Nu-i așa că nu știați că în 2004, Londra a găzduit prima conferință despre vin și filosofie ? Să fie vorba de apariția unei noi discipline de studiu ? În orice caz, numărul cărților al căror titlu reunește cele două cuvinte e tot mai mare. În această lună, o nouă carte despre vin a apărut în librării. “O mare de vin și un strop de filozofie” este o colecție de eseuri despre vin scrise de profesori de filosofie, de viticultori și de bloggeri de vin.
Eseurile au teme dintre cele mai diverse, de la rolul pe care l-a avut vinul în motivarea artei, la analiza lingvistică a discursului despre vin sau la interpretarea vinurilor ca bunuri Veblen.
În ceea ce mă privește, articolele scrise de viticultori -Randall Grahm, oenolog la Boony Doon Vineyards și Warren Winiarski- vinificator la Stag’s Leap Wine Cellars- mi s-au părut cele mai interesante, poate și pentru că abordează teme care mă preocupă, cum sunt terroir-ul sau măsura în care vinurile din Lumea Veche și Lumea Nouă pot fi judecate după aceleași standarde.
Iată cum descrie Randall Grahm experiența degustării unui Riesling din podgoria Münchberg, produs de André Ostertag: “În timpul acestui eveniment al revelației, a fost cu asupra de măsură de clar că se întâmpla ceva diferit cu vinul lui André față de celelalte. Nu doar că avea mai mult dintr-o anumită calitate decât vinurile din California, dar și vinul părea să posede o ordine foarte diferită a calităților, ca și cum ar fi putut veni de pe o altă planetă. Era diferit din punct de vedere ontologic, avea o ordine a ființei diferită. Fără a folosi o comparație excesiv de antropomorfă, era ca și cum vinurile din California ar fi fost învăluite într-un soi de ceață plăcută, dar difuză, în timp ce Rieslingul ar fi avut un fel de fermitate de stâncă în chiar esența lui (…) Vinurile din California erau toate triumfător de exuberante: aveau un fel de calitate a nerăbdării de a plăcea, înduioșetoare ca privirea unui cățeluș. Vinul lui André era întradevăr foarte plăcut, însă nu era acolo ca să placă. Sunt sigur că, dacă André ar fi fost presat să caracterizeze diferența, el ar fi sugerat cu blândețe și respect că, probabil, vinul său exprimă un terroir.”[1]
Cunosc acest sentiment și cred că toți cei care au încercat vreodată în fața unui vin aceea senzație particulară că vinul comunică cu tine, fără însă a face vreun efort ca să-ți fie pe plac, devin pasionați de vin, căutători neliniștiți ai acestor senzații rare.
Și mai interesant este articolul lui Warren Winiarski care discută criteriile și standardele după care diferite tipuri de vinuri din Lumea Veche și Lumea Nouă ar trebui judecate. Pornind de la istoria vinului care sugerează originea comună și perpetuarea aceleași tradiții, Winiarski nu consideră importantă diferența dintre cele două lumi și ne propune depret standard criteriul unic al distincției dintre “vinurile regionale” și “cele clasice”.
“Există vinuri care posedă “calitate”, deoarece par să reprezinte caracterul solului și al climei regiunii. Întra-devăr, printr-o remarcabilă putere de asociere, aceste vinuri par să poată exprima multe lucruri în legătură cu locul unic în care își au originea. Suntem atrași de ele, deoarece își dezvăluie originalitatea. Ne place cu adevărat ceea ce este “al nostru”. Există un “confort” al vinurilor regionale, deoarece sunt în conformitate cu ceea ce este “al nostru”. Ele sunt bune aici și acum, tocmai deoarece seamănă cu ceea ce este aici și acum. Există asocieri fermecătoare și intime cu circumstanțe locale, nu doar cele precum solul și clima, dar și cu clopotnițele, clopotele bisericilor, copacii, satele și istoria. Pe de altă parte în alte locuri în care se cultivă strugurii, există un potențial astfel încât vinul să se îndrepte în altă direcție. Căci pe lângă faptul că ne place ce este “al nostru”, suntem atrași de ce este “cel mai bun”. Numesc acest lucru “tentația clasicului”. În acest caz, există chiar o oarecare negare a calităților exclusiv regionale ale vinului, pentru a evita asocierile limitate. Aceste vinuri posedă calitate, deoarece își regăsesc identitatea prin considerente cum ar fi armonie, echilibru, proporție, scară, mărime și relație eufonică între componente. Este clar din enumerarea acestor calități că nu există nici o tentativă, în această clasă a vinurilor, de a ne concentra pe sau de a consolida caracteristicile regionale.”[2]
Pertinentă diferența pe care o susține Winiarski, care reușeste în cele din urmă să arunce o punte între vinurile lumii, punând în valoare tradiția, dar și constanta ei provocare prin inovație. Criteriul descris de el mi se pare crucial pentru a motiva caracterul special al vinului, puterea lui de a transcede considerente geografice, istorice sau naționale pentru a se exprima de deasupra lucrurilor, ca un dar divin.
[1] Randall Grahm, Sufletul vinului, explorarea sensului, O mare de vin și un strop de filozofie, editura Baroque Books, pag 347-348
[2] Warren Winiarski, Lumea Veche și Lumile Noi sunt separate?,O mare de vin și un strop de filozofie, editura Baroque Books, pag 397
