Tag Archives: Alaverdi 2008 Kakheti

Delicii experimentale cu vinuri din Georgia

Cand am acceptat invitatia unei degustari in orb la Ginger, nu am prevazut amploarea surprizei care ni se pregatea. Credeam ca o sa fie o simpla degustare dar, Cezar Filip si Doru Pencea, pasionatii gastronomi de la Ginger, ne asteptau cu o propunere inedita: un concept mai flexibil de notare a vinurilor. Dincolo de aprecierea calitatilor vinului in sine, criteriul hotarator de evaluare urma sa fie capacitatea lor de a se asocia cu diferite preparate culinare.

Cele 5 vinuri albe au fost servite alaturi de un platou cu salau, somon si creveti iar cele 5 vinuri rosii au fost insotite de friptura de rata, berbecut si cous-cous cu legume. Am constatat cu aceasta ocazie ca salaul a mers cu aproape toate vinurile albe in timp ce crevetele s-a dovedit un preparat pretentios. Un singur vin, din cele cinci a parut sa-i convina. La fel, berbecutul a acompaniat fara conflicte dramatice cam toate vinurile rosii, spre deosebire de rata care s-a dovedit foarte mofturoasa.

Marea surpriza a fost insa momentul in care identitatea vinurilor ne-a fost dezvaluita si am realizat ca fusese, de fapt, cu cateva exceptii, o degustare in orb de vinuri georgiene. In lumea iubitorilor de vin, licorile georgiene au o faima anume, data mai ales de faptul ca soiurile lor de strugure (Saperavi, Rkatsiteli) sunt prefiloxerice. A fost prima mea intalnire cu vinurile din Georgia si presimt de pe acum ca o sa devina o prietenie de lunga durata. Mi-au placut atat vinurile albe cat si cele rosii. Vinurile rosii din strugurele Saperavi aveau o lejera nota afumata, ceea ce m-a facut sa ma gandesc ca ar putea fi asociate de minune cu vanat si mancaruri mai grele. Vinurile albe m-au impresionat prin complexitatea aromatica (miere, caprifoi, as zice chiar o aroma apropiata de cea a zambilei) care ne-a amagit cu tot felul de presupuneri in privinta soiului de strugure in momentul degustarii in orb.

Iata clasamentul vinurilor degustate asa cum a rezultat din media notelor participantilor:

Vinuri albe

  1. Alba Valahica 2007, Davino
  2. Tsolikouri 2007, Podgoria Tvishi
  3. Tsinandali 2008, Podgoria Tsinandali
  4. Alaverdi 2008, Podgoria Kakheti
  5. Negrini 2007, Sauvignon Blanc si Feteasca Regala

Vinuri rosii

  1. Easy by Enira, 2008
  2. Cabernet by Enira, 2008
  3. Mukuzani 2006, Podgoria Mukuzani
  4. Napareuli 2008, Podgoria Napareuli
  5. Saperavi 2007, Podgoria Kakheti

A fost un experiment deosebit de eficient mai ales pentru constientizarea importantei pe care o are reusita echilibrului dintre vin si mancare. Am avut dovada palpabila a faptului ca o mancare potrivita poate schimba semnificativ prima impresie despre vin. A fost cazul vinului Alba Valahica Davino, pe care restul de zahar rezidual mi s-a parut ca l-a avantajat in combinatia cu mancarea si caruia, in absenta criteriului culinar, i l-as fi preferat pe Tsolikouri.

P.s. Multumiri speciale lui Doru Pencea, care mi-a oferit informatii despre vinurile georgiene si lui Cezar Ioan, care mi-a imprumutat pozele din acest articol

17 Comments

Filed under drinking in good company, soiuri de strugure