4

„Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?(…)”

Dacă privesc în urmă cu francheţe constat că la Vinuri Povestite a fost un an fructos la bautură și mai puţin fructos la scris. Dar aşa sunt anii în lumea vinului, mai ploioşi sau mai secetoşi, cu toamne însorite sau cu ierni grele, iar scrisul poate necesita uneori la fel de mult efort ca îngrijirea unui butaş de viţă.

Blogul- mi-a spus Vladimir odată – e un jurnal pe care îl împarţi cu cei afini. Mi-a plăcut mult definiţia asta, mi-a mers la inimă, pentru că pune în valoare comunitatea de gust, afinitatea în lipsa căreia orice schimb de comentarii se transformă într-un un dialog van. Mă surprinde să observ uneori, că blogul e perceput în viziunea corporatistă a muncii ca un fel de al doilea job, muncă în folosul comunităţii, un flux de informaţii revărsate în fiecare zi în slujba regulii de aur: audienţa, traficul.

Ei bine, eu cred că scrisul pe blog e doar un mod public de a-ţi manifesta vitalitatea. Desigur se poate trăi şi din asta, dar ca şi vinul, scrisul pe blog nu ar trebui să fie nimic altceva decat un pretext pentru distracţie, pentru bucurie.

Mi-au trebuit 4 ani ca să mă conving că dacă vrei să înveţi despre vin trebuie să-ţi faci curaj să-l creezi tu însuţi, să-l trăieşti în toate fazele lui într-un lung proces de descoperire care nu se termină niciodată. Restul e doar poveste…

Am împlinit 4 ani şi vă mulţumesc pentru că sunteţi cititori fideli.