Tag Archives: Beltiug

Târg de vinuri la Oradea, experiența unui oraș

Profesorul meu de Istoria Limbii Române de la Universitatea București obișnuia să spună că “acolo unde a fost un oraș, se vede că a fost un oraș și după ce nu mai e un oraș”. Iar acest lucru se vede mai ales în Transilvania, pentru că această organizare administrativă este un cuvânt de origine maghiară (város), în timp ce târg este cuvânt de origine slavă, iar singurul cuvântul care definește o organizare administrativă moștenit din latină este cuvântul sat (fossatum) care înseamna groapă și același cuvânt a dat, împrumutat în limbajul de specialitate, cuvântul fosă (septică – de exemplu). Și oricât de greu ne-ar fi nouă, sudiștilor, să acceptăm această realitate lingvistică, este suficient să te plimbi pe jos, la București, ca să înțelegi că, nici după multe sute de ani, nu s-a schimbat mare lucru. E greu să construiești un oraș, atunci când nu înțelegi ce presupune un oraș.

Am acceptat invitația de a participa la Salonul Vinurilor Millésime de la Oradea, mai ales pentru plăcerea de a revedea acest oraș, unic în România și care acum se află într-un amplu proces de restaurare, grație atât edililor cât și cetățenilor săi.

Salonul Vinurilor Millésime s-a desfășurat în Cetatea Oradei, spațiu restaurat și destinat evenimentelor culturale iar ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost posibilitatea de a degusta mai ales vinuri de la cramele mici din zona – podgoriile Silagiu, Miniș Măderat, Beltiug, Lechința etc, vinuri pe care le găsesc mai greu la București.

Dintre vinurile degustate mi-au plăcut- Crama Agape – Sauvignon blanc Vise 2020 – vinificat cu drojdii naturale – foarte bun și Rispetnat – spumant din reisling italian. De altfel, vinurile lui Adalbert Marton se remarcă atât prin personalitate cât și prin designul etichetei.

De la Pivnițele Birăuaș – Pinot noir STEIN 2019, foarte bun și de asemenea, Cabernet Sauvignonul din gama Josef.

O surpriză deosebit de plăcută au fost vinurile Grunspitz 2019 de la Crama Nachbil, și ZAIG – feteasca albă cu muscat ottonel, din vii vechi de 50 de ani.

Per total, ediția a patra a Salonului Vinurilor Millésime mi s-a părut ofertantă din punctul de vedere al vinurilor prezentate, elegantă și bine organizată. Mulțumiri Getei și lui Bogdan Bocșe pentru invitație și promit că voi reveni în Cetatea Oradei și anul viitor.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Tradiţia care ne defineşte

Cu puţin timp înainte să primesc invitaţia la degustarea organizată de Crama Familia Hetei din Beltiug, un prieten îmi povestea despre bunica lui ucrainiancă din Crimeea, care printr-un şir de întâmplări, de nelămurit pentru el, a ajuns în localitatea Viile din Satu Mare. O localitate care pe vremuri era identificată prin cultura viţei de vie, aşa cum o demonstrează şi numele german al locului- Weinberg. Tot el mi-a povestit cum, în timpul regimului comunist, viile au fost scoase şi înlocuite cu pomi fructiferi, iar localitatea Viile este cunoscută astăzi mai mult pentru producţia de mere.

După povestea asta, am fost cu atât mai curioasă să degust mai multe vinuri dintr-o zonă viticolă mai puţin cunoscută în România, dar aflată în plină reconstrucție.

fam-hetei

Crama Familia Hetei din Beltiug e o afacere la început de drum, cu vii integral replantate după 2005, pe o suprafaţă de 15 hectare. Vinurile sunt simple şi curat lucrate, iar preţurile lor sunt cât se poate de oneste. Caracteristic vinurilor din această zonă, ne-a spus László Weiszenbacher, oenolog şi co-propirietar, este aciditatea foarte ridicată. Toate vinurile pe care le-am băut aveau între 6 și 8 grame de aciditate la litru, iar dacă cineva îşi doreşte să înţeleagă ce înseamnă cu adevărat aciditatea îi recomand să deguste câteva vinuri. În ceea ce mă priveşte, apreciez întotdeauna această caracteristică a vinului, mai ales atunci când e bine echilibrată. Dintre vinurile degustate mi-au plăcut Feteasca Neagră 2011 – pentru expresivitate şi tipicitate şi Tămâioasa românească 2013, (6 gr. de aciditate/l şi 2,4 gr. de zaharuri/l) pe care eu însă, aş fi apreciat-o şi mai mult cu un plus de zahăr rezidual, în stilul rieslingului din Mosel.

Faptul că Dealurile Crişanei abundă în toponime de origine viticolă, este după mine, cea mai concludentă dovadă a tradiţiei zonei. Din păcate, în materie de dovezi tot ce avem sunt toponimele, pentru că nu se ştie nimic despre soiurile care s-au plantat acolo de la filoxeră încoace. László Weiszenbacher ne povestea că singura informaţie pe care o deţine în acest sens e un document în maghiară potrivit căruia după filoxeră, la Beliug, s-ar fi plantat Rielsing italian, merlot şi ….malbec! Apoi în perioada regimului comunist, aceste vii au fost înlocuite cu soiuri hibride sau cu pomi fructiferi. Începând cu 1999, dealurile din Beltiug au fost replantate cu syrah, fetească neagră, cabernet franc, furmint, merlot etc. Iar tot ceea ce  putem spera este că proiectul început de László Weiszenbacher va fi continuat de generaţiile viitoare.Vinul este expresia desăvărşirii în timp şi dintre toate industriile, viticultura are cel mai mult nevoie de continuitate. Din păcate, România viticolă de la filoxeră pănă la comunism, nu a avut şansa acestei continuităţi, plantând şi replantând soiuri cu grămada, fără nici un fel de rapoarte scrise asupra potenţialul acestor soiuri în zonele respective. Iar acum luăm totul de la capăt.

Şi apropo de sloganul mai puţin inspirat şi deloc original al standului României la târgul de vinuri ProWein 2014– „Tradition redefined”. Poate că ar trebui să fim sinceri şi să recunoaştem că momentan traversăm o etapă de experiment care are nevoie de zeci de ani de continuitate ca să devină tradiţie. Iar costumarea experimentului în hainele tradiţiei e un joc periculos pentru că riscă să devină tradiţional.

Leave a Comment

Filed under vinuri româneşti

Vinul cu gust sincer, de strugure

In fata vinurilor de pe alte meleaguri, ma gandesc adesea, ca ceea ce i se poate reprosa vinului romanesc este dramatica lui lipsa de sinceritate. Dupa anii de falsificare din perioada comunista, cred ca cea mai mare problema a pietei vinului de la noi, nu e pozitionarea sau pretul, ci asigurarea unui standard de calitate. Pe piata romaneasca se gasesc mult prea putine vinuri sincere, cu gust adevarat, de struguri. Poate asa se si explica de ce romanii prefera inca vinul facut in mod artizanal, la tara.

De curand, am avut marea surpriza sa ma intalnesc cu, probabil, unul din cele mai bune vinuri romanesti. In orice caz, cel mai sincer vin romanesc, pe care l-am baut pana acum.

Shyraz 2003 Nachbil te rasfata cu arome de cireasa neagra, tonuri de piele si condiment. E un vin destul de vioi pentru varsta lui si cu echilibru bun. Dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare e tocmai impresia nedefinita, de ansamblu, pe care ti-o lasa si marile vinuri frantuzesti, aceea ca e vin facut din bob de strugure stors din caldura soarelui si mangaiat de pasiunea viticultorului. Se poate citi in acest vin din podgoria de la Beltiug preocuparea pentru calitate, mandria lucrului bine facut.

Shirazul e un strugure la moda, plantat in ultimul timp, cam peste tot in Romania, de la Recas, Corcova si Dealu Mare pana iata, la Beltiug, in judetul Satu Mare. Sa plantezi soiuri rosii in zona nordica a Romaniei mi se pare un experiment curajos. Oricum, in comparatie cu calitatea vinurilor Nachbil, podgoria de la Beltiug e o prezenta mult prea discreta pe piata romaneasca.

8 Comments

Filed under vinuri povestite şi recomandate, vinuri româneşti