Tag Archives: Crama Familia Hetei

Tradiţia care ne defineşte

Cu puţin timp înainte să primesc invitaţia la degustarea organizată de Crama Familia Hetei din Beltiug, un prieten îmi povestea despre bunica lui ucrainiancă din Crimeea, care printr-un şir de întâmplări, de nelămurit pentru el, a ajuns în localitatea Viile din Satu Mare. O localitate care pe vremuri era identificată prin cultura viţei de vie, aşa cum o demonstrează şi numele german al locului- Weinberg. Tot el mi-a povestit cum, în timpul regimului comunist, viile au fost scoase şi înlocuite cu pomi fructiferi, iar localitatea Viile este cunoscută astăzi mai mult pentru producţia de mere.

După povestea asta, am fost cu atât mai curioasă să degust mai multe vinuri dintr-o zonă viticolă mai puţin cunoscută în România, dar aflată în plină reconstrucție.

fam-hetei

Crama Familia Hetei din Beltiug e o afacere la început de drum, cu vii integral replantate după 2005, pe o suprafaţă de 15 hectare. Vinurile sunt simple şi curat lucrate, iar preţurile lor sunt cât se poate de oneste. Caracteristic vinurilor din această zonă, ne-a spus László Weiszenbacher, oenolog şi co-propirietar, este aciditatea foarte ridicată. Toate vinurile pe care le-am băut aveau între 6 și 8 grame de aciditate la litru, iar dacă cineva îşi doreşte să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat aciditatea îi recomand să deguste câteva vinuri. În ceea ce mă priveşte, apreciez întotdeauna această caracteristică a vinului, mai ales atunci când e bine echilibrată. Dintre vinurile degustate mi-au plăcut Feteasca Neagră 2011 – pentru expresivitate şi tipicitate şi Tămâioasa românească 2013, (6 gr. de aciditate/l şi 2,4 gr. de zaharuri/l) pe care eu însă, aş fi apreciat-o şi mai mult cu un plus de zahăr rezidual, în stilul rieslingului din Mosel.

Faptul că Dealurile Crişanei abundă în toponime de origine viticolă, este după mine, cea mai concludentă dovadă a tradiţiei zonei. Din păcate, în materie de dovezi tot ce avem sunt toponimele, pentru că nu se ştie nimic despre soiurile care s-au plantat acolo de la filoxeră încoace. László Weiszenbacher ne povestea că singura informaţie pe care o deţine în acest sens e un document în maghiară potrivit căruia după filoxeră, la Beliug, s-ar fi plantat Rielsing italian, merlot şi ….malbec! Apoi în perioada regimului comunist, aceste vii au fost înlocuite cu soiuri hibride sau cu pomi fructiferi. Începând cu 1999, dealurile din Beltiug au fost replantate cu syrah, fetească neagră, cabernet franc, furmint, merlot etc. Iar tot ceea ce  putem spera este că proiectul început de László Weiszenbacher va fi continuat de generaţiile viitoare.Vinul este expresia desăvărşirii în timp şi dintre toate industriile, viticultura are cel mai mult nevoie de continuitate. Din păcate, România viticolă de la filoxeră pănă la comunism, nu a avut şansa acestei continuităţi, plantând şi replantând soiuri cu grămada, fără nici un fel de rapoarte scrise asupra potenţialul acestor soiuri în zonele respective. Iar acum luăm totul de la capăt.

Şi apropo de sloganul mai puţin inspirat şi deloc original al standului României la târgul de vinuri ProWein 2014– „Tradition redefined”. Poate că ar trebui să fim sinceri şi să recunoaştem că momentan traversăm o etapă de experiment care are nevoie de zeci de ani de continuitate ca să devină tradiţie. Iar costumarea experimentului în hainele tradiţiei e un joc periculos pentru că riscă să devină tradiţional.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti