consideră importantă diferența dintre cele două lumi și ne propune depret standard criteriul unic al distincției dintre “vinurile regionale” și “cele clasice”.

“Există vinuri care posedă “calitate”, deoarece par să reprezinte caracterul solului și al climei regiunii. Întra-devăr, printr-o remarcabilă putere de asociere, aceste vinuri par să poată exprima multe lucruri în legătură cu locul unic în care își au originea. Suntem atrași de ele, deoarece își dezvăluie originalitatea. Ne place cu adevărat ceea ce este “al nostru”. Există un “confort” al vinurilor regionale, deoarece sunt în conformitate cu ceea ce este “al nostru”. Ele sunt bune aici și acum, tocmai deoarece seamănă cu ceea ce este aici și acum. Există asocieri fermecătoare și intime cu circumstanțe locale, nu doar cele precum solul și clima, dar și cu clopotnițele, clopotele bisericilor, copacii, satele și istoria. Pe de altă parte în alte locuri în care se cultivă strugurii, există un potențial astfel încât vinul să se îndrepte în altă direcție. Căci pe lângă faptul că ne place ce este “al nostru”, suntem atrași de ce este “cel mai bun”. Numesc acest lucru “tentația clasicului”. În acest caz, există chiar o oarecare negare a calităților exclusiv regionale ale vinului, pentru a evita asocierile limitate. Aceste vinuri posedă calitate, deoarece își regăsesc identitatea prin considerente cum ar fi armonie, echilibru, proporție, scară, mărime și relație eufonică între componente. Este clar din enumerarea acestor calități că nu există nici o tentativă, în această clasă a vinurilor, de a ne concentra pe sau de a consolida caracteristicile regionale.”[2]

Pertinentă diferența pe care o susține Winiarski, care reușeste în cele din urmă să arunce o punte între vinurile lumii, punând în valoare tradiția, dar și constanta ei provocare prin inovație. Criteriul descris de el mi se pare crucial pentru a motiva caracterul special al vinului, puterea lui de a transcede considerente geografice, istorice sau naționale pentru a se exprima de deasupra lucrurilor, ca un dar divin.

[1] Randall Grahm, Sufletul vinului, explorarea sensului, O mare de vin și un strop de filozofie, editura Baroque Books, pag 347-348

[2] Warren Winiarski, Lumea Veche și Lumile Noi sunt separate?,O mare de vin și un strop de filozofie, editura Baroque Books, pag 397

Leave a Comment

Filed under cărti despre vin

Pământ şi cer

În lume există multe soiuri care luptă aprig pentru un pic de atenţie, în timp ce în cazul altora certitudinea calităţii lor e aproape mitică. Şi asta în ciuda faptului că nu sunt deloc pe gustul publicului larg, pentru care, de altfel, sunt inaccesibile. Şi înainte de preţul prohibitiv, e vorba mai ales de cantitatea uriaşă de informaţie ce trebuie procesată pentru a alege un vin care să iţi ofere satisfacţie.

Pinot noir-ul e un paradox. Vinurile sunt scumpe, adesea dezamăgesc, şi cu toate astea sunt cele mai râvnite vinuri din lume. Singura explicaţie care îmi trece prin cap este aceea că, atunci când sunt bune, aceste vinuri sunt atât de bune încât reuşesc să şteargă dintr-o lovitură amintirea tuturor suratelor lor cu care ai luat ţeapă. Şi apoi o iei de la capăt…

dopuri

În plus, se produce puțin Pinot noir, zonele sunt strict delimitate şi oferta e mai mică decât cererea. Dacă ceea ce vă interesează în lumea vinului este doar raportul calitate-preţ, ar fi mai bine să ocoliţi vinurile din acest soi.

La prima degustare CellarTales din acest an, Raluca şi Oliver Bauer ne-au propus două soiuri confirmate de tradiţie: unul solar şi celălalt teluric. Pinot noir şi riesling: Pământ şi cer.

pinot-web

Cu aureola lui roşie-maronie, pinot noir-ul e expresia ce mai desăvârşită a pământului, declinat sub toate formele: pământ reavăn, lut ars, lut proaspăt, pământ şi piatră, compost, muşchi . Aproape că nu îţi vine să crezi că toate aceste arome pot ieşi din boabele micuţe şi îndesate ale unui strugure.

Am degustat opt vinuri din pinot noir- două din Rheingau, cinci din Burgundia şi unul din Oregon- şi în ciuda diferenţelor, atât de stil, cât şi de vârstă, mi s-a părut ca toate au scos în evidenţă caracteristicile acestui strugure: o eleganţă naturală, brută, neprelucrată, dacă vreţi ţărănească şi o expresivitate în care aroma de pământ şi muşchi se îmbină cu o extraordinară suculenţă. Toate au fost vinuri cu care voi fi fericită să mă reîntâlnesc.

Pentru mine, pinot noir-ul deschide o uşă către o lume a lucrurilor văzute în lumina lor cea mai bună, a perfecţiunii şi a graţiei care stă în puterea omului. Şi asta, din păcate, nu e o zi de fiecare zi. N-aş putea spune dacă iubesc mai mult pinot-ul sau rieslingul de culoarea soarelui, care îmi aduce în pahar aromele primăverii şi mirosul vântului de pe crestele munţilor, dar în mod ciudat, în lumea vinului, cerul e mai accesibil decât pământul.

2 Comments

Filed under drinking in good company, Pinot noir din lumea largă