Dintre ritualurile pe care vinul le impune, cel mai tare ma amuza pasiunea care insoteste in fiecare toamna incercarea de a stabili daca e sau nu “un an bun” pentru vin. Ce-i drept, motivul determinant e in primul rand, unul de marketing. Un vin decretat dintr-un an bun se va vinde la preturi mai mari decat unul dintr-un an considerat slab, iar, la francezi, asteptarile legate de vin se creeaza si se amplifica inainte ca vinul sa apara pe piata.
Dar, ce inseamna un an bun pentru vin ?
In general, ceea ce se ia in considerare sunt conditiile climatice ale anului respectiv care influenteaza procesul de maturare al strugurelui si determina dezvoltarea echilibrata a tuturor componentelor sale, conditie necesara pentru armonia vinului. Sunt considerati ani buni pentru vin cei cu ploaie indestulatoare primavara, veri insorite si toamne blande si lungi. Cand conditiile climatice sunt indeplinite, strugurii sunt bogati in zaharuri si arome, iar vinul are complexitate si potential de invechire. Totusi, nu trebuie uitat ca la potentialul de invechire al unui vin mai contribuie si alti factori : natura solului, varsta vitei, randamentul, data culesului si modul de vinificare.
Francezii sunt marii pasionati ai tabelelor cu anii buni pentru vin, dar mie mi se pare adesea ca este o indeletnicire iluzorie. Imi aduc aminte ca, intr-un roman francez, un personaj spunea ca timpul e singurul zeu care guverneaza vinul si doar el e cel care da masura unui vin extraordinar. Caci, de foarte multe ori, tocmai vinul dintr-un an cotat ca foarte bun te dezamageste cel mai tare. In timp ce constanta in calitate, care face renumele anumitor producatori, te poate ajuta sa faci o alegere inspirata investind si intr-un vin dintr-un an mai slab cotat.
Pana la urma, in incercarea de a surprinde vinul la timpul plenitudinii sale, singura diferenta viabila ramane cea dintre un vin care trebuie baut tanar si unul care trebuie lasat sa imbatraneasca. Dincolo de asta, fiecare sticla de vin isi pastreaza cu indarjire misterul.