Acum două săptămâni, m-am nimerit în restaurantul Madame Pogany, la degustarea în orb de fetească albă. Trebuie să recunosc că acest tip de degustare e un joc de societate extrem de distractiv, care îţi poate oferi dovada de netăgăduit că vinul e o experienţă absolut subiectivă.
Dar, dincolo de gusturile fiecăruia, ceea ce m-a pus pe gânduri a fost constatarea că, după degustarea a 12 probe de fetească albă, nu se poate descrie în trei cuvinte ce este feteasca albă şi care sunt caracteristicile ei, aşa cum putem face de exemplu, în cazul soiurilor internationale sauvignon blanc sau chardonnay. Din cele 12 vinuri, trei au avut arome tipice soiului muscat ottonel, iar una din celelalte probe mi s-a părut, mai degrabă, un amestec de fetească cu sauvignon blanc.
Acest balet între caracteristici proprii soiurilor atât de diferite cum sunt muscatul şi sauvignon blanc-ul mi se pare dubios. Mi-e greu să înţeleg în aceste condiţii, cum poţi să vinzi ca „soi tradiţional românesc” şi să prezinţi la export un produs care îşi schimbă înfăţişarea de la o sticlă la alta şi a cărui tipicitate de soi e aproape imposibil de rezumat după 12 sticle băute. Din păcate, cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu mult mai cunoscuta fetească neagră, diferită de la un producător la altul şi cu tipicitate greu de identificat.
Probabil că această problemă de zeci de ani n-o să dispară prea curând, dar eu sper din tot sufletul să prind ziua în care feteasca să poată prezenta o identitate de soi capabilă să stea în picioare după o degustare de 12 vinuri.