Un gentelman: Herr Riesling

Aseară am deschis ultima sticlă de riesling de la Von Schubert, achizitionată în periplul nostru prin Mosel şi odată cu aromele inconfundabile ale Rieslingului de Rhin s-a revărsat şi sacul amintirilor. Tare mă tem că sacul ăsta e scufundat de tot în riesling şi că mă va însoţi mult timp, dar la drept vorbind nici nu mi-aş dori vreo altă aromă dacă aş vrea să-mi parfumez dulapul.

Am nimerit în vizită la Maximin Grünhaus Schlosskellerei C von Schubert chiar în prima noastră zi în Mosel şi n-aş putea spune ce anume m-a impresionat mai tare: incredibila modestie a cramei sau fabuloasa bogăţie a vinurilor deschise (printre care un Riesling Auslese din 1996 si un eiswein). A fost o bizară întâlnire cu doi gentelmeni: rieslingul von Schubert şi Dr. Carl von Schubert, a cincea generaţie a familiei la conducerea cramei, (despre care se spune că este atestată din secolul X).

A fost printre puţinii care ne-au permis să ne băgăm nasurile printre butoiaiele din cramă. Cam toate rieslingurile pe care le produce von Schubert sunt vinuri cu fermentaţie spontană în baricuri de stejar şi cu ceva grame de zahăr rezidual, şi mi-au rămas în memorie ca unele dintre cele mai seducătoare rieslinguri din Mosel.  De altfel, domnul Von Schubert are o diplomă de doctorat „the economy of viticulture on steep slopes” despre viticultura pe pante abrupte, aşa cum sunt cele de pe care îşi culege strugurii.

Din nesfârşitele şi inevitabilele comparaţii între ce înseamnă să fii viticultor în Germania şi ce înseamna să fii viticultor în România, şi cât de scump/ieftin e preţul vinului, ne-am ales cu o poveste, care în ceea ce mă priveşte, îi vă însoţi de acum încolo sticlele de vin: „la mise en bouteille au camion au château”. Dacă în România legislaţia prevede că fiecare cramă trebuie să achiziţioneze o linie de îmbuteliere proprie ca să poată funcţiona şi vinde vin, în Germania acest lucru nu este obligatoriu. Cramele medii şi mici apelează atunci când este necesar, prin programare prealabilă, la un furnizor de servicii care se deplasează printre viile din Mosel cu linia de îmbuteleiere în camion. „la mise en bouteille au camion au château”, a concluzionat von Schubert, însoţit de hohotul nostru spontan de râs. După care a adăugat cu mirare: “mais vous parlez français ?!”

Da, mi-am şoptit atunci în barbă, cu franceza ne descurcăm, cu legislaţia mai aşteptăm.

13 Comments

Filed under degustări, călătorii la crame, Riesling din lumea largă

13 Responses to Un gentelman: Herr Riesling

  1. Pai din cate stiu la noi sunt destul de multi care n-au crama, dar vinifica prin vecini sau chiar prin alte tari..indepartate.

    • Mona

      Da, vinifica intr-o crama care are si linie de imbuteliere…
      Din ce am vazut eu prin Mosel, lumea e mult mai chibzuita cu investitiile de zeci de mii de euro, ceea ce se reflecta si in pretul vinului lor.

  2. Am încercat să-mi imaginez cum e acel camion care corespunde sintagmei: „la mise en bouteille au camion au château”! Și n-am reușit. Pentru că, de bună seamă, orgoliul românilor ar considera acest mod de tragere în sticlă – curată sărăcie…De ce să nu aibă ei propria lor linie de îmbuteliere, și să nu știe nimeni cum, ce și cînd se bagă-n recipiente)?

    • Mona

      Vladimir, pe de o parte, in Mosel, cei mai multi producatori nu fac decat riesling si nu au nici un motiv sa-si blocheze banii intr-un echipament pe care il folosesc o data sau de doua ori pe an. Au facut o lege care sa fie in interesul asociatiei producatorilor. Romanul e mai individualist si nu a descoperit inca valoarea comunitatii si a asociatiilor porfesionale.

  3. irina

    N-am deschis netul tot weekendul. Sambata pe la pranz m-am dus la cumparaturi si m-am oprit in supermarket in fata rafturilor cu albe, pe caprarii de tari, zicandu-mi `De la o vreme madam’ bigudop numai de rieslinguri vorbeste, ia sa pun mana sa gust. De care? Pai sa luam de la mama lui, unul pe care scrie Mosel.` Al meu n-o fi fost el asa smecher ca al lu domnu Schubert, dar l-am beut la intorsul de la Mos Niculaie (anul asta a venit devremior), cu copiii pusi in pat cu plusurile nou primite, una mai stralucinda ca ailalta, si te-am pomenit 🙂 . Si bun a fost!

    • Mona

      Parca de Mos Niculae se bea cacao cu lapte nu riesling :))
      Multumim de pomenire si va asteptam la riesling si la noi la Bucuresti…

  4. Nu te-ntrista, Mona, ”valoarea comunității” se descoperă cu greu, îndelung, se ”coace” precum vinul după ani și ani…important că există deja enclave de oameni afini, care gîndesc și în afara ”rețelelor de socializare”, care-și vorbesc într-un anume fel! Nu sunt lucruri care să fie provocate, forțate, atmosfera se crează cumva de la sine. Dar în timp. E timp pentru toate!
    Va veni și vremea vinului autohton, și autorii acestora – vom constata – sunt dintre cei, poate, cu care am vorbit pe blog, la mici șuete, la degustări neconvenționale, la culesul strugurilor pe undeva prin Dobrogea!

  5. interesant detaliu cu linia de imbuteliere. Poate unul din motivele pentru care sunt putini producatori mici in Romania. Cu Schubert ai nimerit extrem de bine. Mai ales ca in ultimii 7-8 ani a facut un salt calitativ stilistic. Cele trei vii (Lagen) Bruderberg, Abtsberg si Herrenberg, care formeaza impreuna asa numitul Grunhauser Berg se vad aici in detaliu: http://www.weinlagen-info.de/?for=Maximin+Grünhäuser

  6. dan

    cum ati organizat excursia? eu ma gandesc sa fac o tura cu bicicleta pe mosel, ceva de genu asta http://www.tripsite.com/bike/tours/mosel-bike-tour/

    • Mona

      Noi am fost in martie, dupa ProWein, asa ca am preferat masina. Cred, insa ca va fi superb cu bicicleta. Avand in vedere ca ceea ce ne-a interesat a fost sa vedem cat mai multe crame posibil, am ales varianta de a ne stabili pe la mijlocul distantei dintre Trier si Zell, astfel incat sa ne deplasam cat mai putin si sa bem cat mai mult 🙂

  7. Mirel BANICA

    “Baricuri”, suna ca Buricuri!
    Butoi pute? – sori, adica scuze.

Leave a Reply