Cand vine vorba de vin, Germania e o tara mai degraba tacuta, in care faptele si nu vorbele sunt cele care conteaza. In consecinta, de fiecare data cand beau un riesling de-al lor, ma vad nevoita sa recunosc ca sunt, totusi, cele mai bune.
Putina lume stie insa, ca exista un restaurant in Bucuresti care are o lista impresionanta de Rieslinguri de Rhin si un proprietar pasionat care poate sa povesteasca ore in sir despre ele. Cezar Filip, unul din proprietarii restaurantului Ginger, a stat mult prin Germania si s-a molipsit atat de tare incat participa la degustarile de riesling organizate in orasele germane si cunoaste indeaproape podgoriile, vinificatorii si proprietarii. Si, desi o oferta atat de mare de Rieslinguri nemtesti la un restaurant din Romania, poate parea o nebunie si nu un reflex al normalitatii pietei, nu poti decat sa te bucuri ca exista astfel de oameni.
Joi seara, la degustarea organizata la Ginger, am avut ocazia sa ma intalnesc cu patru rieslinguri de Rhin, acompaniate fiecare de un preparat pe masura. Mi-au placut in mod deosebit combinatiile de la aperitiv si de la desert. Asocierea indrazneata dintre primul riesling (Rheingau, Schlose Vollrads, Riesling 2006) cu salata cu piept de rata, roastbeef, ruccola, rosie preparata si feta s-a dovedit foarte reusita. Vinul cu note minerale si citrice accentuate s-a echilibrat fara sa se piarda in fata complexitatii componentelor mancarii. La desert, un divin riesling demi-sec (Rheingau-Rudesheim, Georg Breuer, Riesling Auslese 2004) a subliniat finetea condimentelor merelor coapte pe macaron cu sorbet, cirese amaretto, krantz si tonka.
Pentru mine, revelatia serii a fost Nahe Dorsheim-Pittermannchen Diel, Riesling 2006, Grosses Gewachs. Un vin complex si echilibrat, cu arome de miere si tei si un final sustinut cu tonuri citrice. Vinul m-a impresionat prin prospetimea uimitoare pentru varsta lui, dublata de o onctuozitate mai degraba proprie Chardonnay-ului. A fost asociat in aceeasi nota indrazneata cu un berbecut delicios, cu sos de curry si tapas de masline.
De curand, un prieten clujean mi-a explicat ca traditia chefliilor cere sa pleci cu un pahar, de la petrecererile la care te-ai distrat extraordinar de bine. Mie mi-a placut atat de tare seara de joi, incat am plecat cu sticla…
Despre sistemul de clasificare al vinurilor germane puteti citi aici
Esti constienta, oare, ca grafia numelor proprii vorbeste despre scoala ta oenologica 🙂 ? Daca scrii numele Rinului pe frantuzeste, ceea ce suna putin pedant, oare ii poti gusta vinul din perspectiva taranei lui, si nu din perspectiva teoreticienilor vinului prin excelenta? Zic asta in ciuda entuziasmului evident – ei, ce-i un pic de metatext in lumea virtuala :)?
As zice ca vinul se degusta din ambele perspective, iar perspectiva taranei lui, este intotdeauna punctata favorabil la categoria “expression du terroir” 😉
Ma bucur ca ti-au placut vinurile, Rieslingul german este intr-adevar un spectacol!
Cat despre invechire, sa stii ca 4 ani sunt un mizilic pentru Riesling. Dupa 7-10 ani poti spune ca ai un vin invechit, iar dupa 20-30 de ani o capodopera! Mai ales vinurile cu rest semnificativ de zahar au sanse mari de invechire, desi e nevoie si de aciditate buna, dupa cum stim.
La cat mai multe nemtesti!
Nu m-am putut abtine sa nu ma minunez cand am vazut atata voiciune la rieslingul lui Armin Diel. Sunt foarte curioasa sa-l vad dupa 7 ani :).
La cat mai multe si tie !
Sa ma iertati Dv, dar toate Rieslingurile nemtesti pe care le-am baut eu in scurta mea viata erau atat de acide, incat curatau si rugina de pe Mercedes.
Nemtesti-nemtesti…
Poate ca nu am cazut pe unul bun, accept, dar de multe ori m-au dezamagit.
In rest, ma bucur ca vorbiti si de vinuri mai rar baute in tara Busuioacei dulci-falsificate.
Mirel
E adevarat ca vinurile nemtesti sunt ceva mai seci decat suntem noi obisnuiti, si par acide, dar exista si rieslinguri demi, cele auslese, de exemplu. Poate n-ai avut tu bafta cu ele…