M-am intrebat intotdeauna de ce a atat de usor de inteles de ce un Mercedes nu costa cat un Logan, in schimb e asa de greu de acceptat ca un Pétrus e asa de scump. Daca in cazul masinilor, logica functioneaza impecabil atunci cand argumentezi ca dotarea si piesele unui Mercedes sunt de x ori mai bune, de ce oare percepem intr-o logica diferita pragul dintre un vin de 20 de lei si unul de 200 lei ? Cu alte cuvinte, de ce in cazul masinilor conteaza mai mult marca, iar in cazul vinurilor mai mult pretul ?
Cred ca acest lucru tine de aprecierea exclusiv subiectiva a vinului, de faptul ca pentru unii – asa cum zice prietena mea, Irina – vinul nu se preface pe papile ca e ciocolata cu cirese. E mai usor sa apreciezi un Mercedes, decat un Clos des Mouches, pentru ca vinurile mari sunt, in general, neprietenoase si necesita timp si atentie speciala. Nu iti trebuie doar un anume nivel financiar, ci ai nevoie si de un bagaj de cunostinte aferent si mai ales, de multa experienta taninica pe papile.
Un prieten drag imi spune mereu ca exista un prag psihologic in cumpararea vinului, care nu tine neaparat de situatia financiara, ci de constientizarea unei nevoi. Teoria lui e ca in viata oricarui bautor de vin, apare un moment in care intalnirea cu un vin mare il va ajuta sa devina un pasionat sau “un bautor nelinistit”, iar suma pe care o va aloca pentru cumpararea vinului va creste treptat, in acelasi timp cu imbogatirea experientelor gustative.
De fapt, vinul e doar un pretext pentru senzatii, extazuri, povesti, socializare si, din fericire, toate acestea sunt imposibil de cuantificat in bani. Totusi cred ca, asemeni operelor de arta, un vin bun e cu atat mai bun cu cat reuseste sa ramana mai mult timp in atentia ta. Iar un vin care s-a lasat repede descoperit, pe care l-ai inteles, inceteaza sa te mai intereseze. Poate ca asta e motivul pentru care lumea vinului e atat de speciala. Dar, e, in aceeasi masura, si o lume in care te poti pierde.