Tag Archives: ce vin se bea la Saint Jacques

Vinul ca plăcere estetică

Viña Tondonia îmi aduce aminte de ceea ce îmi spunea, cândva, o fostă şefă, că dacă tot faci ceva bine, ar trebui să te straduieşti să-l faci şi frumos. Recunosc că am fost mereu sceptică vis-a-vis de aplicarea acestui concept în advertising, dar, în lumea vinului, există oameni care au ştiut să găsească drumul către acest ideal. Unul dintre aceştia este Don Rafael López de Heredia y Landeta, fondatorul cramei López de Heredia Viña Tondonia. Enolog pasionat, el a imaginat încă din 1877, o reţetă care are succes şi astăzi: vinuri din soiuri traditionale (viura şi malvasia) şi acces restricitv dublat de preocupare asiduă pentru garantarea calităţii.

tondonia1

Crama López de Heredia e una din primele 3 crame înfiinţate în Rioja, si cea mai veche din Haro, şi îşi permite să comercializeze Viña Tondonia Reserva abia după ce vinul câştigă o maturitate de aproximativ 14 ani. După ce petrece 4-5 ani în baricuri de stejar, vinul se desăvârşeşte prin încă 10 ani de învechire la sticlă. Fascinant este însă faptul că din momentul comercializării sale, după 14 -15 ani, vinul mai poate fi păstrat la fel de bine cel puţin tot atât. Cu excepţia rieslingului de rhin, puţine vinuri se mai pot lăuda cu această performanţă.

tondonia & Saint Jacques

Păstrez vie în memorie prima întâlnire cu Viña Tondonia Reserva,  din 1991, la o degustare Cellartales. M-a uimit atunci complexitatea acestui vin cât se poate de sec, aromele incredibile de migdale şi nucă datorate baricării şi învechirii îndelungate în sticlă, suprapuse peste voluptoase note florale şi fructate. Recomand tuturor celor care nu apreciază vinurile baricate o întâlnire cu o simfonie Viña Tondonia Reservade învechită 20 de ani. În ceea ce mă priveşte, nicio altă sticlă desfăcută nu mi-a lăsat atât de acut senzaţia că vinul e menit să fie şi o plăcere estetică, nu numai una gastronomică.

4 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate